Recalculare pensii. Decizia 6315/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-( 3584/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6315/
Ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR- - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.2505 din data de 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - recalculare pensie-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, personal, lipsă fiind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, a procedat la identificarea intimatului, care se legitimează cu CI seria - nr.- CNP -.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Curtea, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2505 din data de 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admis acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/05.2008 și a fost obligată intimata să emită contestatorului o nouă decizie de pensie, prin care să ia în considerare și toate veniturile înscrise în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/ 6.05.2008, intimata a stabilit in favoarea contestatorului, cu începere din data de 19.04.2007, o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 337 RON, pe baza unui punctaj mediu anual de 0,84856 puncte.
S-a constatat că din adeverința nr.8741/05.10.2005 emisă de SC SA, rezulta ca in perioada 01.08.1976- 12.01.1977, contestatorul a obținut un spor de vechime de 3%, iar în perioada 01.08.1988-18.07.1991 contestatorul a obținut un spor de vechime de 12%.
S-a considerat din buletinul de calcul ce a stat la baza emiterii deciziei contestate că, la stabilirea pensiei contestatorului, intimata a luat în calcul pe perioada 01.08.1976-01.09.1976 un spor de vechime de 0% în loc de 3%, iar pe perioada 01.08.1988-01.09.1989 un spor de vechime de 9% în loc de 12%, cu consecința diminuării nejustificate a cuantumului pensiei.
De asemenea, s-a menționat că o parte din veniturile menționate în carnetul de muncă au fost omise, de exemplu sporurile de 320 lei, 385 lei, 700 lei, 982 lei, încasate pe perioada 1.07.1990-18.07.1991.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intimata Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că, entința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate, al aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește valorificarea înscrisurilor din carnetul de munca si a sporului de vechime, prin prisma dispozițiilor legale.
Privitor la valorificarea sporului de vechime menționat in adeverința nr. 874/05.10.2005, emisa de SA, s-a învederat că din probatoriul administrat in cauza, respectiv buletinul de calcul ce a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă ca la stabilirea drepturilor de pensie, sporul de vechime in munca a fost valorificat in conformitate cu dispozițiile imperative ale legii speciale, Legea nr.19/2000.
Potrivit art.164, alin.3 si alin.4, din Legea nr.19/2000: "la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au in vedere si sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare.
Pentru perioada de după 1 aprilie 1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat in carnetul de munca."
S-a mai arătat și faptul că sumele consemnate in carnetul de munca, pentru perioada 01.07.1990 - 18.07.1991, sunt valorificate in procent la rubrica alte sporuri.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Adeverința nr.8741/05.10.2005, emisă de SC SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând spor de vechime realizat în perioadele 01.08.1976 - 12.01.1977, 01.08.1988 - 18-07-1991, precum și sporuri de toxicitate, rețea și noapte realizate în perioadele 02.08.1971 - 12.01.1977, 01.18.1988 - 01.17.1990 și 01.07.1990 - 18.07.1991, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Este justificată însă critica referitoare la faptul că valorificarea sumelor consemnate în carnetul de muncă pentru perioada 01.07.1990 - 18.07.1991, acestea fiind valorificate în procent la rubrica alte sporuri, în buletinul de calcul ce reflectă date privitoare la activitatea în muncă.
Valorificarea de două ori a aceleiași sume ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-reclamant, astfel încât în temeiul art.312 pr.civ. se va admite recursul și se va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că, la emiterea noii decizii de pensie nu se va mai ține seama și de sporurile încasate de contestator în perioada 01.07.1990 - 18.07.1991, menționate în carnetul de muncă, acestea fiind deja valorificate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.2505 din data de 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
La emiterea noii decizii de pensie nu se va mai ține seama și de sporurile încasate de contestator în perioada 01.07.1990 - 18.07.1991, menționate în carnetul de muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
18.11.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta