Recalculare pensii. Decizia 2916/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1527/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2916R
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.7706 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal, legitimat în fața instanței, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 15.04.2009, de către intimat, întâmpinare și înscrisuri, în dublu exemplar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului, cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7706 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata Casa de Pensii a Municipiului B, dispunandu-se obligarea acesteia sa emita o noua decizie prin care sa recalculeze pensia pentru limita de varsta, retroactiv, incepand cu data de 1.06.2008, cu luarea în considerare veniturile menționate în adeverința nr. 423/12.05.2007 eliberata de SC SA.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, la data de 03.02.2009, a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 02.03.2009, solicitand respingerea actiunii formulate de reclamant.
In motivarea recursului, recurenta arata ca hotararea a fost data de prima instanta cu incalcarea dispozitiilor art. 304 pct 9 Cpc si art. 3041Cpc. Arata recurenta ca la calculul drepturilor de pensie s-a respectat principiul egalitatii, atat pentru persoanele care prin munca au depasit productia planificata, cat si pentru situatia nerealizarii productiei planificate, astfel ca la stabilirea pensiei s-a avut in vedere numai retributia stabilita prin contractul de munca. Precizeaza recurenta ca potrivit OUG nr. 4/2005 veniturile suplimentare realizate in sistem de acord global in categoria sporurilor cu caracter permanent.
Mai sustine recurenta ca textul OUG nr. 4/2005 a facut obiectul analizei Curtii Constitutionale, care prin Decizia nr. 736/2006 s-a exprimat chiar cu privire la dispozitiile de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005.
În drept, a invocat recurenta dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă si art. 3041.proc.civ.
Solicita recurenta judecata in lipsa cf. art. 242 alin 2 Cpc.
Intimatul formuleaza intampinare, prin care solicita respingerea recursului si mentinerea sentintei, motivat de faptul ca veniturile realizate in acord global trebuie valorificate, in vederea respectarii dispozitiilor Legii nr. 19/2000.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
La calculul drepturilor de pensie cuvenite intimatului, recurenta nu a valorificat sumele încasate suplimentar înscrise în adeverința nr. 423/12.05.2007 eliberata de SC SA.
Potrivit dispozițiilor 78 alin 1 din legea nr. 19/2000, punctajul mediu anual se determina prin impartirea la 12 punctajului rezultat in anul respectiv din insumarea numarului de puncte realizat in fiecare luna. Numarul de puncte realizat in fiecare luna se calculeaza prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile, sau, dupa caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contributiei individuale de asigurari, la salariul mediu brut lunar din luna respectiva, comunicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice.
Totodata, alin 4 al aceluiasi articol prevede ca punctajul asiguratului se calculeaza la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au platit contributiile de asigurari sociale.
Prin urmare, in mod corect Tribunalul a considerat că valorificarea veniturilor suplimentare solicitate prin cererea de chemare în judecată, indicate în adeverință, este posibilă și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000.
Cf. art. 2 lit e din legea nr. 19/2000, unul din principiile de baza ale sistemului public de asigurari sociale este contributivitatea, potrivit caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite.
In ceea ce priveste Decizia nr. 736/2006 prin care Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, considerentele acesteia nu sustin motivele de recurs formulate de Casa de Pensii a Municipiului
Astfel, se arata in aceasta decizie ca "noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești."
Prin aceasta interpretare Curtea Constitutionala confirma faptul ca dispozitiile punctului VI din Anexa la OUG nr. 4/2005 nu exclud, de plano, posibilitatea valorificarii veniturilor enumerate in mod exhaustiv la acest punct si ca aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileste de catre instanta de judecata, in functie de includerea sau nu a acestor venituri in baza de calcul a contributiilor de asigurari sociale.
Or, tocmai aceste aspecte constituie obiectul analizei si interpretarii instantei de fond, care a apreciat ca se impune valorificarea acestor venituri suplimentare, intrucat angajatorul a atestat ca pentru acestea s-au achitat contributiile de asigurari sociale.
Asadar, în mod legal și temeinic, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a stabilit că și aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea cu prioritate a dispozițiilor cu valoare de principiu în materie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 7706 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.05.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.2ex/20.05.2009
Jud.
Jud.fond:,
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Nadia Raluca Ilie