Recalculare pensii. Decizia 3678/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1736/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3678R

Ședința publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.249 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21726/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul - -, având ca obiect-recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 12.05.2009 întâmpinare.

Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 249 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21726/3/AS/2008, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul - -, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată pârâta să emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru de invaliditate cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.01.2008, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.3224/15.10.2007, emisă de SC B SA.

A fost respinsă cererea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr-/28.02.2002, emisa de Casa de Pensii Sector 6 B, au fost stabilite drepturile de pensie de invaliditate cuvenite reclamantului, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Din buletinul de calcul atașat deciziei, s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare veniturile obținute sub forma de prime si ca urmare a aplicării sistemului de retribuire in acord global, venituri atestate de adeverința nr.3224/15.10.2007, emisă de SC B SA.

S-a reținut că retribuirea în acord global și prin plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

Prin art.1 Decretul nr.389/1972, cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că ispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

n privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, aceeași soluție fiind menționată pentru "alte sporuri care nu au avut un caracter permanent", prin aceasta legiuitorul abătându-se de la principiul contributivității, pe care îl afirmase categoric în Legea nr.19/2000.

Acest principiu este consacrat expres de Legea nr.19/2000, prin art.2, care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, s-a considerat că revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității, afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ, primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.26 din Legea nr.19/2000 și a mai arătat că sporurile cu caracter permanent, care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie, sunt cele prevăzute de OUG nr.4/2005, veniturile realizate în acord global nefăcând parte din sporurile cu caracter permanent prevăzute de normele în vigoare.

De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr. 3224/15.10.2007, emisă de SC B SA., atestă veniturile suplimentare realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), au avut un caracter de continuitate evident.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr. 249 din 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21726/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul - -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

08.06.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Nițu Petronela Iulia
Judecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3678/2009. Curtea de Apel Bucuresti