Recalculare pensii. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 327/
Ședința publică de la 25 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestator,precum și a recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 2055/18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 martie 2009, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2055/18.12.2008 a Tribunalului Brașovs -a admis în parte contestația împotriva deciziei de pensionare nr. -/25.07.2008, formulată de contestatorul, domiciliat în B,-,. 5,. C,. 5, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii, cu sediul în B,- A, și,în consecință:
A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului stabilite prin decizia nr. -/2008,prin valorificarea veniturilor dovedite cu adeverința nr. 391/10.12.2008, eliberată de
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Începând cu data de 27.08.1990, contestatorul a fost pensionat de invaliditate, până la data de 01.09.2000, când a îndeplinit condițiile pentru a beneficia de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă.
Drepturile de pensie ale contestatorului au mai fost recalculate, la data de 02.02.2007 ( fila 40), prin valorificarea sporului pentru munca prestată în timpul nopții, dovedit cu adeverința nr. 1999/18.10.2006 eliberată de A și la data de 25.07.2008, prin valorificarea adeverinței privind veniturile obținute în anii 1968 - 1972 eliberată de Societatea de și Feroviare ( fila 39).
Contestatorul nu a putut beneficia de măsurile de indexare stabilite de Guvern, întrucât, în urma recalculării punctajului s-a constatat că acesta este mai mic decât cel aflat în plată.
De asemenea, contestatorul nu a putut beneficia de prevederile nr.OUG 19/2007 întrucât, acestea se aplică persoanelor care au desfășurat activitatea în sector de stat, anterior anului 1963 și care nu au putut dovedi salariile obținute în acea perioadă.
Or, contestatorul a lucrat în perioada 1961 - 1966 în sector agricol, fără contribuție, așa cum rezultă din adeverința nr. 602/10.06.2005 emisă de com. (fila 52).
La termenul de judecată din data de 11.12.2008, contestatorul, prin mandatar a depus adeverința nr. 391/10.12.2008 emisă de, din care rezultă veniturile brute realizate de a cesta în perioada 20.05.1974-27.08.1990, care a fost depusă ulterior la Casa Județeană de Pensii.
Având în vedere că această adeverință nu a fost valorificată de către intimată (fiind depusă la dosarul de pensie în timpul judecării cauzei), instanța a obligat Casa Județeană de Pensii să revizuiască decizia de pensionare a contestatorului prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor veniturile obținute de acesta în perioada 20.05.1974 - 27.08.1990.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorul și intimata Casa Județeană de Pensii B.
În motivarea cererii de recurs, contestatorul solicită recalcularea pensiei pentru cele două perioade menționate în adeverința nr. 391/10.12.2008 eliberată de C.A efectuat în grupele a I-a și a II -a de muncă 45 ani, o lună și 15 zile. Se mai arată că lucrează de la vârsta de 14 ani, a efectuat ore peste program, achitând toate datoriile față de stat în raport cu salariul brut câștigat.
În motivarea recursului, intimata Casa Județeană de Pensii B susține că deși adeverința a fost depusă la termenul de judecată din data de 11.12.2008, totuși Tribunalul afirmă că acest act nu a fost valorificat de către intimată.
Această adeverință nu a fost înregistrată la sediul Casei Județene de Pensii
Față de conținutul adeverinței nr. 391/10.12.2008, care cuprinde salariile brute realizate de contestator, consideră că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Adeverința nu respectă prevederile de întocmire a adeverințelor, motiv pentru care nu poate fi valorificată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Recurentul contestator nu a beneficiat de măsurile de indexare stabilite de Guvern, având în vedere că prin recalcularea punctajului, s-a constatat că acesta este mai mic decât cel aflat în plată.
În conformitate cu depozițiile art. 6 al. 2 din nr.OUG 4/2005, pensia va fi supusă măsurilor de indexare, în momentul în care valoarea punctajului de pensie înmulțită cu punctajul rezultat în urma recalculării va depăși pensia aflată în plată.
Pe de altă parte, recurentul contestator nu a beneficiat de prevederile nr.OUG 19/2007 deoarece în perioada 1961 -1966 a desfășurat activitatea în sectorul agricol fără plata contribuției, astfel cum rezultă din adeverința nr. 602/10.06.2005 eliberată de Primăria Comunei.
Recursul intimatei Casa Județeană de Pensii B este nefondat.
Adeverința nr. 391/10.12.2008 eliberată de nu a fost valorificată de intimată ca urmare a depunerii acesteia în timpul judecării cauzei.
Soluția de admitere în parte a contestației, are în vedere tocmai revizuirea deciziei de pensionare a contestatorului prin luarea în calcul a veniturilor obținute de acesta în perioada de referință, respectiv 20 mai 1974 - 27august 1990.
În ceea ce privește adeverința nr. 391/2008, se constată că îndeplinește prevederile art. 164 al. 1 din Legea 19/2000, potrivit cărora la determinarea punctajelor anuale, se utilizează salariile brute sau nete, după caz.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentul contestator și recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 2055/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 25 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 31.03.2009
Tehnored AG 6.04.2009/ 2 ex
Jud fond /.
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu