Recalculare pensii. Decizia 5910/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (număr în format vechi 5154/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5910/R/
Ședința publică de la 23 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C,împotriva sentinței civile nr. 474 din data de 18 mai 2009,pronunțată de Tribunalul Călărași,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect-recalculare pensie-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberand asupra cauzei civile de, constata urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 474 din data de 18 mai 2009,pronunțată de Tribunalul Călărași,în dosarul nr-, a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și a obligat parata să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului conform OUG nr.4/2005 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. Pe cale de consecinta, instanta a obligat parata sa achite diferenta dintre pensia cuvenita in urma recalcularii si pensia efectiv incasata de la data de 29.04.2009.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut din decizia de stabilire initiala a drepturilor de pensie ale reclamantului ca la data deschiderii dreptului la pensie in temeiul Legii nr.3/1977, reclamantul a avut vechime de 26 ani, 10 luni si 27 zile in grupa I de munca.
Instanta de fond a apreciat ca in mod eronat parata a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani, deoarece, potrivit art.2 alin 3 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de legea nr. 3/1977.
Împotriva acestei sentinte, la data de 1.07.2009 a declarat recurs CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 04.08.2009, prin care a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii de către prima instanță.
In motivarea recursului se arata ca reclamantul ar fi putut beneficia doar de acordarea pensiei mai devreme decat daca ar fi desfasurat activitate in grupa a III-a de munca. de prevederile art. 89 din Legea nr. 19/2000, actiunea reclamantului apare ca inadmisibila deoarece pensionarul are dreptul la revizuirea pensiei cand se constata erori in stabilirea si plata pensiei. Mai arata recurenta ca Legea nr. 3/1977 nu mai este in vigoare si nici nu ultraactiveaza.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 si art. 3041.proc.civ.
Solicita recurenta judecata in lipsa.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Drepturile de pensie ale intimatului s-au nascut in baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut in vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil, potrivit principiului tempus regit actum.
Curtea apreciaza ca notiunea de vechime in munca utilizata de Legea nr. 3/1977 este echivalenta celei de stagiu complet de cotizare reglementata de Legea nr. 19/2000, avand in vedere prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 potrivit carora "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977" precum si prevederile art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arata ca "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare."
Conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cite:
a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;
b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.
(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;
b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de alin. (1) sint pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atit barbatii cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca."
Prin urmare, vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta in cazul desfasurarii activitatii in grupa I de munca timp de 20 de ani, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000. Or, intimatul a dovedit faptul ca indeplineste aceasta conditie.
De altfel, este si solutia retinuta de Inalta C de Casatie si Justitie prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronuntata in interesul legii, aceasta statuand ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care au desfasurat activtate in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Actiunea nu este inadmisibila, asa cum sustine recurenta, intrucat calculul pensiei in raport de un alt stagiu complet de cotizare reprezinta o eroare in stabilirea si plata pensiei.
Prin urmare, în mod legal și temeinic, facand o corecta aplicare a legii, prima instanță a stabilit că stagiul complet de cotizare in cazul intimatei reclamante este de 20 de ani, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C,împotriva sentinței civile nr. 474 din data de 18 mai 2009,pronunțată de Tribunalul Călărași,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
4ex/04.11.2009
Jud. fond:,.
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana