Recalculare pensii. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE NR. 38
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Maierean
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în sat nr. 227, comuna, județul B, împotriva deciziei 314 din 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat contestatorul asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatei Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând contestația în anulare în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru contestator, reiterând motivele precizate în scris, a solicitat admiterea contestației în anulare formulată în baza art. 317-318.pr.civ. întrucât în cauză este dată eroarea materială a instanței de recurs care nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 19/2000, modificată și completată ulterior, a HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, HG nr. 550/2005, Ordinul nr. 340/2001, Decretului -Lege nr. 68/1990, Ordinului nr. 50/1990, Legea nr. 3/1977. Totodată a susținut faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40 din 22.09.2008, a stabilit că "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupele speciale de muncă, este cel reglementat de Legea nr. 3/1977", astfel încât, pentru faptul că a lucrat 26 de ani în condiții speciale (grupa I de muncă), conform art. 20 alin. 1 lit. a, art. 77 alin. 2, art. 1671, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.
Totodată, apărătorul contestatorului a precizat că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul A, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii B, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008, de recalculare a pensiei în baza OUG nr. 4/2005.
În motivarea contestației a arătat că, în mod greșit intimata nu i-a luat în considerare sporurile cuprinse în adeverința nr. 7260/21.08.2007 și nr. 7864/12.09.2007 și nu i-a calculat pensia prin împărțirea numărului total de puncte la 20, în virtutea faptului că a lucrat 26 de ani în grupa i de muncă, ci a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, care ar fi aplicabil doar în situația în care activitatea s-a desfășurat în condiții normale.
A solicitat totodată, obligarea Casei Județene de Pensii la plata retroactivă a diferenței de pensie rezultată în urma recalculării corecte a pensiei și a unor despăgubiri determinate de amânarea nejustificată a judecării procesului pe fond.
Prin sentința nr. 1783 din 3 decembrie 2008 Tribunalul Botoșania respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr.1507/2007 a Tribunalului Botoșani invocată de Casa Județeană de Pensii B și a admis, în parte, cererea formulată de contestatorul, dispunând modificarea deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008, în sensul includerii în baza de calcul a pensiei și a sporurilor prevăzute în adresa nr. 7864/12.09.2007 și nr. 7270/21.08.2007, emise de Compania Națională a SA B - Sucursala
În consecință, a fost obligată Casa Județeană de Pensii să calculeze punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a disp. art. 77 alin. 3 din Legea nr. 19/200, respectiv a stagiului total de 20 de ani și să plătească contestatorului diferențele de pensie.
Prin aceeași sentință s-a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri pentru amânarea cauzei.
Prin decizia nr. 314 din 19 martie 2009 Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței nr. 1783 din 3.12.2008 a Tribunalului Botoșani și modificat în parte această sentință în sensul că, a respins cererea de obligare a pârâtei să calculeze punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a disp. art. 77 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, respectiv a stagiului total de cotizare de 20 de ani, ca nefondată; s-a respins și cererea de obligare a pârâtei Casa Județeană de Pensii B să plătească contestatorului diferențele de pensie rezultate ca urmare a calculării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului de puncte la stagiul total de cotizare necesar, de 20 de ani.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, care, evident, nu poate fi reținută în absența triplei identități prev. de art. 1201 Cod civil, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, - care presupune că, ceea ce a stabilit irevocabil o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară, art. 1200 pct. 4 cod civil rap. la art. 1202 alin. 2 Cod civil.
Ori, statuarea instanței prin sentința nr. 1507 din 5.12.2007 asupra stagiului complet de cotizare de 30 de ani ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului conform OUG nr. 4/2005 nu poate fi supus unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.
Astfel, pentru contestatorul recurent, persoană pensionată în baza Legii nr. 3/1977, stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu nu poate fi decât cel prevăzut de legislația în vigoare la data pensionării, de 30 de ani.
Referitor la al doilea motiv de recurs s-a reținut că, instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile nr.OUG 4/2005, în sensul că, deși sporurile cuprinse în adeverința nr. 7270 din 21.08.2007 și nr. 7864 din 12.09.2007 sunt aferente perioadei 1968 - 1970, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 57/1974, trebuie incluse în baza de calcul a pensiei.
Împotriva deciziei nr. 314 din 19.03.2009 a Curții de APEL SUCEAVA, contestatorul a formulat contestație în anulare, înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA sub nr- la data de 29.05.2009.
În motivarea contestației în anulare a arătat că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unor erori materiale, constând în neobservarea unor aspecte de fapt, cum ar fi acela că a lucrat efectiv doar 26 de ani și deci nu a avut un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, precum și a interpretării eronate a dispozițiilor legale aplicabile în speță - Legea nr. 19/2000 modificată și completată, nr.HG 1551/2004, nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, nr.HG 550/2005, Ordinul nr. 340/2001, Decretul - Lege nr. 68/1990, Ordinul nr. 50/1990 și Legea nr. 3/1977.
În drept contestatorul a invocat dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Analizând decizia contestată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în motivarea contestației, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 318.pr.civ. "Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Contestatorul nu a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1783 din 3 decembrie 2008 Tribunalului Botoșani, astfel că, nu poate fi luată în analiză decât prima teză a art. 318.pr.civ. mai sus citat, respectiv aceea că decizia pronunțată de instanța de recurs ar fi rezultatul unei greșeli materiale.
Prin "greșeală materială" în sensul că art. 318.pr.civ. se înțelege o greșeală, eroare, care privește aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, cum ar fi de exemplu: respingerea unui recurs ca tardiv, deși fusese declarat în termen, anularea greșită a unui recurs ca netimbrat; anularea greșită a unui recurs ca fiind formulat de o persoană ce nu are calitate de reprezentant, etc.
În speță, contestatorul invocă aspecte de fapt privitoare la perioada efectiv lucrată cât și interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dată în speță.
Or, stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor cât și interpretarea unui text de lege echivalează cu o greșeală de judecată, care, nici dacă într-adevăr s-ar confirma, nu ar putea fi îndreptată pe calea contestației în anulare, întrucât s-ar transforma această cale de atac într-un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe cale de consecință, cum erorile invocate de contestator a fi săvârșite de către instanța de recurs nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de disp. art. 318.pr.civ. contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei 314 din 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 1.02.2010
Dact.
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Maierean