Recalculare pensii. Decizia 3255/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1074/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3255/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.7834 din data de 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16601/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 05.05.2009, cerere din partea intimatului prin care depune la dosar un set de înscrisuri în fotocopie.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului, cu BI seria - nr.- eliberat de Circa 20 la data de 26.05.1981.
Intimatul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele de dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.7834 din 17.12.2008 Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare și tuturor veniturilor atestate de adeverințele nr. 1674/22.09.2008 emisă de și nr. 1662/19.09.2008 emisă de.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.07.2005 la zi.
A respins capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. -/26.06.2008- recuperare debit, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6 B, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că reclamantului i-au fost recalculate drepturile de pensie prin decizia nr. -/05.09.2007, însă, la recalcularea drepturilor de pensie, intimata nu a valorificat veniturile suplimentare atestate de adeverințele menționate.
Prima instanță a făcut aplicarea art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 și a obligat pârâta să valorifice aceste venituri, care au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, o soluție contrară reprezentând o încălcare a principiului contributivității reglementat de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000.
În ceea ce privește contestația împotriva deciziei de recuperare a debitului, instanța a reținut că reclamantul contestator nu a invocat motive de nulitate, obținerea ulterioară a unor adeverințe de venituri neputând determina culpa intimatei la momentul emiterii deciziei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă, cu motivarea că în adeverința invocată sunt prevăzute venituri în acord global pe care legiuitorul nu le-a încadrat în categoria sporurilor cu caracter permanent, fiind o parte variabilă a retribuției.
Recurenta a invocat în acest sens art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983, art.2 lit. c și d și art.26 din Legea nr.19/2000 și a susținut că sporurile cu caracter permanent sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992 și anexa OUG4/2005, punctul VI, menționând, de asemenea, și decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul intimatei pârâte este nefondat întrucât reclamantul a făcut dovada salariilor tarifare obținute în perioada 1956-1958 și a sporului de șef echipă încasat în perioada 1976-1985, cu adeverințele emise de foștii angajatori din care rezultă care sunt veniturile de care acesta a beneficiat, în completarea celor dovedite prin cartea de muncă.
Conform art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii erau obligați să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul angajat indiferent de forma de realizare a acestor venituri.
Având în vedere că sumele obținute de contestator au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, ele nu pot fi excluse de la calculul punctajului pensiei întrucât, o soluție contrară ar determina încălcarea principiului contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și ar duce la obținerea unui drept de pensie inferior față de nivelul contribuției de asigurări sociale achitată de categoria de salariați aflată în situații similare.
Recurenta a făcut referire la veniturile obținute în acord global, invocând art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 însă, aceste dispoziții nu contravin principiilor generale aplicabile în calculul pensiilor.
De asemenea, recurenta nu a motivat în ce fel au fost încălcate principiile solidarității sociale și obligativității prevăzute de art. 2 lit. c și d din Legea nr. 19/2000, în condițiile în care cotele de CAS s-au încasat pentru veniturile obținute de reclamant. Pe de altă parte, dispozițiile din decizia Curții Constituționale nu sunt de natură a infirma corecta interpretare a legii de către instanța de fond, dat fiind că, potrivit legislației anterioare, aceste venituri făceau parte din baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor cu caracter de principiu din Legea nr.19/2000 și a obligat intimata să ia în considerare toate veniturile dovedite cu adeverința menționată, întrucât nu există dispoziții legale care să le excludă din baza de calcul a pensiei.
În ceea ce privește invocarea de către recurenta pârâtă a art.26 alin.1 și alin.2 din Legea nr.19/2000, acesta vizează situațiile în care contribuția de asigurări sociale nu se datorează, nefiind aplicabile în speța dedusă judecății, în care, pentru sumele încasate, a fost achitată contribuția de asigurări sociale în baza legii în vigoare la data obținerii acestor venituri.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că susținerile recurentei intimate nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul acesteia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.7834 din data de 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16601/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina