Recalculare pensii. Decizia 5175/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(4199/2009)

DECIZIE CIVILĂ NR. 5175/

Ședința publică de la 26.08.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr.3681/25.05.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(885/2009) formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 10.08.2009, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității contestatorului, care prezintă BI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

În temeiul art.112 pct.4 Cod procedură civilă și art.129 alin.4 același cod, instanța pune în vedere contestatorului să întemeieze în drept contestația.

Contestatorul arată că și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestație.

Contestatorul solicită admiterea contestației și anularea deciziei.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Giurgiu -Secția Civila sub nr- reclamantul a solicitat obligarea paratei Casa Județeana de Pensii G la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie.

Prin sentința civila nr. 808/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civila a fost respinsa excepția tardivității, iar acțiunea reclamantului a fost respinsa ca nefondata.

Pentru a pronunța aceasta sentință, prima instanță a reținut ca reclamantul s-a pensionat in baza Legii nr. 3/1977, prin decizia nr. 59080/21.08.1990, iar prin decizia nr. 59080/26.07.1996 s-a recalculat vechimea in munca, rezultând o vechime totala de 47 ani, 1 luna si 22 zile. Se mai retine ca prin decizia din 30.06.2005 au fost recalculate, in temeiul OUG nr.4/2005, drepturile de pensie pentru limita de vârsta cuvenite reclamantului, iar punctajul mediu anual a scăzut de la 2,07975 puncte la 1,86504 puncte, iar ulterior reclamantul a beneficiat de recalcularea pensiei prevăzuta de OUG nr. 19/2007, in urma căreia punctajul s-a majorat la 1,88798 puncte.

Motivează tribunalul ca pretențiile reclamantului nu au fost dovedite prin niciun mijloc de proba, care nu a fost de acord nici cu efectuarea unei expertize contabile judiciare.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv declarat prin decizia civilă nr. 3681/25.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.

Instanța de recurs a reținut că, potrivit art.158 din Legea nr.19/2000, raportat la art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs împotriva hotărârii tribunalului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În speță, potrivit dovezii de comunicare și procesului-verbal de predare aflate la dosarul instanței de fond sentința atacată fost comunicată recurentului la data de 05.11.2008, astfel că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art.101 alin.1 Cod procedură civilă, pe zile libere, a expirat la data de 21.11.2008, zi lucrătoare, prin raportare la care, formularea prezentei cereri de recurs la data de 30.01.2009, înscrisă pe rezolutia de primire a cererii, este tardivă, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva sus-menționatei decizii a formulat contestație în anulare recurentul -..

Contestația în anulare nu a fost motivată în drept.

În motivarea contestației în anulare se arată în sentința civilă nr. 808/LM/26.09.2009 a Tribunalului Giurgiu este nemotivată pentru că se menționează că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile prin niciun mijloc de probă.

În sentință nu s-au analizat înscrisurile depuse.

Analizând contestația formulată, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 317 pr. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu au fost îndeplinite potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecător cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; contestația poate fi primită în cazul în care motivele de mai sus au fost invocate prin cerere de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Mai departe, art. 318 pr. civ. arată că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându- numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motive de modificare sau de casare.

Astfel, contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317 pr. civ. (necompetența sau viciul vizând procedura citării) și art. 318 pr. civ. (greșeala materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motivele de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.

Contestatorul din prezenta cauză critică, soluția de prima instanță fondului cauzei, astfel că, criticile nu se încadrează în dispozițiile art. 317-318 pr. civ.

Pentru motivele arătate, contestația în anulare va fi respinsă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, cu sediul în G - str. -,. 105-106, parter, jud. împotriva deciziei civile nr.4648/R din data de 21.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul -, în contradictoriu cu intimatul, cu domiciliul în G - Str. 1 - 2. -. A,. 3,.11, jud.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 26.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.H/ tehnored.

2.ex./03.09.2009

Jud. recurs:

Președinte:Amelia Farmathy
Judecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5175/2009. Curtea de Apel Bucuresti