Recalculare pensii. Decizia 3447/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr în format vechi 1706/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3447R

Ședința public de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta

JUDECTOR - - - -

JUDECTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de ctre recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.253 din data de 14.01.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal fcut în ședinț public, a rspuns intimatul personal, legitimat în fața instanței, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c, prin serviciul registratur s-a depus la dosar la data de 27.04.2009, de ctre intimat, întâmpinare în dublu exemplar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord intimatului, cuvântul în combaterea recursului.

Intimatul solicit respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinic și legal a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinrii.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberand asupra recursului civil de faț constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr. 253 din data de 14.01.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr- a fost admis cererea formulat de reclamantul în contradictoriu cu parata Casa de Pensii a Municipiului B, dispunandu-se obligarea acesteia sa emita o noua decizie prin care sa recalculeze pensia pentru limita de varsta, retroactiv, incepand cu data de 1.12.2005, cu luarea în considerare a veniturile menționate în adeverințele nr. 2023/23.04.2008 eliberata de SC SA si nr. 614/23.05.2005 eliberata de SC SA.

În considerente a reținut c prin decizia din data de 30.11.2005 au fost recalculate drepturile de pensie pentru limita de varsta cuvenite reclamantei, fara a fi luate in considerare veniturile obtinute sub forma de prime si ca urmare a aplicarii sistemului de retribuire in sistem global, venituri menționate în adeverințele nr. 2023/23.04.2008 eliberata de SC SA si nr. 614/23.05.2005 eliberata de SC SA. Cu referire la valorificarea sumelor incasate cu titlu de acord global si alte venituri suplimentare evidentiate in adeverinta depusa de reclamant la dosarul de pensionare, a retinut prima instanta ca acestea au fost incluse în baza de calcul pentru care s-a pltit contribuția de asigurri sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972 si trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie, conform art. 1 din OUG nr. 4/2005. Neluarea în calcul a acestor venituri suplimentare permanente ar avea drept consecinta incalcarea principiului contributivitatii, precum si crearea unei discriminari intre persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior si ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000.

Împotriva sus-menționatei hotrâri, la data de 20.02.2008, a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI Secția a VII-a Civil și pentru Cauze Privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale sub nr- la data de 12.03.2009, solicitand respingerea actiunii formulate de reclamanta intimata.

In motivarea recursului, recurenta arata ca hotararea a fost data de prima instanta cu incalcarea dispozitiilor art. 304 pct 9 Cpc si art. 3041Cpc. Arata recurenta ca instanta nu a respectat principiul solidaritatii sociale si principiul obligativitatii, prevazute de art. 2 lit c si d din legea nr. 19/2000, precum si dispozitiilor art. 26 din legea nr. 19/200. Precizeaza recurenta ca potrivit OUG nr. 4/2005 veniturile suplimentare realizate in sistem de acord global in categoria sporurilor cu caracter permanent.

Mai sustine recurenta ca textul OUG nr. 4/2005 a facut obiectul analizei Curtii Constitutionale, care prin Decizia nr. 736/2006 s-a exprimat chiar cu privire la dispozitiile de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005.

În drept, a invocat recurenta dispozițiile art.304 pct.4 si pct 9 Cod procedur civil si art. 3041.proc.civ.

Solicita recurenta judecata in lipsa cf. art. 242 alin 2 Cpc.

Intimatul formuleaza intampinare, prin care solicita respingerea recursului si mentinerea sentintei, motivat de faptul ca veniturile realizate in acord global trebuie valorificate, in vederea respectarii dispozitiilor Legii nr. 19/2000.

Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține urmtoarele:

La stabilirea drepturilor de pensie cuvenite intimatului, recurenta nu a valorificat sumele încasate ca urmare a salarizrii în acord global si cu titlu de prime înscrise în adeverințele nr. 2023/23.04.2008 eliberata de SC SA si nr. 614/23.05.2005 eliberata de SC SA.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecrei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în pstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotrârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculrii pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurrilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determin prin împrțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numrului de puncte realizat în fiecare lun. Numrul de puncte realizat în fiecare lun se calculeaz prin raportareasalariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile,sau, dup caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurri sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectiv, comunicat de Institutul Național de Statistic și Studii Economice.

Prin art. 4 al. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 se precizeaz c sporurile, indemnizațiile și majorrile de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au fcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizeaz la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și c acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de munc sau prin adeverințe întocmite conform legii de ctre foștii angajatori.

În consecinț, veniturile suplimentare evidențiate în adeverința invocata de reclamant trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere c, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivitții, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform cruia drepturile de asigurri sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurri sociale pltite și, pe de alt parte, conform art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000.

Prin urmare, recunoasterea dreptului de a putea valorifica la stabilirea pensiei veniturile suplimentare nu contravine principiilor solidaritatii si obligativitatii, astfel cum afirma recurenta, ci este in concordanta cu acestea.

Dupa cum rezulta din cuprinsul adeverintelor invocate de intimat, veniturile primite cu titlu de acord global si prime au facut parte din baza de calcul a contributiilor de asigurari sociale, cf. legislatiei in vigoare la acel moment, astfel incat coerenta ne impune sa adoptam aceeasi solutie pentru toate veniturile asupra carora se datoreaza contributia respectiva.

In ceea ce priveste Decizia nr. 736/2006 prin care Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgenț a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurrilor sociale de stat, considerentele acesteia nu sustin motivele de recurs formulate de Casa de Pensii a Municipiului

Astfel, se arata in aceasta decizie ca "noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în munc considerat util de legislația anterioar pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticat pentru neconstituționalitate se precizeaz în mod expres c nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au fcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modific, cu efect retroactiv, legislația anterioar. Verificarea împrejurrilor dac, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurrile sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dac aceste venituri au fcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a cror soluționare intr în competența exclusiv a instanței judectorești."

Prin aceasta interpretare Curtea Constitutionala confirma faptul ca dispozitiile punctului VI din Anexa la OUG nr. 4/2005 nu exclud, de plano, posibilitatea valorificarii veniturilor enumerate in mod exhaustiv la acest punct si ca aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileste de catre instanta de judecata, in functie de includerea sau nu a acestor venituri in baza de calcul a contributiilor de asigurari sociale.

Or, tocmai aceste aspecte constituie obiectul analizei si interpretarii instantei de fond, care a apreciat ca se impune valorificarea acestor venituri suplimentare, desi sunt exceptate expres de pct. VI din Anexa la OUG nr. 4/2005, intrucat angajatorul a atestat ca pentru acestea s-au achitat contributiile de asigurari sociale.

Asadar, în mod legal și temeinic, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauz, prima instanț a stabilit c și aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea cu prioritate a dispozițiilor cu valoare de principiu în materie, astfel c recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedur civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de ctre recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 14.01.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi 18.05.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat

GREFIER

Red.2ex/17.06.2009

Jud.

Jud.fond: A,

Președinte:Enache Daniela Georgeta
Judecători:Enache Daniela Georgeta, Silvia Georgiana Ignat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3447/2009. Curtea de Apel Bucuresti