Recalculare pensii. Decizia 478/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.478/
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în,-, împotriva sentinței civile nr.1296 din 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Se prezintă numitul G, mandatarul reclamantei recurente, care depune procură judiciară și concluzii scrise.
Instanța pune în vedere mandatarului reclamantei recurente prevederile art.68 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare în baza actelor și lucrărilor dosarului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1296 din 20 iunie 2008, Tribunalul Mureșa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înaintată la 6 noiembrie 2006 la Tribunalul Mureș, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii M, solicitând recalcularea pensiei stabilită prin decizia nr.98260/30.06.2005, emiterea unei decizii corecte în raport de punctajul de pensie de 1,71158 și plata diferențelor de pensie rezultate prin calcularea greșită a pensiei. Prin precizarea de acțiune făcută ulterior, reclamanta a solicitat rectificarea punctajului de pensie de la 1,42959 la 1,71158 și implicit și rectificarea pensiei în baza documentației cu privire la veniturile ei reale.
Prin sentința civilă nr.119/22 ianuarie 2007 Tribunalului Mureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, cu obligarea pârâtei să recalculeze pensia cuvenită reclamantei, conform adeverinței nr.3599/2005 emisă de Primăria orașului L, cu stabilirea drepturilor de pensie începând cu data de 1 iulie 2006.
Soluția instanței de fond a fost recurată în termen legal de către reclamantă, solicitându-se modificarea în parte și rejudecarea pricinii, relevând că tribunalul nu a soluționat toate petitele cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost precizate ulterior, respectiv, nu s-a stabilit punctajul real de pensie și nici plata diferențelor de pensie, începând cu 1 iulie 2005 față de 1 iulie 2006.
Împotriva hotărârii primei instanțe s-a declarat recurs și de către Casa Județeană de Pensii M, solicitându-se modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.8,9 pr.civ. De asemenea recurenta a relevat că noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară, pentru determinarea dreptului la pensie.
Curtea de Apel Tg-M a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâtă, împotriva sentinței civile nr.119/2007 a Tribunalului Mureș, a casat în tot hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș cu precizarea că rămâne la latitudinea instanței necesitatea administrării de noi probe.
În rejudecare tribunalul a apreciat, în temeiul art.201 alin.1 pr.civ. necesitatea efectuării unei expertize pentru verificarea calculelor de stabilire a pensiei de care beneficiază reclamanta. Astfel din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert, a reieșit că punctajul mediu anual corect este de 1,61928 puncte, și că diferența dintre punctajul mediu anual stabilit de pârâtă și cel rezultat în urma recalculării este nesemnificativă și nu influențează cuantumul pensiei reclamantei iar valoarea pensiei reclamantei de 914 lei, este corectă.
Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta.
Recurenta a solicitat admiterea căii de atac, rejudecarea cauzei în fond și admiterea contestației formulate.
În esență, recurenta reclamantă a arătat că lucrarea efectuată de expert nu a avut în vedere retribuția privind orele suplimentare deși a avut toate elementele necesare pentru întocmirea a două variante de calcul.
Prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a efectuat propriile variante de calcul arătând că după o reverificare a constatat o mică diferență la punctajele anuale pe anii 1953,1954, 1955 reprezentând un total de 0,03420. Prin aceleași înscrisuri reclamanta recurentă a arătat că acțiunea sa are ca obiect calcularea corectă a punctului de pensie în sensul acoperii diferenței de 0,- (filele 10,11 dosar recurs).
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În rejudecarea cauzei instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea drepturilor pretinse de reclamantă. Din lucrarea efectuată de expert rezultă că între punctajul mediu anual stabilit de CJP M în cuantum de 1,61863 și punctajul calculat de expert, respectiv de 1,61928 există o diferență nesemnificativă care nu influențează cuantumul pensiei.
Așa cum s-a arătat anterior, recurenta însăși a constatat existența unei diferențe minime însă a apreciat că instanța de fond trebuia să dispună recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a acestei diferențe.
Cauza a fost suspendată pentru lipsa părților prin încheierea din 28 ianuarie 2009.
La cererea reclamantei cauza a fost repusă pe rol, recurenta depunând la dosar un memoriu prin care a reiterat susținerile și argumentele inițiale în sensul în care în opinia sa, la emiterea deciziei atacate nu au fost luate în calcul datele cuprinse în adeverința nr.3599/2005.
Susținerile recurentei nu sunt întemeiate întrucât potrivit anexelor ce însoțesc raportul de expertiză dispus în cauză, expertul a avut în vedere și adeverința 3599/2005 invocată de recurenta reclamantă și a procedat la recalcularea drepturilor reclamantei. Așa cum s-a mai arătat concluzia expertului a evidențiat o diferență nesemnificativă între punctajele medii anuale recunoscute reclamantei și cele recalculate prin expertiză, diferență care nu are drept consecință plata vreunor sume retroactiv sau pe viitor.
unui alt act normativ, respectiv ordonanța nr.19/2007 (fila 3 dosar recurs), nu poate conduce la schimbarea soluției pronunțate în cauză întrucât acțiunea reclamantei a fost formulată la data de 6 noiembrie 2006 și a avut ca obiect actele emise de pârâta CJP până la această dată.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1296/20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCBAILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr. ,fiind -
plecată în concediu,semnează
președintele instanței
GREFIER
ptr., fiind
plecată în concediu, semnează
prim grefier
Red.
Tehnored.
2 exp.
09.07.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat