Recalculare pensii. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 420/ Dosar nr-
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.104 din 2.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-. La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 3.04.2009, 10.04.2009, când având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.04.2009.
CURTEA:
Constată că prin cererea de revizuire înregistrată la data de 18.02.2009, revizuientul a solicitat retractarea deciziei nr.104/2.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-, în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât în cauză se aplică principiul "ubi eadem legis ratio, ibi eadem legis dispositio".
Intimata Casa Județeană de Pensii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, motivat de faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire, în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține că aceasta este întemeiată.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, ce reprezintă temeiul juridic al cererii de revizuire, prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazul în care după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, și dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanței pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Potrivit jurisprudenței "o hotărâre judecătorească intervenită într-o cauză după soluționarea unui alt litigiu poate fi considerată, în anumite situații, ca act nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire. Astfel, este cazul unei hotărâri obținute în baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea. Într-o atare situație, hotărârea invocată ca act nou putea fi înfățișată în acel litigiu, deoarece nu stă în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a fi în măsură a se servi de ea".
Prin urmare, fiind întrunite cerințele textului de lege și în conformitate cu art. 16 din Constituție, care consacră principiul egalității și nediscriminării, revizuirea va fi admisă și, ca urmare, decizia nr. 104/2.02.2009 a Curții de APEL BRAȘOV va fi schimbată în totalitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 104/2.02.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o schimbă în tot și stabilește termen pentru soluționarea recursului la data de 27.04.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.04.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Cu opinia separată,
În sensul respingerii cererii de revizuire,
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, apreciez că cererea de revizuire se impunea a fi respinsă, pentru următoarele considerente.
Cererea revizuientului este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I Cod procedură civilă potrivit cărora "dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților", se poate cere revizuirea hotărârii. După cum rezultă din interpretarea logică și gramaticală a textului de lege citat, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunțarea acesteia, legiuitorul referindu-se exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizată prin hotărârea atacată. Dar chiar și în situația în care am admite printr-o interpretare mai largă că pot fi invocate și înscrisuri inexistente în momentul hotărârii este necesar ca înscrisul să fi fost determinant la soluționarea cauzei. Ori în speță s-a invocat ca înscris nou o hotărâre judecătorească cu valoare de practică judiciară prin care un coleg de al revizuientului, într-o situație similară a obținut câștig de cauză. Ori situația creată în urma celor două hotărâri este discriminatorie în opinia acestuia, întrucât este încălcat principiul egalității, consacrat de art. 16 din Constituție.
Trebuie menționat că hotărârea invocată de revizuient este pronunțată de o instanță ordinară (Curtea de APEL BRAȘOV ) iar potrivit legislației române, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Doar decizii pronunțate în cadrul recursurilor în interesul legii, sunt date în scopul "interpretării și aplicării unitare a legii pe teritoriul României", fiind singurul caz în care "dezlegarea prolemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe" (art. 329 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă).
Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele judecătorești ordinare, nu constituie izvor de drept și, mai ales, nu pot sta la baza ideii de discriminare, cu atât mai mult cu cât în cadrul acestor hotărâri există două părți potrivnice care au interese contrare în raport de soluția primită, iar partea adversă ar putea invoca de asemenea discriminarea.
Pentru admisibilitatea unor pretenții rezultate dintr-o faptă discriminatorie, potrivit art. 27 alin. 4 din OG nr. 137/2000 republicată "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune o discriminare directă sau indirectă, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare".
În delimitarea noțiunii de "discriminare" trebuie pornit de la interpretarea sistematică și teleologică a întregului act normativ care reglementează prevenirea și sancționare tuturor formelor de discriminare, respectiv a OG nr.137/2000.
Potrivit definiției legale (art. 2) "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnice, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În continuare, prin art. 3 se prevăd expres atribuțiile cu privire la care instituțiile publice pot săvârși acte de discriminare iar printre acestea nu se regăsește situația dedusă judecății.
Astfel, cererea de revizuire are la bază o pretinsă discriminare rezultată din hotărâri judecătorești potrivnice pronunțate de instanțe diferite cu privire la situații juridice similare, adică o discriminare rezultată dintr-un act al puterii judecătorești, ori, prevederile art. 3 din OG nr. 137/2000 nu au în vedere sub nicio formă acte de discriminare săvârșite de cele trei puteri în stat, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Eventualele discriminări care rezultă din acte ale celor trei puteri (legi, acte administrative, acte normative prin împuternicirea dată de parlament și hotărâri judecătorești) pot fi înlăturate doar prin mijloace speciale reglementate în acest sens prin Constituție și celelalte legi. În acest sens interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, constituie un obiectiv primordial al actului de justiție iar împlinirea acestui deziderat poate fi realizat doar prin căile prevăzute de lege la momentul actual, respectiv prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești (recursul în interesul legii).
Cererea adresată unei instanțe de drept comun de a constata existența unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătorești potrivnice nu se circumscrie dispozițiilor speciale ale OG nr. 137/2000 întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, etc. ori hotărârile judecătorești potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de astfel, în principiu, orice hotărâri judecătorești, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluția diferită a instanțelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situației juridice respective.
O interpretare contrară ar face ca actul de justiție să dacă în derizoriu câtă vreme orice instanță de drept comun ar putea să înlăture dispozițiile unei hotărâri judecătorești prin constatarea unei pretinse discriminări săvârșite prin aceasta.
Totodată, calea de atac a revizuirii nu constituie un mijloc legal de uniformizare a practicii judecătorești, iar o interpretare extensivă în acest sens este de natură a pune în pericol siguranța actului de justiție.
PREȘEDINTE,
- -
Red./23.04.2009
Red.op.separată 724.04.2009
Tehnoredact./24.04.2009/ 2 ex.
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Maria Carmen Tică, Daniel
