Recalculare pensii. Decizia 375/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 375
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.1986 din 3.12.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Casa Județeană de Pensii
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 03. 04. 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integranta din prezenta.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de asigurari sociale de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul nr-, reclamantul chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii I solicitând recalcularea punctajului mediu și emiterea unei noi decizii cu valori recalculate, cu aplicabilitate din 01.09.2005.
În motivarea acțiunii, reclamantul a aratat că a primit decizia nr. -/28.09.2007 care anulează decizia din 31.08.2005. Noua decizie stabilește cu data de 01.09.2005 valoarea punctului de pensie de 2,57835 conform deciziei 248/2006 Curții de Apel Iași. A mai aratat reclamantul că în adresa nr. 40168/2008, refuză recalcularea punctului de pensie în conformitate cu Legea 250/2007, precizând că această lege este valabilă numai pentru sectorul agricol. La art. 1 din Legea 250/2007 se precizează clar că sunt modificări și completări ale Legii 19/2000 care fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 140 din 01.04.2000.
Întrucât sentința civilă nr. 248/2006 fost emisă înaintea Legii 250/2007, Parlamentul României considerat necesară emiterea acestor modificări și completări ale Legii 19/2000 implicit și OUG nr. 4/2005.
Adeverințele emise de nr. 2222/2004 și nr. 2210/2004 și Universitatea Tehnică "Gh. " nr. 13313/2005 existente în evidența în dosarul -, au fost emise în scopul recalculării punctajului mediu anual.
În aceste adeverințe se evidențiază sporurile cu caracter permanent în înțelesul Legii 49/1992, realizate prin retribuire în sistemul de acord global, conform Legii 19/2000 art. 23 alin.1 pct. a și art. 78 alin.1, inclusiv Legii 250/2007 și. 680/2007, care au apărut ulterior, acestea au intrat în baza de calcul contribuției de asigurări sociale.
Pârâta depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A aratat aceasta că în dosarul de pensionare, după decizia de recalculare contestată, dar anterior punerii în executare deciziei civile, mai fost emisă o decizie, nr. -/27.09.2007 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă (pentru recalcularea pensiei cu adăugarea de stagii de cotizare). Prin anularea deciziei de recalculare și emiterea deciziei nr. -/28.09.2007 trebuia emisă deci o nouă decizie în care să se utilizeze noul punctaj determinat. Astfel fost emisă decizia nr. -/09.11.2007 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă.
Prin adresa nr. 15090/28.02.2008 s- comunicat contestatorului situație detaliată evoluției pensiei și pensiilor încasate. În funcție de evoluția pensiei, au fost corect efectuate plățile către contestator, situație în care nu sunt motivate nemulțumirile contestatorului.
Referitor la Legea nr. 250/2007, este într-adevăr o lege care modifică Legea nr. 19/2000, însă nu cunoaste care reglementări din această lege considera contestatorul că ar trebui să i se aplice.
În ce privește acordul global, prima instanță s- pronunțat asupra valorificării acestui spor, prin decizia nr. 248/04.04.2006, Curtea de APEL IAȘI respins cererea contestatorului privind recalcularea pensiei în funcție de veniturile realizate în acord global. Consideră că există autoritate de lucru judecat referitor la acest capăt de cerere.
În situația respingerii acestei excepții, menționează parata că la determinarea punctajului mediu anual nu pot fi valorificate veniturile realizate în acord global, întrucât nu sunt prevăzute în nr.OUG 4/2005.
Pârâta depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziilor de pensie reclamantului.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 248/4.04.2006, Curtea de APEL IAȘIa respins cererea contestatorului privind recalcularea pensiei în funcție de veniturile realizate în acord global. Se reține în decizia menționată că aceste tipuri de venituri nu se regăsesc printre cele prevăzute în anexa la.OUG 4/2005 ca obligatoriu fi avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual.
Prin prezenta cerere se solicită a fi avute la recalcularea punctajului adeverințele care evidențiază sporurile cu caracter permanent realizate de reclamant, prin retribuire în sistemul de acord global.
Pentru considerentele arătate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, excepția autorități de lucru judecat a fost admisă.
Casa Județeană de Pensii Ias usținut că a calculat drepturile de pensie ale contestatorului conform deciziei Curții de APEL IAȘI prin decizia nr. -/28.09.2007. Prin adresa nr. 15.090/28.02.2008, comunicat reclamantului pensia încasată și diferențele de achitat.
Reclamantul a solicitat recalcularea pensiei în conformitate cu Legea 250/2007, dar nu a menționat care prevederi ale acestui act normativ solicită se aplica.
Pentru considerentele arătate, acțiunea reclamantului a fost considerata ca fiind neîntemeiată si fost respinsă de catre Tribunalul
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, considerand-o nelegala si netemeinica. A invocat in esenta recurentul ca, desi intimata a stabilit valoarea punctului de pensie la 2,57835, nu l-a pus in practica de la data cuvenita, 01.09.2005, lipsindu-l pe aceasta perioada de drepturi banesti in cuantum de peste 1000 lei. Mai sustine recurentul ca solicita sa i se aplice disp.art.6(4) din /2007 in sensul luarii in considerare a veniturilor brute evidentiate in adeverinta nr.2222/2004 emisa de SC SA
Intimata Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat intampinare solicitand respingerea recursului si mentinerea sentintei Tribunalului
In recurs s-a depus practica judiciara.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispozitiilor art.304 ind.1 pr.civ.Curtea constata ca recursul este nefondat.
Astfel, in ceea ce priveste luarea in calcul a veniturilor realizate in acord global, in mod corect Tribunalul Iar etinut ca opereaza in cauza autoritatea de lucru judecat in raport de ceea ce a dispus Curtea de Apel prin decizia nr.284/04.04.2006.Prin aceasta hotarare, instanta de recurs a statuat in mod irevocabil ca nu pot fi luate in calcul veniturile realizate in acord global in perioada 1971-1988 intrucat OUG 4/2005 prevede expres acest lucru.Ca atare, deoarece o instanta s-a pronuntat in mod irevocabil si a respins aceasta cerere,este fara echivoc ca reclamantul nu mai putea reitera aceeasi cerere in prezentul dosar.
Mai retine Curtea ca in ceea ce priveste art.6 (4) din Legea 250/2007, care modifica art.78 din Legea 19/2000, textul nu i se aplica reclamantului-recurent, acesta fiind pensionat pe Legea 3/1977 si nu pe Legea 19/2000. Doar pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au stabilit dupa data de 01.04.2001, punctajul poate fi calculat la nivelul veniturilor brute realizate. Pentru perioadele anterioare intrarii in vigoare a Legii 19/2000,punctajele medii anuale se determina conform art.164 din Legea 19/2000.
de aceste considerente, in baza prevederilor art.312 al.1 pr.civ. se va respinge recursul si se va mentine hotararea Tribunalului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul impotriva sent.civ.nr.1986/03.12.2008 pronuntata de Tribunalul I, sentinta pe care mentine.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi,10.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
13.05.2009
Tribunalul Iași:
-;
-.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu