Recalculare pensii. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 332/R/2009
Ședința publică din 17 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2180 din 17 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent, asistat de avocat, lipsă fiind reprezentanta pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 februarie 2009, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, susținând concis motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2180 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, cu consecința obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant începând cu 01.07.2005, cu luarea în calcul a Adeverinței nr. 6354/14.07.2006 emisă de Mecanică Cugir
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că într-adevăr, din adeverința menționată de reclamant (5 dos.fond), a rezultat că acesta a fost angajat al UM Cugir SA în perioada 15.09.1939-22.11.1948 menționându-se salariul tarifar al acestuia pentru fiecare an. Or, din buletinul de calcul depus de pârâtă la dosar (7-8 dos.fond) a rezultat că pentru această perioadă s-au luat în calcul salarii de 166, 295, 489, 652 lei, salarii care nu corespund cu cele din adeverința depusă, ce conțin salarii mult mai mari.
Prin urmare, în temeiul art.155 din Legea 19/2000 raportat la art.19/ din HG 1550/2004, pârâta a fost obligată la reevaluarea punctajului mediu anual în baza adeverinței prezentate de reclamant ulterior stabilirii punctajului inițial.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii C, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii ca nefondate.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de fond a acordat dreptul la luarea în calcul a sumelor cuprinse în adeverința nr. 6354/14.07.2006. Aceasta soluție ignoră însă reformele monetare realizate prin Legea nr. 287/1947 și Decretul nr. 37/1952.
Astfel, în 1947 s-a procedat la clarificarea valorii leului anterioarei acestei date, iar în 1952 la a doua reforma.
Ca atare, erori grave de calcul pot apărea cazuri în care regulile privind valoarea monetară în timp sunt încălcate.
În drept au fost invocate prevederile art. 299, 304 pct.1, art. 312.pr.civilă, Legea 19/2000, HG 1550/2004, OUG 4/2005.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
In motivarea apărării sale, intimatul a arătat în esență ca sumele trecute in adeverință reprezintă salariile sale reale, pentru care s-au achitat în întregime cotele de asigurări sociale, fiind astfel îndreptățit la recalcularea pensiei conform art. 19 din HG1550/23.09.2004.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din adeverința nr. 6354/14.07.2006 (5 dos. fond), rezultă că acesta a fost angajat al UM Cugir SA în perioada 15.09.1939-22.11.1948 menționându-se salariul tarifar al acestuia pentru fiecare an.
Această adeverință a fost luată în considerare de către pârâtă din buletinul de calcul depus de pârâtă la dosar (7-8 dos.fond) a rezultat că pentru această perioadă s-au luat în calcul salarii de 166, 295, 489, 652 lei, salarii care, deși nu corespund cu cele din adeverința depusă, sunt echivalente acestora prin prisma efectelor reformei monetare realizate prin Legea nr. 287/1947 și Decretul nr. 37/1952.
Astfel, prin Legea 287/1947 s-a stabilit valoarea de 20000 lei pentru un leu stabilizat, iar prin decretul nr. 37/1952 o valoare de 20 lei vechi pentru 1 leu nou.
Aceste reconversii monetare trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei raportat la salariul realizat anterior perioadelor anterioare, pentru a se obține valoarea reală a acestora, atâta vreme cât pensia este exprimată într-o monedă ulterioară reformelor menționate.
În consecință, față de considerentele expuse mai sus, constatând că motivele invocate de recurentă sunt întemeiate, în temeiul art. 309 pct. 9 rap. la art. 312.pr.civilă va admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii în contradictoriu cu reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2180 din 17 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în totalitate în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii în contradictoriu cu reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2180 din 17 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Dact.G/Dact.
3 ex./06.03.2009
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina