Recalculare pensii. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 384/R/2009
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al Curții de Apel
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1727/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - avocat, lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C s-a conformat solicitării instanței depunând la dosarul cauzei, la data de 03.02.2009, prin serviciul de registratură al instanței, răspunsul solicitat.
De asemenea, la data de 23.02.2009, tot prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente susține oral motivele de recurs formulate în scris și solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea în întregime a acțiunii.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1727 din 2 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu de către instanță cu privire la drepturile pretinse pentru perioada ianuarie 2002-30 mai 2004.
S-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani și faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 30.05.2007, instanța a admis excepția de prescripție a dreptului la acțiune pe perioada 01.01.2002-30.05.2004.
Reclamanta s-a pensionat la data de 01.09.1999, anterior adoptării Legii 19/2000 iar după intrarea în vigoare a acestei legi i s-a stabilit un punctaj de 1,65887 puncte, în conformitate cu art.180 alin.2, cu începere din 1 aprilie 2001.
Ulterior, numărul de puncte inițial stabilit a fost redus succesiv, așa cum rezultă din imaginea de plată depusă la dosar.
Reclamanta a primit decizia nr. -/27.08.2004 prin care s-au luat în calcul studiile universitare și pe care nu a atacat-o în termen de 45 de zile de la comunicare, astfel că aceasta a rămas definitivă potrivit art. 88 din Legea nr. 19/2000.
Prin această decizie i s-a adus la cunoștință reclamantei punctajul mediu anual pe care îl avea la data emiterii deciziei.
În conformitate cu OUG4/2005 s-a procedat la recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. De această recalculare a beneficiat și reclamanta.
Recalcularea a avut în vedere punctajul mediu anual și cuantumul pensiei, ce se determină în conformitate cu Legea 19/2000, în condițiile speciale prevăzute și de OUG4/2005.
Potrivit dispozițiilor art.6 din actul normativ de mai sus, în vederea stabilirii cuantumului pensiei ce urmează a fi plătită după recalculare, punctajul nou se compară cu punctajul mediu anual cuvenit sau avut în plată în luna anterioară celei în care se efectuează plata și în situația în care, cuantumul pensiei aferente noului punctaj este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține cuantumul aflat în plată.
În conformitate cu art.7 din OUG4/2005 recalcularea se face prin emiterea unei decizii ce se comunică pensionarului.
Prin decizia de recalculare a pensiei primită și necontestată de reclamantă, casa de pensii a făcut cunoscut reclamantei printre altele și punctajul mediu anual existent în plată anterior recalculării.
Decizia de recalculare a pensiei i-a fost comunicată reclamantei așa cum reiese și din borderoul nr. 17 din 10.02.2006.
Cum decizia de recalculare a pensiei nu a fost contestată, în conformitate cu dispozițiile art.88 din Legea 19/2000 a devenit definitivă inclusiv cu privire la punctajul mediu anual avut la data recalculării, acțiunea formulată ulterior având ca obiect restabilirea punctajului începând cu 1 ianuarie 2002 și plata diferențelor cuvenite, nemaiputând fi primită, deoarece ar însemna coexistența a două decizii inconciliabile din punct de vedere al punctajului.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului arată că nu a primit decizia de recalculare din 27.08.2004 prin care i s-a redus punctajul.
Cu toate că era obligată să-i comunice numărul de puncte de la data 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii 19/2001, pârâta nu i-a adus la cunoștință numărul de puncte la care era îndreptățită. Apreciază că stabilirea punctelor de pensie care i se cuvin reprezintă un element care vizează calcularea pensiei în general, iar acest lucru trebuit făcut în baza unei decizii emise de Casa Teritorială de Pensii și care trebuie comunicată persoanei interesate în termen de 5 zile de la emitere.
Arată că pârâta a calculat și a redus în mod nelegal punctajul cuvenit reclamantei deși în conformitate cu dispozițiile art.180 pct.5 și 6 cuantumul pensiei stabilită conform legislației anterioare se păstrează luându-se în calcul punctajul cel mai avantajos fără ca acest punctaj să poată fi redus.
Mai arată că dispozițiile art.87 și 88 din Legea 19/2000 nu sunt aplicabile în speță, deoarece acest articol prevede că admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de Casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, iar art.87 că decizia emisă în condițiile art.86.alin.1 poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.
Reclamanta fiind pensionată din 1999, nu i se pot aplica prevederile acestui articol.
De altfel a contestat decizia nr.-/02.03.2007 în termenul de 45 de zile, având în vedere că decizia i-a fost comunicată la data de 8.05.2007 iar contestația a formulat-o la data de 30.08.2007.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin întâmpinarea de la 18-19, solicită respingerea recursului.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamantă, aceasta contestă inițial măsura de modificare a punctajului pensiei sale începând cu luna ianuarie 2002.
Dar această acțiune este promovată de reclamantă doar la data de 30 mai 2007, în condițiile în care aceasta luase la cunoștință de modificarea punctajului pensiei sale încă prin decizia nr.- din 20.08.2004 prin care la cererea sa i s-au luat în calcul ca stagiu de cotizare asimilat durata studiilor universitare.
Cum reclamanta nu a atacat decizia respectivă, măsura stabilirii punctajului mediu anual se consideră că a rămas definitivă, ea constituind în continuare baza de calcul a punctajului pe care în prezent îl are reclamanta și care i-a fost calculat și prin ultima decizie de recalculare conform art.180 din Legea 19/2000 și ale HG1550/2004 și OG4/2005.
Așa fiind, constatând că sub aspectul tuturor criticilor ce i-au fost aduse, sentința atacată este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1727 din 2 oct. 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.AR
Dact./2ex.
24.03.2009
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede