Recalculare pensii. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 459
Ședința publică de la 27 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul intimat și de intimata recurentă CASA JUD. DE PENSII I împotriva sentinței civile nr. 432 din 19 03 2008 Tribunalului Iași având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 24 VI 2008 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amînat pronunțarea pentru azi.
Deliberînd,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de asigurări sociale de față;
Prin sentința 432/9.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă contestația formulată de contestatorul ST., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
S-a dispus anularea deciziei nr. - din 3.05.2007 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului a lunilor ianuarie 2002 și martie 2002, conform mențiunilor din carnetul de muncă și a sporului de vechime pentru perioada 1.05.1992 - septembrie 1993 și a celorlalte sporuri evidențiate în adeverința nr. 5652 din 28.03.2002 eliberată de Regia Autonomă Județeană de - Canal
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Începând cu data de 01.05.1994, contestatorul a fost înscris la pensie pentru invaliditate gradul II in temeiul Legii nr.3/1997,urmare a neprezentării contestatorului la comisia de expertiza medicala,pensia acestuia a fost suspendata începând cu data de 01.09.1997.
Contestatorul, a fost reînscris la pensie de invaliditate gradul III,in temeiul Legii nr.19/2000.incepand cu data de 26.03.2002, conform deciziei nr.-/31.07.2002.
Prin decizia nr.-/15.12.2006 pensia a fost recalculata cu adăugarea unor perioade de grupa a II a de munca, ajungându-se la un stagiu de cotizare de 36 ani, 5 luni si 13 zile.
Urmare a cererii contestatorului depusa la unitatea intimata, înregistrata sub nr.20308/23.03.2000,începând cu data de 01.04.2007,prin decizia -/03.05.2007 s-a făcut recalcularea pensiei pentru limita de vârsta in temeiul art. 64 din Legea nr.19/2000 iar perioada 15.08.1975-01.06.1982 a fost valorificata ca fiind lucrata in grupa a II a de munca.
Prin decizia contestata punctajul mediu anual a fost de 0,92788 puncte iar cuantumul pensie a fost de 368 lei. Prin adeverința nr.5652/28.03.2002 emisa de Regia Autonomă Județeană de - Canal I, contestatorului i-au fost recunoscute o serie de sporuri si drepturi salariale.
In raport cu precizările din aceasta adeverința,intimata Casa Județeană de Pensii I, a luat în considerație sporul de vechime,insa celelalte gratificații si premii nu au fost incluse in calcul pe considerentul ca nu sunt prevăzute de Ordonanța nr.4/2005 iar sumele înscrise la rubrica alte sporuri,nu au fost valorificate deoarece adeverința nu precizează tipul sporului si temeiul legal în baza căruia a fost acordat. În raport de prevederile Ordonanței nr.4/2005, instanța de fond a retinut că în anexa se prevede ca se vor lua in calcul la determinarea punctajului mediu anual toate sporurile cu caracter permanent. Totodată instanța a apreciat ca lipsa unor elemente din cuprinsul adeverinței nu poate sa aibă efecte negative asupra contestatorului si,prin urmare, aceste sporuri evidențiate în adeverința nr. 5652 din 28.03.2002, trebuie sa fie valorificate in favoarea contestatorului
După cum rezultă și din expertiza contabila, efectuata in cauza de expert, contestatorului nu i s-au luat in calcul lunile ianuarie 2002 si martie 2002. Totodată este lesne de observat ca aceasta perioada este prevăzută și în carnetul de munca, așadar, instanța de fond a considerat ca aceasta perioada trebuie sa fie luata în calcul la stabilirea drepturilor de pensie pentru limita de vârsta.
Totodată, tribunalul a obligat intimata să ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensionare si sporul de vechime pentru perioada 1.05.1992-09.1993, așa cum este prevăzut in carnetul de munca depus la dosarul cauzei și în adeverința nr.5652/2002 (fila 37-39 dosar).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta Casa Județeană de Pensii I, considerând-o nelegală și netemeinică.
Reclamantul, în recursul său, a criticat sentința instanței de fond sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate la fond, respectiv a onorariului achitat pentru efectuarea expertizei contabile în cuantum de 470 RON.
A mai solicitat intimatul -recurent ca instanța să se pronunțe în cazul contractului său de muncă cu firma "Profesia" din Israel.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Iai nvocat ca prim motiv de recurs greșita sa obligare de către instanța de fond la valorificarea separată a sporului de vechime de la data de 01.05.1992, susținând că începând cu această dată sporul a fost deja inclus în salariul înscris în carnetul de muncă, iar punerea în executare a hotărârii ar însemna acordarea acestui spor de două ori.
A mai invocat pârâta că și gratificațiile, premiile și sporurile din adeverința 5652/28.03.2002 au fost greșit acordate de tribunal întrucât, conform anexei la.OUG 4/2005, acestea nu pot fi valorificate deoarece nu au caracter permanent.
A mai susținut recurenta -intimată Casa Județeană de Pensii că și sub aspectul obligării sale la valorificarea lunilor ianuarie și martie 2002 sentința este nelegală, întrucât reclamantul a beneficiat de alocație de sprijin iar conform adeverinței eliberată de perioada de șomaj este noiembrie 2001 -decembrie 2001 și februarie 2002.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul reclamantului este fondat, însă doar sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată. Astfel, conform chitanțelor depuse la filele 135 și 162 dosar fond, reclamantul a achitat suma de 470 RON cu titlu de onorariu expert iar prin memoriul depus la fila 191 dosar fond a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 274(1) Cod procedură civilă, instanța de fond trebuia să dispună acordarea acestor cheltuieli, sub acest aspect sentința fiind nelegală.
În ceea ce privește contractul de muncă cu firma "Profesia" din Israel, Curtea constată că reclamantul a formulat pentru prima dată această cerere în calea de atac a recursului iar, conform art. 294 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot formula cereri noi.
Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii I este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește luarea separată în calcul a sporului de vechime cu începere de la data de 01.05.1992, prima instanță a constatat corect că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că acest spor a fost inclus în salariu. Din carnetul de muncă (poz. 48, fila 104 dosar fond) nu rezultă că acest spor ar fi fost inclus în salariul evidențiat cu începere de la 1 mai 1992, iar expertul contabil concluzionează în același sens (fila 151 dosar fond, raport de expertiză). Mai mult, nici din desfășurătorul depus la fila 18 dosar fond de către nu rezultă această împrejurare, la rubrica "sporuri incluse în salariu" pentru perioada în litigiu fiind evidențiat "zero".
Ca atare, Curtea constată că nu este fondată critica conform căreia punerea în executare a sentinței Tribunalului Iași ar presupune acordarea de doua ori a acestui spor.
Referitor la premiile și sporurile evidențiate în adeverința nr. 5652/28.03.2002, trebuie reținut pe de o parte faptul că decizia contestată în prezentul litigiu este de acordare a pensiei pentru limită de vârstă și nu de recalculare (fila 14 fond), nefiind incidente dispozițiile anexei la.OUG 4/2005, așa cum eronat consideră recurenta -intimată, iar pe de altă parte chiar dacă ar fi aplicabile dispozițiile ordonanței, atât timp cât contribuțiile de asigurări sociale au fost achitate în raport de sumele totale primite de reclamant, inclusiv premii și sporuri, ar fi inechitabil si contrar principiului contributivitatii ca acestuia să nu-i fie incluse în calculul punctajului mediu anual.
Nici critica ce privește greșita valorificare a lunilor ianuarie și martie 2002 nu este fondată. Corect tribunalul a reținut că nu este culpa intimatului -recurent că nu a depus declarațiile pentru lunile în litigiu.Este real faptul că în adeverința de la fila 66 dosar fond nu sunt evidențiate aceste 2 luni însă, conform mențiunilor ce închid carnetul de muncă (fila 108 dosar fond) reclamantul a fost "reluat în plată la alocație de sprijin, în baza aceluiași dosar, cu data de 01.11.2001", (fără a se preciza că au existat întreruperi) până la data de 26.03.2002, data pensionării cu gradul III de invaliditate. Totodată, și raportul de expertiză ( 152 dosar fond) a fost întocmit, sub acest aspect, în sensul luării în calcul a lunilor ianuarie și martie 2002.
Față de toate cele ce preced, și constatând că nu există în cauză alte motive de casare ori modificare, în baza disp. art. 312(1) Cod procedură civilă se va admite recursul reclamantului, se va modifica în parte sentința în sensul acordării cheltuielilor de judecata efectuate la fond și se va respinge recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii
Se vor mentine celelalte dispozitii ale hotararii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței 432/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă intimata Casa Județeană de Pensii I să plătească reclamantului suma de 470 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.07.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu