Recalculare pensii. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 3/R/2009

Ședința Camerei de Consiliu din data de 12 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței

JUDECĂTOR 3: Eugenia

GREFIER:

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul G pentru completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1407 din 2 iunie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal se prezintă petentul personal, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța învederează petentului că există o contradicție între denumirea cererii formulate și solicitarea acestuia, cererea denumindu-se "de completare a dispozitivului" iar solicitarea fiind de "rectificare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei".

Petentul precizează că cererea formulată la data de 5 august 2009 are ca obiect completarea dispozitivului.

La solicitarea instanței petentul mai precizează faptul că la stabilirea punctajului de 2,08143 nu au fost luate în considerare cele trei sporuri, respectiv, de muncă prestată în timpul nopții, de vechime și de condiții grele, acesta fiind obiectul prezentului litigiu.

Fiind clarificate aceste aspecte și nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.

Petentul solicită admiterea cererii și completarea dispozitivului deciziei recurate cu obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii C la plata punctajului mediu anual corespunzător sporurilor de muncă prestată în timpul nopții, vechime și de condiții grele de muncă.

CURTEA

Prin cererea formulată de petentul G s-a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1407/02.06.2009 a Curții de Apel Cluj, în sensul obligării intimatei Casa Județeană de Pensii C la luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a sporurilor de muncă prestată în timpul nopții, de vechime și de condiții grele de muncă.

În motivarea cererii s-a arătat că la stabilirea punctajului de 2,19623 puncte cele trei categorii de sporuri nu au fost luate în considerare.

Realizarea acestor sporuri este dovedită prin adeverințele eliberate de SNCFR.

Analizând cererea formulată curtea constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.

Prin decizia civilă nr. 1407/R/02.06.2009 a Curții de Apel Clujs -a admis recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.122 din 19 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care a fost modificată în sensul că s-a admis acțiunea reclamantului și s- anulat decizia nr.-/10 octombrie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii C să emită o nouă decizie de pensionare începând cu 10 octombrie 2007 până la 1.08.2008 în care, la rubrica "situația pensiei din sistemul public anterior emiterii deciziei de recalculare" să se treacă 2,08143 puncte, iar pensia în plată să fie de 825 lei.

A fost obligată pârâta la plata sumelor nelegal reținute în favoarea reclamantului.

Instanța de recurs, investită fiind cu legalitatea măsurii stabilite de intimată prin decizia nr. -/10.10.2007, de diminuare succesivă a punctajului și a cuantumului pensiei reclamantului, a statuat că, în baza principiilor menținerii în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei, precum și cel al neretroactivității legii, reclamantul este îndreptățit la menținerea punctajului de 2,08143 puncte în intervalul de timp cuprins între 10 octombrie 2007 până la 1.08.2008.

Începând cu data de 01.08.2008 începe să își producă efectele decizia de pensionare emisă la data de 27.08.2008, în care punctajul stabilit este de 2,19623 puncte, din care 0,11480 puncte stagiu adăugat.

Această decizie s-a eliberat în baza cererii adresată de reclamant Casei Județene de Pensii la data de 08.07.2008 ( 15), prin care a solicitat adăugarea stagiului de cotizare.

Atât cererea din 08.08.2008 cât și decizia emisă de intimată la 27.08.2008 sunt ulterioare datei promovării prezentului litigiu- 16.06.2008.

În prezentul litigiu, instanța nu a fost investită cu judecarea unei contestații împotriva acestei decizii emise la 27.08.2008, pe considerentul că la emiterea acesteia intimata ar fi omis să ia în considerare cele trei categorii de sporuri pretinse de reclamant.

Obiectul prezentului litigiu l-a constituit contestația împotriva deciziei nr. -/10.10.2007 emisă de intimată, instanța limitându-se, potrivit art. 304/1, raportat la art. 129 alin. 6 Cod proc. civ. la analizarea legalității acestui act.

Pentru aceste considerente, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1407/R/02.06.2009 în sensul obligării intimatei Casa Județeană de Pensii C ca la emiterea deciziei de pensionare nr. -/27.08.2008 să ia în considerare și sporurile de muncă prestată în timpul nopții, de vechime și de condiții grele de muncă nu este fondată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1407/R/02.06.2009 pronunțată în dosar nr-, formulată de petentul G domiciliat în C-N, str. -. - nr. 24. 38, jud. C, având ca obiect obligarea pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C cu sediul în C-N, str. - nr. 2, jud. C, la stabilirea punctajului mediu anual corespunzător sporurilor pentru munca prestată în timpul nopții, de vechime și pentru condiții grele de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

--- - - - -

GREFIER

Red, dact.

27.10.2009/4 ex.

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Eugenia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj