Recalculare pensii. Decizia 5722/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5722

Ședința publică de la 26 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia

Grefier

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor din ședința publică de la data 19.10. 2009, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face corp comun cu prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1706 din data 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1706 din data 29 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, a respins contestația formulată de contestatorul I împotriva deciziei emise de intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 583/17.04.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admisă contestația formulată de contestatorul, anulată decizia nr. 22471/21.11.2005 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și obligată aceasta din urmă să emită o nouă decizie,cu luarea în considerare a faptelor și împrejurărilor reieșite din adeverința 7431/24.08.2006 și adeverința 1910/31.10.2005, precum și a stagiului de cotizare realizat ulterior pensionării, conform carnetului de muncă pozițiile 97 - 100".

Această sentință, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de ambele părți, conform deciziei nr. 1832/03.09.2007 a Curții de Apel Craiova, a fost pusă în executare de intimată, care a emis decizia nr. 22471/15.11.2007 de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă a contestatorului.

Contestatorul a susținut că dispozitivul sentinței nr. 583/17.04.2007 vizează decizia de debit emisă de intimată sub nr. 22471/21.11.2005, prin care s-a constatat că în perioada 15.07.2003-20.01.2004 acesta a desfășurat activități în baza unui contract individual de muncă, deși beneficia de pensie anticipată, încălcând astfel dispozițiile art. 92 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Întrucât a achitat în totalitate acest debit, în cuantum de 2108 lei, a solicitat restituirea sumei ca urmare a anulării deciziei de debit, prin sentința nr. 583/17.04.2007 a Tribunalului Dolj.

Potrivit art. 4041alin. 1 cod procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

În cauză, s-a observat că în sentința nr. 583/17.04.2007, instanța nu s-a pronunțat asupra deciziei de debit prin care s-a reținut contestatorului suma a cărei restituire se solicită.

Confuzia este dată de faptul că atât decizia de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, cât și decizia de debit poartă aceeași dată - 21.11.2005.

Chiar dacă în dispozitivul sentinței nu se specifică, în mod expres, că decizia ce se anulează reprezintă decizia de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, dispunerea instanței în sensul obligării Casei Județene de Pensii D la,emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a faptelor și împrejurărilor reieșite din adeverința 7431/24.08.2006 și adeverința 1910/31.10.2005 precum și a stagiului de cotizare realizat ulterior pensionării conform carnetului de muncă pozițiile 97 - 100", face trimitere la această decizie și nu la decizia de debit. De altfel și considerentele sentinței invocate lămuresc dispozitivul în acest sens, instanța analizând doar aspectele legate de nevalorificarea unor stagii de cotizare la stabilirea pensiei de către intimată.

Pe de altă parte, considerentele deciziei Curții de Apel Craiova, invocate de contestator, ar fi fost obligatorii numai dacă ar fi adus o dezlegare de drept pricinii. Prin această decizie însă, a fost menținută sentința pronunțată de instanța de fond, aceasta din urmă constituind titlul executoriu ce trebuia executat de intimată și prin care, așa cum s-a arătat anterior, instanța nu s-a pronunțat asupra desființării deciziei de debit emisă de intimată la data de 21.11.2005.

Prin urmare, s-a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4041alin. 1 cod procedură civilă, nefiind făcută dovada desființării deciziei de debit, astfel că cererea contestatorului privind întoarcerea executării, a fost respinsă.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, în urma pronunțării sentinței nr. 583/17.04.2007, intimata a emis decizia nr. 22471/15.11.2007, contestatorul apreciind că nu s-a conformat în totalitate dispozitivului acestei sentințe, calculând drepturile de pensie fără include sumele cuprinse în adeverința nr. 7431/24.08.2006.

Verificând datele privitoare la activitatea în muncă a contestatorului, aferente deciziei contestate, instanța a constatat că sumele înscrise în adeverința menționată au fost valorificate de intimată, acestea fiind evidențiate în cuantumul și pentru perioada menționate în adeverință (coloana 9).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate.

In motivele de recurs susține că prin sentința nr. 583/17.04.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, i-a fost admisă contestația și a fost anulată decizia nr. 22471/21.11.2005 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și obligată aceasta din urmă să emită o nouă decizie,cu luarea în considerare a faptelor și împrejurărilor reieșite din adeverința 7431/24.08.2006 și adeverința 1910/31.10.2005, precum și a stagiului de cotizare realizat ulterior pensionării, conform carnetului de muncă pozițiile 97 - 100". Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor, prin decizia nr. 1832/03.09.2007 a Curții de Apel Craiova. A arătat că decizia anulată este o decizie de debit și nu de pensie, fapt ce se desprinde din motivarea instanței de fond, precum și din cea a instanței de recurs, care a arătat că în mod corect prima instanță a anulat decizia de debit.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a arătat că prin decizia nr. 22471/15.11.2007, Casa Județeană de Pensii D nu a valorificat corect sumele cuprinse în adeverința nr. 7431/24.08.2006, pe care le-a inclus la alte sporuri, când în realitate trebuiau incluse în salariu.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că, anterior, prin sentința nr. 583/17.04.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admisă contestația formulată de contestatorul, a fost anulată decizia nr. 22471/21.11.2005 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și a fost obligată aceasta din urmă să emită o nouă decizie,cu luarea în considerare a faptelor și împrejurărilor reieșite din adeverința 7431/24.08.2006 și adeverința 1910/31.10.2005, precum și a stagiului de cotizare realizat ulterior pensionării, conform carnetului de muncă pozițiile 97 - 100".

Această sentință, rămasă irevocabilă ca urmare respingerii recursurilor prin decizia nr. 1832/03.09.2007 a Curții de Apel Craiova, a fost pusă în executare de intimată, care a emis decizia nr. 22471/15.11.2007 de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă a contestatorului.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat de contestator, curtea constată că acesta este neîntemeiat. Astfel, observând dispozitivul și considerentele sentinței nr. 583/17.04.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, se constată că prin aceasta s-a analizat și s-a pronunțat numai asupra decizie de pensionare, nu și asupra celei de debit. Deși în dispozitivul sentinței nu se specifică faptul că decizia ce se anulează reprezintă decizia de stabilire pensiei, totuși analiza dispozitivului în ansamblul său, cu observarea tuturor mențiunilor (obligarea Casei Județene de Pensii D la emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a faptelor și împrejurărilor reieșite din adeverința 7431/24.08.2006 și adeverința 1910/31.10.2005, precum și a stagiului de cotizare realizat ulterior pensionării, conform carnetului de muncă pozițiile 97 - 100), duce la concluzia că aceasta a făcut obiectul analizei instanței, și nu decizia de debit. În același sens sunt și considerentele sentinței, care se referă doar la aspectele legate de nevalorificarea unor stagii de cotizare la stabilirea pensiei de către intimată.

Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că motivarea deciziei Curții de Apel Craiova, invocată de contestator, ar fi fost obligatorie numai dacă ar fi adus o dezlegare de drept pricinii. Prin această decizie însă, a fost menținută sentința pronunțată de instanța de fond, aceasta din urmă constituind titlul executoriu ce trebuia executat de intimată și prin care, așa cum s-a arătat anterior, instanța nu s-a pronunțat asupra anulării deciziei de debit din 21.11.2005.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că sumele indicate în adeverința nr. 7431/24.08.2006 au fost valorificate la emiterea deciziei de pensionare nr. 22471/15.11.2007, salariul tarifar reținut în buletinul de calcul premergător emiterii deciziei fiind cel din carnetul de muncă, astfel că în mod corect sumele din adeverință au fost incluse la coloana 9 - alte sporuri, în cuantumul și pentru perioada menționate în cuprinsul acesteia.

Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312. pr. civ. va fi respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1706 din data 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect recalculare pensie.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/05.11.2009.

fond.:

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Corneliu Maria, Sorina Lucia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5722/2009. Curtea de Apel Craiova