Recalculare pensii. Decizia 4260/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2317/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.4260/2009

Ședința publică de la 10.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.823/03.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.40207/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 6.04.2009, recurentul a criticat sentința civilă nr.823/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a arătat că a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă în proporție de 100%, astfel cum rezultă din mențiunile cărții de muncă, aspect pe care instanța de fond nu l-a luat în considerare.

Recurentul nu și-a întemeiat în drept recursul, dar Curtea, în virtutea rolului activ, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod pr.civilă, încadrează motivele expuse în dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B nu a formulat întâmpinare.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

În considerentele sentinței civile nr.823/03.02.2009 instanța de fond a expus motivele pentru care acțiunea formulată de reclamantul-recurent ar trebui admisă. În mod cu totul surprinzător, dispozitivul sentinței, dispozitiv ce a preluat conținutul minutei, conține soluția respingerii acțiunii.

Chiar dacă motivarea sentinței este ulterioară pronunțării hotărârii, argumentele expuse în considerentele acesteia trebuie să susțină soluția pronunțată, iar nu să o contrazică.

O asemenea situație conduce Curtea la reținerea în cauză a incidenței dispozițiilor art.304 pct.7 Cod pr.civilă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că mențiunile din carnetul de muncă al recurentului-reclamant probează (la pozițiile 52 și 68) desfășurarea activității în perioadele 01.01.1991-28.02.1993, respectiv 01.06.1995-31.03.1996 în grupa a II-a de muncă.

Pentru intervalul cuprins între 06.12.1971-01.05.1991, adeverința eliberată de SC SA atestă desfășurarea activității în aceeași grupă II, neexistând niciun motiv ca intimata-pârâtă să nu le ia în considerare la recalcularea calorii pensiei.

adeverinței face referire expresă la dispozițiile HG nr.1223/1990 care reglementează încadrarea în grupa a II-a, acesta fiind temeiul legal suficient pentru ca intimata să ia în calcul perioadele specificate în înscrisul eliberat de SC SA.

Cât privește motivarea intimatei potrivit căreia recurentul-reclamant nu putea lucra cel puțin 70% în condiții deosebite de muncă din cauza naturii funcției, nicio dispoziție legală nu îndrituia intimata-pârâtă să expună constatări de fapt, ci doar să verifice dacă există pentru perioadele ce se urmăreau a fi valorificate în cadrul procesului de recalculare actele oficiale care să probeze desfășurarea activității în grupa a II-a de muncă.

Orice alte constatări exced competențelor intimatei care trebuie să emită decizia în baza unor înscrisuri oficiale, iar nu să refuze acordarea drepturilor în baza unor supoziții și păreri, contrazise, de altfel, de mențiunile unui înscris oficial eliberat de fostul angajator care e în măsură să cunoască cel mai bine condițiile în care proprii salariați și-au desfășurat activitatea profesională.

Pe cale de consecință, Curtea, apreciind pretențiile recurentului-reclamant ca fiind întemeiate, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, cu referire la art.304 pct.7 Cod pr.civilă, art.81 alin.1 din Legea nr.168/199 și art.95 din Legea nr.19/2000, va admite recursul, va modifica sentința recurată, admițând pe fond pretențiile recurentului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.823/03.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.40207/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

Modifică sentința recurată în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare și a perioadelor în care a lucrat în grupa a II-a de muncă, astfel cum rezultă din carnetul de muncă (pozițiile 52 și 68) și din adeverința nr.70/09.09.1998 emisă de SC SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./07.07.2009

Jud.fond:;

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 4260/2009. Curtea de Apel Bucuresti