Recalculare pensii. Decizia 331/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 331/R/
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, împotriva sentinței civile nr. 2048 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentei intimate Casa Județeană de Pensii B, precum și a intimatei contestatoare.
OGProcedura îndeplinită.
Se constată că la dosar au fost depuse concluzii scrise formulate de intimata contestatoare.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Instanța constată că, prin motivele de recurs formulate și depuse la dosar de către recurenta intimată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și urmează a rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 2048 din 18 decembrie 2008, Tribunalul Brașova admis în parte contestația formulată de contestatoarea în OG contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii B și, în consecință, a obligat-o pe aceasta din urmă să modifice Decizia nr. - din 1 august 2008, în sensul recalculării drepturilor de pensie ale contestatoarei, prin aplicarea unui coeficient de 82% asupra veniturilor care stau la baza calculării pensiei începând cu data de 1 ianuarie 2008, cu reținerea unei vechimi de 27 de ani și plata drepturilor rezultate începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost pensionată prin Decizia nr. - din 01.08.2008 cu pensie de serviciu, reținându-se o vechime în funcția de judecător de 26 ani și în profesia de avocat de 15 ani ( fila 5 ).
Potrivit art. 82 al. 2 din Legea nr. 303/2004, udecătorii se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător.
Potrivit art. 82 al. 1 din Legea nr. 303/2004 judecătorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, iar prin al. 4 al aceluiași articol se prevede că, pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură de 25 ani, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul fără aop utea depăși.
La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul a exercitat profesia de jurisconsult, conform art. 82 al, 2 din lege, în speță contestatoarea îndeplinind această condiție, vechimea totală fiind de 27 ani.
Aceste prevederi au fost introduse odată cu modificarea legii prin OUG100/2007 aprobată prin Legea 97/2008, astfel că susținerile intimatei Casa Județeană de Pensii B potrivit cărora la calcularea acestei vechimi necesare în vederea pensionării se iau în considerare și perioadele în care judecătorul sau procurorul exercitat profesia de jurisconsult, fără se putea depăși 10 ani nu pot fi reținute.
Din carnetul de muncă al contestatoarei rezultă că aceasta a fost încadrată în funcția de jurisconsult în 1979-1980 și menținută în funcția de judecător după pensionare în perioada 01.04.2006-20.11.2006 ( filele 8-12).
Rezultă că la data stabilirii drepturilor de pensie ale contestatoarei, aceasta îndeplinea condiția de vechime de 27 ani față de care solicită modificarea deciziei și aplicarea adausului de câte 1% din baza de calcul pentru fiecare an ce depășește vechimea de 25 ani.
Cererea de față nu este una de recalculare a pensiei în sensul reactualizării acesteia ca urmare a majorării indemnizațiilor magistraților în activitate, ci urmare aplicării prevederilor legale privind condițiile de vechime și cuantumul suplimentar, astfel că cererea va fi admisă cu data solicitată, capătul de cerere privind acordarea diferențelor pentru perioada 01.01.200-01.04.2008 primind soluționare prin recalcularea pensiei cu 01.01.2008 iar cuantumul drepturilor urmează a fi stabilit de către intimată prin noua decizie emisă.
Pe baza acestor considerente, cererea contestatoarei se dovedește întemeiată, modificările aduse prevederilor legale privind stabilirea pensiei de serviciu fiind în sensul recunoașterii vechimii în funcția de jurisconsult ca asimilată magistraturii, cu aplicarea corespunzătoare a procentului de 1% pentru perioada ce depășește limita legală necesară pentru pensia de serviciu de 25 de ani, contestatoarea îndeplinind condiția legală și anterior modificării Legii 303/2004 prin OUG 100/2007 aprobată prin Legea 97/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, în termen, motivat.
Sentința este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se susține că instanța a ignorat adeverința nr. 326/2008 eliberată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se menționează vechimea în funcția de judecător a contestatoarei, ca fiind 26 ani și 5 luni.
Consideră că vechimea în funcția de jurist nu poate fi valorificată în speță deoarece la data stabilirii pensiei de serviciu a contestatoarei, dispozițiile Legii nr. 97/2008 nu erau aplicabile, ele intrând în vigoare în aprilie 2008.
Recalcularea pensiei a fost dispusă greșit începând cu 1.01.2008, deși cererea de recalculare a fost formulată doar în 7 mai 2008.
Analizând recursul formulat, instanța constată că forța probantă a adeverinței nr. 326/2008 eliberată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost ignorată. La vechimea de 26 ani în funcția de judecător se adaugă și perioada de 10 luni și 16 zile ca jurist și încă 4 luni și 6 zile, perioadă lucrată ca judecător după pensionare, contestatoarea totalizând peste 27 de ani vechime în magistratură, ce atrage aplicarea art. 82 alin. 2,3,4,8 și respectiv art. 825 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată, implicit procentul de calcul al pensiei de 82%.
Dispozițiile Legii nr. 97/2008 sunt aplicabile contestatoarei, raportat la data recalculării pensiei conform deciziei -/1.08.2008 contestate, deoarece prin această lege s-a aprobat OUG 100/2007 care completa și modifica Legea nr. 303/2007 în sensul recunoașterii vechimii în funcția de jurisconsult ca vechime în magistratură. Această ordonanță a intrat în vigoare în octombrie 2007, deci activa la data cererii de recalculare a pensiei a contestatoarei. Deci principiul aplicării legii în timp a fost respectat de instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, motivele de recurs mai sus arătate, vor fi respinse.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează recalcularea pensiei din 1.01.2008, critica este întemeiată.
Dispoziția instanței referitoare la recalcularea pensiei din 1.01.2008 și plata drepturilor rezultate începând cu data de 1.01.2008 este greșită.
Chiar prin decizia contestată se precizează ca dată de plată a drepturilor, data de 1.04.2008.
Deci, raportat la această dată, trebuie să se aplice și procentul de calculare a pensiei de 82%, stabilit ca efect al recunoașterii vechimii în magistratură de 27 de ani, cu atât mai mult cu cât adeverința nr. 326/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adeverește că și actualizarea pensiei contestatoarei în funcție de venitul brut realizat se raportează la data de 1.04.2008.
Pentru aceste considerente,recursul formulat de Casa Județeană de Pensii B va fi admis în parte, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. conform celor din dispozitivul prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 2048/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că recalcularea drepturilor de pensie și plata acestora se va face începând cu data de 1 aprilie 2008 în loc de 1 ianuarie 2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. - 17.04.09
Dact. - 4.05.09
2 ex.
Red. fond -
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Ligia Vâlcu, Anca Pârvulescu