Recalculare pensii. Decizia 2773/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1732/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă -.2773/
Ședința Publică din data de 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.7845 din data de 17.12.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23748/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin mandatar d-na cu procură specială atașată la fila 57 dosar fond autentificată la BNP Asociați sub nr.2591/20.10.2008, lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea mandatarei intimatului-reclamant, d-na, aceasta legitimându-se cu Seria -.- eliberată de către SPCEP 4 biroul nr.1 la data de 01.08.2007.
Intimatul-reclamant, prin mandatar întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant prin mandatar, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat, și pe cale de consecință, menținerea hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7845/17.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului
A obligat pârâta să emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia de invaliditate cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.01.2001, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu luarea în considerare a veniturilor atestate de adeverința nr. 91/21.02.2008 emisă de SC SA.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, pe perioada 18.06.2005 la zi, precum și a dobânzii legale calculate de la data depunerii cererii de chemare în judecată, 18.06.2008 până la data plații efective.
În considerente a reținut că prin deciziile nr. -/24.04.2008 și nr. -/16.10.2008 emise de - Casa Locală de Pensii Sector 2 B au fost stabilite drepturile de pensie pentru invaliditate cuvenite reclamantului.
La determinarea punctajului mediu anual, în decizii a fost utilizat de pârâtă un stagiu complet de cotizare de 35 ani.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul critică modalitatea de recalculare sub aspectul stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, susținând că acesta trebuia să fie de 20 ani - pentru perioada lucrata în grupa I de muncă, iar nu de 35 de ani cum eronat au fost luați în calcul, precum și faptul că nu a fost valorificată adeverința emisă de angajator care atestă venituri suplimentare realizate în perioada de activitate pentru care s-au achitat cotele de asigurări sociale.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 alin.3 și alin. 4 din HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 "Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".
Din actele dosarului, Tribunalul a reținut că drepturile de pensie pentru invaliditate cuvenite reclamantului s-au deschis în anul 2001 și că pentru determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiei în temeiul nr.OUG 4/2005, s-a folosit stagiul complet de cotizare de 35 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977.
Tribunalul a mai reținut din decizia de stabilire inițială a drepturilor de pensie că la data ivirii invalidității reclamantul avea vârsta de 42 ani 1 lună și 9 zile și desfășurase 21 ani, 5 luni și 2 zile activitate în grupa
În carnetul de muncă sunt înscrise mențiuni referitoare la activitatea desfășurată în grupa I de muncă.
Din adeverința nr. 91/21.02.2008 emisă de SC SA rezultă că în perioadele 05.04.1978-01.04.2001 reclamantul a lucrat în această unitate și a încasat veniturile menționate în adeverință.
Conform art. 1 din nr.OUG 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de acest act normativ. Potrivit art. 2 din ordonanță, recalcularea prevăzută de art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.
Potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale sus menționate, Tribunalul a reținut că veniturile omise a fi luate în calcul de pârâtă pe perioadele amintite, trebuiau luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei ca prestație de asigurări sociale, deoarece aceste sume, așa cum se arată în adeverințe, au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Soluția contrară ar reprezenta atât o încălcare a dispozițiilor legale sus menționate cât și o încălcare a principiului contributivității consacrat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor plătite.
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, văzând și dispozițiile art. 155 lit. d) și f) din Legea nr. 19/2000 a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată și în baza art. 89 din aceeași lege a obligat pârâta să anuleze decizia de pensie nr.-/16.10.2008 emisă de Casa de Pensii Locala Sector 2
Totodată, instanța a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru invaliditate cuvenită reclamantului, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 91/21.02.2008 emisă de SC SA.
Pârâta a calculat și plătit contestatorului drepturi de pensie în cuantum mai mic decât cel cuvenit, provocând în patrimoniul acestuia un prejudiciu, care se impune a fi reparat. Prin urmare, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia recalculată conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată pe perioada 18.06.2005 la zi, iar în temeiul art. 1088 Cod civil, instanța a obligat pârâta și la plata dobânzii legale calculate de la data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv de la 18.06.2008 până la data plații efective.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, prin care a obligat la recalcularea pensiei în temeiul OUG nr.4/2005, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale.
Referitor Ia acțiunea reclamantului de a i se emite o decizie de recalculare, prin care să-i fie luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 (așa cum a calculat Sector 2), în funcție de activitatea desfășurata in munca in condiții speciale a menționat următoarele:
Reclamantul nu a beneficiat de nicio lege specială, având 30 de ani, 2 luni și 15 zile în grupa I de muncă și 2 ani, 11 luni și 15 zile în grupa a-II-a de muncă, conform deciziei inițiale de pensie nr. -/07.11.1998, emise în baza legii nr. 3/1977, încadrarea în grupa I și a-II-a de muncă a fost conform Ordinului 50/1990, această decizie nu a fost contestată, prin urmare, a rămas definitivă.
Potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a HG nr.1550/2004 emise de CNPAS, singurii beneficiari ai stagiilor complete de cotizare de 15, 20, și 25, sunt cei care au beneficiat în momentul ieșirii la pensie de o lege specială care să le confere aceste drepturi.
Recurenta a învederat instanței de recurs faptul că reclamantul nu a beneficiat de nicio lege specială, prin urmare, conform prevederilor Legii nr.19/2000 și Normelor de Aplicare a HG nr.1550/2004, emise de CNPAS, acesta nu poate beneficia de un stagiu complet de cotizare de 20 ani la stabilirea drepturilor de pensie.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, locurile de muncă erau încadrate potrivit Legii nr. 3/1977, în grupe de muncă, respectiv: - grupa I de muncă și grupa a-II-a de muncă.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977: (1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a-II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;
b) un an și trei luni pentru grupa a-II-a de muncă.
Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și a-II-a de
muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații, cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani, bărbații sau 50 de ani, femeile din grupa a-II-a de muncă.
Persoanele care au vechimea în muncă prevăzuta de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă, sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa a-II-a de muncă au dreptul, la cerere, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzuta de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau a-II-a de muncă, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Noua lege a renunțat la acest sistem de clasificare a locurilor de muncă, însă, potrivit art. 18 alin. 2 " cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite sau speciale"
Cotele de contribuții de asigurări sociale prevăzute la alineatele 2 și 3 ale art. 18 din Legea nr. 19/2000, au fost reglementate pentru anul 2004 prin alin. 1 al art. 23 din Legea nr. 519 din 3 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003, după cum urmează:
Potrivit art. 23 alin. 1 în anul 2004 cotele de contribuție de asigurări sociale se stabilesc în baza art. 18 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
pentru condiții normale de muncă - 31,5 %;
- pentru condiții deosebite de muncă - 36,5%;
- pentru condiții speciale de muncă - 41,5%.
În art.19 legiuitorul definește categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, dar nu le enumeră, prevăzând că acestea se stabilesc prin hotărâre de guvern.
În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorita gradului mare de expunere la risc.
Art. 20 din lege stabilește însă în mod expres locurile de muncă în condiții speciale, care nu coincid decât în mică parte cu cele încadrate în fosta grupă I de muncă. O mare parte din locurile încadrate anterior în grupa I de muncă se regăsesc în prezent în grupa locurilor de muncă în condiții deosebite.
În consecință, grupa I și a-II-a de muncă conform Legii nr. 3/1977 nu este asimilata de Legea nr. 19/2000 în cadrul condițiilor speciale de muncă.
De asemenea, contribuția de asigurări sociale a fost plătită la nivelul cotelor stabilite pentru grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977, precum și Ordinului nr. 50/1990 Anexa 1 pct. 1 alin.6, respectiv HG nr. 267/1990.
Prin art.43, Legea nr. 19/2000 stabilește norme derogatorii cu privire la stagiu și vârsta de pensionare pentru cei care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale, nu în grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977.
Astfel, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a (limitativ prevăzute, nu aceleași ca cele din grupa I de muncă) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și vechime completă începând cu vârsta de 45 de ani.
În mod eronat, instanța de fond își întemeiază în drept, raționamentul pe o lege abrogata (Legea nr. 3/1977, unde nu se punea problema punctajului mediu anual și a unui stagiu complet de cotizare), în condițiile în care Legea nr. 19/2000 nu prevede decât stagiul complet de cotizare de 25 și 30 de ani.
În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a consemnat că: "Tribunalul a reținut potrivit art. 4 din HG nr.478/1990 personalul din întreprinderea "" B poate cere pensionarea." Deci, numai cei care au beneficiat de această lege speciala pot cere utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Instanța de fond consideră că Normele CNPAS, precum și interpretarea legii de către Casa de Pensii a Municipiului B este eronata: "întrucât nu exista nicio rațiune pentru a considera că petentul nu se află într-o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990"; prin aceasta instanța de fond a încălcat rațiunea și principiul latin: unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge, exprimat în adagiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Practic, instanța de fond extrapolează dispozițiile unei legi speciale în generalitatea spețelor în ceea ce privește lucrul în grupe de muncă, considerându-le identice.
Atâta timp cât legiuitorul a promulgat o lege speciala, se înțelege că aceasta se aplică numai în anumite situații, nelăsând loc de interpretări ulterioare.
Din considerentele sentinței reiese faptul că dacă recurenta face aplicarea întocmai a legii, se consideră astfel că recurenta ar fi în culpă procesuală, pentru motivul că nu a generalizat aceste dispoziții, aplicându-le tuturor pensionarilor care au peste 20 ani lucrați în grupa I de muncă.
Culpa procesuală se poate dovedi prin neîndeplinirea atribuțiilor sau prin săvârșirea unei fapte ilicite.
Faptul că instanța de fond a considerat că: "pârâta nu a respectat dispozițiile legale", adică interpretarea "în extenso" a legii, cum se susține de către aceasta, reprezintă chiar încălcarea legii de către ea însăși.
Recurenta consideră că stagiul complet de cotizare de 30 de ani utilizat de Sector 2 la recalcularea drepturilor de pensie este cel corect.
În drept, ținând cont de cele expuse mai sus și de prevederile art.304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod. proc. civ. și a Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1550/2004, cu Normele Metodologice emise de CNPAS, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civilw nr.7845 pronunțată în ședința publică din 17.12.2008 de către Tribunalul București - Secția a-VIII-a, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din anexa la HG nr. 1550/2004, care prevăd că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul fiind cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, textul art. 14 din Legea nr. 3/1977, în baza căreia s-au deschis drepturile de pensie ale intimatului, reglementează dreptul la pensie, cu vechime integrală, al persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în grupa I, situația în speță, având în vedere că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantul-intimat, acesta a lucrat în grupa I, o perioadă de 21 de ani, 5 luni și 2 zile, sub aspectul dispozițiilor legale incidente fiind irelevant că grupa I de muncă nu este întru totul asimilabilă condițiilor speciale prevăzute de legislația actuală.
Rezultă fără echivoc că vechimea necesară și suficientă pentru deschiderea dreptului la pensie cu vechime integrală și, implicit, stagiul complet de cotizare în cazul persoanelor care au lucrat efectiv 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I, este de 20 de ani, față de dispozițiile exprese ale art. 14 din Legea nr. 3/1977, fiind irelevant că reclamantului nu i s-a deschis dreptul la pensie în temeiul unui act normativ special,după cum nepertinentă în soluționarea prezentei cauze, este și invocarea art. 23 din Legea nr. 519/2003 referitoare la cotele de contribuție la asigurările sociale.
Rezultă așadar că hotărârea primei instanțe e temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.7845 din data de 17.12.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23748/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX./30.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie