Recalculare pensii. Decizia 592/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.592
Ședința publică din 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de revizuentul G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect "REVIZUIRE" împotriva deciziei civile numărul 171/17.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: revizuientul G personal și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că revizuientul Gad epus la dosar concluzii însoțite de înscrisuri;după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.
Se înmânează un exemplar al înscrisurilor reprezentantului intimatei.
Întrebat fiind,revizuientul G precizează că cererea formulată reprezintă revizuire și se încadrează la art.322 Cod procedură civilă la toate punctele revizuirii, întrucât în toate hotărârile pronunțate nu s-a acordat dreptul solicitat.
Întrebate fiind,părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța constată revizuirea în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Revizuientul precizează că formulat cerere de revizuire pentru două motive.Un prim motiv îl constituie faptul că instanța nu a luat în considerare Legea 338/2002,art.164 al.6 care prevede că pentru perioadele anterioare anului 1938 precum și pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv,la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu anual corespunzător anului 1938,învederând că pentru perioada 01.09.1942 - 01.09.1943 și perioada 01.09.1945-31.12.1946 trebuia să i se recalculeze pensia la salariul mediu de 168 lei și nu la 166 lei cât era prevăzut salariul minim. Pentru aceste perioade revizuientul precizează că a întocmit și depus la dosar un calcul estimativ al drepturilor de pensie ce-i revin.
Un al doilea motiv de revizuire îl constituie faptul că instanța nu a luat în considerare.nr.HG735/1997 care abrogă nr.147/1952,hotărâre în baza căreia consideră că ilegal i-a fost recalculată pensia. Precizează că pentru perioada 01.01.1949 - 31.12.1952 instanța trebuia să se respecte disp.art.76,77 și 78 din Legea nr.19/2000 și toate celelalte legi care nu au fost abrogate,respectiv Legea 19/2000, Legea 338/2002, nr.HG1550/2004, nr.HG 550/2005, Legea 78/2005 și OUG nr. 4/2005. Mai arată că și pentru perioada mai sus menționată a întocmit și depus la dosar un calcul estimativ al drepturilor care i se cuvin. Solicită să se constate că intimata Casa Județeană de Pensii trebuie să-i plătească suma de 3384 lei. Mai solicită să se aibă în vedere de către instanță că Ordonanța nr.19/2007 a reglementat anumite drepturi pentru pensionari.
Reprezentantul intimatei față de cererea formulată de către revizuient consideră că aceasta nu se află în nici una din situațiile prev.de la pct.1 la pct.9 ale revizuirii. Solicită în consecință respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.340/44 din 27 martie 2008 la Curtea de APEL GALAȚI revizuientul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.171 din 17.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- solicitând admiterea cererii de revizuire,desființarea deciziei civile pronunțată și rejudecarea cauzei.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a susținut că instanța nu a luat în considerație Legea nr.338/2002 care a modificat art.164 alin.6 din Legea nr.19/2000 și care prevede ca pentru perioadele anterioare anului 1938 precum și pentru perioada 1939-1946 inclusiv la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu anual corespunzător anului 1938.
A mai susținut revizuientul că pentru perioada 1.09.1942 - 1.09.1943 trebuie să i se recalculeze pensia la salariul mediu de 168 lei și nu la 166 lei cât este prevăzut salariul minim la fel și pentru perioada 1.09.1945- 31.12.1946.
Instanța de fond, a mai arătat revizuientul nu a luat în considerație nr.HG735/1997 care a abrogat nr.147/1952 după care ilegal i-a recalculat pensia.
Pentru perioada 1.01.1949 - 31.12.1952 trebuia să se respecte Legea nr.19/2000, art.76, art.77 și art.78, să se respecte toate legile care nu au fost abrogate cum ar fi Legea nr.19/2000, Legea nr.338/2002, nr.HG1550/2004, nr.HG550/2005, Legea nr.78/2005 și OUG nr.4/2005, a mai arătat revizuientul.
A arătat că a recalculat pensia pentru anii 1949-1952 și că trebuie să i se calculeze și să i se achite suma de 2982 lei, diferența de puncte.
În drept și-a întemeiat cererea de revizuire pe disp.art.322 pct.1,2,3,4,5,6,7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă intimata Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.
A arătat intimata că decizia civilă nr.171 din 17.03.2008 a avut ca obiect o contestație în anulare.
A mai susținut că pentru a ataca cu revizuire o hotărâre dată de o instanță de recurs legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul,ceea ce implică să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese dată de instanța de fond,ori în cauză nu s-a pronunțat o decizie care să fi evocat fondul.
Analizând cererea de revizuire curtea constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform art.322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evoca fondul se poate face în cazurile prevăzute la pct.1-9 ale dispoziției mai sus menționate și care se referă la următoarele situații:când dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu se pot aduce la îndeplinire; instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, sau a dat mai mult decât s-a cerut; dacă un martor sau judecător participant la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină;dacă s-au găsit după darea hotărârii,înscrisuri doveditoare;dacă statul sau alte persoane juridice nu au fost apărați deloc sau apărați cu viclenie; dacă există hotărâri potrivnice; dacă partea a fost împiedicată să se prezinte la judecată și dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorate unei hotărâri judecătorești,iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Ori,nici una din condițiile prevăzute de art.322 pct.1-9 Cod procedură civilă nu sunt întrunite în cauză.
Prin decizia civilă nr.171 din 17.03.2008 s-a soluționat o contestație în anulare formulată de revizuient împotriva deciziei civile nr.971/12.12.2007 (dosar nr-) a Curții de APEL GALAȚI,contestație respinsă ca nefondată.
Revizuientul în prezenta cerere de revizuire antamează probleme privind fondul cauzei soluționat prin sentința civilă nr.1427 din 27.09.2007 (dosar nr-) a Tribunalului Galați prin care i s-a respins ca nefondată contestația împotriva deciziei de pensie și în care a invocat aceleași motive ca în cererea de revizuire,sentință civilă care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.971/12.12.2007 (dosar nr-) a Curții de APEL GALAȚI.
Motivele invocate privind neaplicarea Legii nr.338/2002, a salariului mediu,în loc de salariu minim,aplicarea nr.HG735/1997,HG nr.1550/2004 au fost analizate în cadrul sentinței civile nr.1427/27.09.2007 și deciziei civile nr.971/12.12.2007.
Ori în cererea de revizuire de față revizuientul se referă la decizia civilă nr.171 din 17.03.2008 care a soluționat o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.971/12.12.2007 contestație în anulare în care a invocat aceleași motive ca în cererea de revizuire de față respectiv neaplicarea Legii nr.338/2002,a salariului mediu, a HG nr.735/1997, a art.78 din Legea nr.19/2000.
Revizuientul nu a invocat nici un motiv care să se încadreze în disp.art.322 pct.1-9 Cod procedură civilă,referitor la decizia civilă nr.171 din 17.03.2008.
Având în vedere cele menționate mai sus urmează a respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr.171/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire înregistrată sub nr.340/44 din 27.03.2008 formulată de revizuentul G din G,str.-,nr.15 împotriva deciziei civile numărul 171 din 17.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
dec.jud./29.09.2008
Tehnored./2 ex./ 06 Octombrie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-C-
Recurs:- -
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel