Recalculare pensii. Decizia 3646/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 730/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3646R
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.7278 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22512/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 29.04.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatei și, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7278 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22512/3/AS/2008, a fost admisă cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, în temeiul Legii nr.19/2000, prin luarea în considerare a tuturor veniturilor conform adeverințelor nr.445/02.04.2008, eliberată de Management Consult, nr.1503/06.06.2008, eliberată de B, nr.119/19.05.2008 și nr.141/05.06.2008, eliberate de
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 09.06.2008, reclamanta s-a adresat Casei de Pensii solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverințelor sus menționate.
La determinarea drepturilor de pensie, intimata nu a valorificat aceste venituri, deși s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale datorate, încălcând astfel principiul contributivității, prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
S-a avut în vedere că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, în caz contrar creându-se o discriminare între persoane care au realizat stagii de cotizare anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4,6,7,8,9 și art.3041pr.civ. recurenta a criticat faptul că instanța de fond a dispus acordarea drepturilor începând de la data de 01.09.2002, când reclamanta nu avea nici măcar calitatea de pensionar, așa cum rezultă din decizia de pensionare aflată la dosarul cauzei și care este datată 11.09.2003, cererea de recalculare a drepturilor de pensie și adeverințele fiind depuse la Casa Locală de Pensii Sector 3 abia la 09.06.2008.
Recurenta a făcut și o enumerare a prevederilor art.4 din Legea nr.2/1983, și a arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, sporurile cu caracter permanent, care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie, sunt cele prevăzute de OUG nr.4/2005, veniturile realizate în acord global reprezentând venituri temporare, fără caracter permanent, care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că acestea sunt fondate, în parte, respectiv în ceea ce privește data de la care instanța de fond a dispus recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei:
Astfel, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 3 dosar fond, cererea de recalculare a drepturilor de pensie și adeverințele au fost depuse de intimata-reclamantă la Casa Locală de Pensii Sector 3 la data de 09.06.2008.
De asemenea, se reține că drepturile de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, ale intimatei-reclamante, au fost stabilite prin decizia nr.-/11.09.2003, în temeiul Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, potrivit regulilor generale cuprinse în Legea nr.19/2000, în raport cu data depunerii de către reclamantă a cererii de recalculare (09.06.2008), drepturile de pensie recalculate se acordă începând cu luna ulterioară depunerii cererii, respectiv începând cu data de 01.07.2008, sentința atacată fiind, sub acest aspect, nelegală și netemeinică.
Nu vor fi însă reținute celelalte motive de recurs invocate, întrucât
adeverințele nr.445/02.04.2008, eliberată de Management Consult, nr.1503/06.06.2008, eliberată de B, nr.119/19.05.2008 și nr.141/05.06.2008, eliberate de B, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-reclamantă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.
Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, fiind inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), au avut un caracter de continuitate evident.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art. 304 pct.9 și 312.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că drepturile de pensie ale reclamantei vor fi recalculate, în temeiul Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2008, iar nu începând cu data de 01.09.2002.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.7278 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22512/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că drepturile de pensie ale reclamantei vor fi recalculate, în temeiul Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2008, iar nu începând cu data de 01.09.2002.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
08.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta