Recalculare pensii. Decizia 3693/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1021/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3693R

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.7228 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 21.05.2009, de către avocatul intimatului, întâmpinare în dublu exemplar, la care s-a atașat împuternicirea avocațială și dovada achitării onorariului de avocat. De asemenea, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin sentința civilă nr.7228 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu parata Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat parata să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului conform OUG nr.4/2005 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. Pe cale de consecinta, instanta a obligat parata sa achite diferenta dintre pensia cuvenita in urma recalcularii si pensia efectiv incasata de la data de 1.09.2005 la zi si la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut ca prin decizia din datele de 12.11.2007 au fost recalculate, in temeiul dispozitiilor OUG nr.4/2005, incepand cu 01.09.2005, drepturile de pensie pentru limita de varsta cuvenite reclamantului, a determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat de parata un stagiu complet de cotizare de 30 ani, prevazut de art. 8 din Legea nr 3/1977.

Tribunalul mai retine din decizia de stabilire initiala a drepturilor de pensie ca la data deschiderii dreptului la pensie in temeiul Legii nr.3/1977, reclamantul a avut vechime de 25 ani si 7luni si 1 zi in grupa I de munca.

Instanta de fond a apreciat ca in mod eronat parata a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani, deoarece, potrivit art.2 alin 3 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de legea nr. 3/1977.

Împotriva acestei sentinte, la data de 13.01.2009 a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 15.01.2009, prin care a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii de către prima instanță.

In motivarea recursului se arata ca reclamantul a iesit la pensie in baza Legii nr. 3/1977, iar in cf. cu prevederile art. 8 si 14 ale acestei legi, reclamantul intimat a beneficiat de reducerea varstei de pensionare, iar nu de redcuerea stagiului complet de cotizare.

În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă si art. 3041.proc.civ.

Intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei. Totodata, a solicitat obligarea recurentei paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Drepturile de pensie ale intimatului s-au nascut in baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut in vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil.

Curtea apreciaza ca notiunea de vechime in munca utilizata de legea nr. 3/1977 este echivalenta celei de stagiu complet de cotizare reglementata de legea nr. 19/2000, avand in vedere prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 potrivit carora "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977" precum si prevederile art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arata ca "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare."

Conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cite:

a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;

b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;

b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de alin. (1) sint pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atit barbatii cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca."

Prin urmare, vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta in cazul desfasurarii activitatii in grupa I de munca timp de 20 de ani, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000. Or, intimatul a dovedit faptul ca indeplineste aceasta conditie.

Argumentul recurentei in sensul ca intimatul a beneficiat de reducerea varstei de pensionare datorita conditiilor de munca nu il consideram intemeiat intrucat este vorba de o doua institutii diferite, care, prin specificul lor si prin finalitatea distincta, nu pot conduce la concluzia ca intimatul a beneficiat de valorificarea repetata a aceleiasi situatii.

De altfel, este solutia retinuta de Inalta C de Casatie si Justitie prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronuntata in interesul legii, aceasta statuand ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care au desfasurat activtate in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din legea nr. 3/1977.

Prin urmare, în mod legal și temeinic, facand o corecta aplicare a legii, prima instanță a stabilit că stagiul complet de cotizare in cazul intimatei reclamante este de 20 de ani, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Vor fi incidente dispozitiile art. 274.proc.civ. recurenta parata urmand a fi obligata la plata catre intimatul reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de către CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.7228 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.

Obliga recurenta sa plateasca intimatului cheltuieli de judecata in valoare de 600 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05. 2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

GREFIER

Red.2ex/25.06.2009

Jud.

Jud.fond: A,;

Președinte:Adela Cosmina Bodea
Judecători:Adela Cosmina Bodea, Nadia Raluca Ilie

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3693/2009. Curtea de Apel Bucuresti