Recalculare pensii. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 277/2010
Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1535/LM/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată Casa de Pensii D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Haî nregistrat la dosar Întâmpinare, din care instanța comunică un exemplar cu reclamantul recurent.
Reclamantul recurent depune la dosar în copie adresa nr. A 3433/30.09.2008 eliberată de Spitalul Militar d e Urgență Sibiu și Referatul întocmit de Clinica Sibiu, la care sunt atașate copia Certificatului medical 243/2009 din care rezultă că afecțiunea la mână este în procent de 60 %, motiv pentru care se propune la expertiza medicală încadrarea reclamantului în gradul III de invaliditate, adresa 2098/7.05.2008 eliberată de Ministerul Muncii Direcția Asigurări Sociale și adresa 58998/2006 a Ministerului Sănătății.
Instanța, reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata pensiei, având în vedere că a depus la dosar toate actele necesare pentru a demonstra că poate fi încadrat în gradul III de invaliditate, întrucât afecțiunea la mână este în proporție de 60 % și este îndreptățit la pensia
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, având în vedere actele dosarului și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- și precizată ulterior (32), reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să întocmească formularul necesar pentru obținerea pensiei R pe baza îndrumării date de Comisia de Expertiză Medicală D și să i se plătească suma de 44.000 lei.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat în esență, că pârâta refuză abuziv să îi acorde drepturile de pensie R, deși a prezenta certificatul medico-legal nr.948/2006, fiind încadrat în gradul III de invaliditate; iar afecțiunile de care suferă sunt consecințe ale războiului din anul 1944.
Prin notele de ședință depuse la dosar la fila 114, reclamantul a solicitat luarea sa în evidență ca veteran de război cu invaliditate grad III și emiterea deciziei de pensei de invaliditate de gradul III cu data de 26.10.2006, potrivit certificatului medico-legal nr.948/26.10.2006 și acordarea retroactivă a pensiei R pe ani 2006-2009, cu toate indexările aferente, potrivit art. 2 din Legea nr. 544/2001.
În drept au fost invocate prev. art. 998 Cod Civil, art. 2 din Legea nr.44/1992; Legea nr.1/2000, Legea nr.544/20001.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: cupon pensie lunile octombrie, noiembrie 2008, bilet de trimitere, adeverință de venit pe anul 2009, fișă privind testarea mâinilor, certificatul medical nr.243/08.05.2008, adresa nr.1083/VIII/1/2008, certificatul medico legal nr.948/C/2006, adresa nr. 4556/2009 (6-9, 20-24, 115).
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta Casa Județeană de Pensii Hai nvocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, arătând că în lipsa unei decizii de încadrare în unul din gradele de invaliditate pentru afecțiunea contractată în timpul războiului, dată de medicul expert al asigurărilor sociale nu sunt realizate condițiile prevăzute de art. 56 din Legea nr. 19/2000.
Prin sentința civilă nr. 1535/LM/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta Casa județeană de pensii
S-a respins, ca nefondată, acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, în primul rând că nu este identitate de obiect, cauză și părți în speță, raportat la sentința civilă nr. 178/2003, iar pe fond nu sunt îndeplinite cerințele art. 56 din legea nr. 19/2000, deoarece certificatul medico legal nr.948/C/26.10.2006 depus de reclamant nu este emis de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat, recurs, în termenul legal, reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că prin întâmpinarea depusă casa de pensii a recunoscut refuzul său abuziv de a îi acorda pensia R care i se cuvine, deoarece conform dispozițiilor Hotărârii de Guvern publicată în Monitorul Oficial nr.251 bis, cu afecțiunile mâinii în procent de 60% se încadrează în gradul III de invaliditate. În acest sens sunt și precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății.
Recurentul arată, de asemenea, că nu au fost respectate indicațiile medicului de expertiză și ale medicului legist.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală pârâta Casa Județeană de Pensii H solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând că recurentul este beneficiarul unei pensii de limită de vârstă stabilită în baza Legii nr. 3/1997, așa încât potrivit art.84 alin.1 din Legea nr. 19/2000 nu mai poate solicita înscrierea la pensie de invaliditate; cu privire la stabilirea și acordarea unei pensii R în mod corect s-a reținut de prima instanță faptul că reclamantul nu a fost încadrat în vreun grad de invaliditate prin decizia emisă de medicul de asigurări sociale.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile, cu modificările și completările ulterioare "pensiile R care se acordăinvalizilorși accidentaților de război, urmașilor celor morți sau dispăruți în război, precum și urmașilor foștilor pensionari invalizi și accidentați de război se stabilesc potrivit prevederilor acestei legi.
Potrivit art.10 din acest act normativ,dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale referitoare la stabilirea și plata pensiilor și a ajutorului de deces, la contestarea deciziilor, precum și la expertiza și revizuirea medicalăse aplică, în mod corespunzător pensionarilor, precum și accidentaților de război în afara serviciului ordonat.
Potrivit art. 56 din Legea nr.19/2000 "încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea a capacității de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, însoțită de documentația necesară".
În speță, în lipsa unei atari decizii emise de medicul expert al asigurărilor sociale, în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei solicitate.
Nici o altă persoană sau instituție nu se poate substitui competenței medicului expert al asigurărilor sociale. Actele medicale invocate de recurent- certificatul medical nr.243/08.05.2008, certificatul medico legal nr.948/C/2006- acte emise de medici primari de medicină generală, fac parte din documentația necesară ce se impune a fi depusă la casa teritorială de pensie în vederea emiterii deciziei de către medicul expert al asigurărilor sociale după procedura de încadrare în grade de invaliditate reglementată expres în Cap. C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prev. Legii nr. 19/2000 și în nici un caz nu pot înlocui decizia emisă de acesta-ca și condiție esențială prevăzută de textul de lege sus enunțat pentru recunoașterea și acordarea pensiei
Față de cele ce preced, Curtea, constată că soluția primei instanțe face o aplicare și interpretare corectă a legii aplicabile raportat la starea de fapt reieșită din actele dosarului, așa fiind, în conformitate cu art. 312 alin.(1) cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant, menținând ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1535/LM/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored. AD, 4 ex.IM 02.03.2010
Jud.fond-
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop