Recalculare pensii. Decizia 6416/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- R OMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.4881/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.6416/

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina

JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena

GREFIER - -

**************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr.4655 din data de 29.05.2009 cât și împotriva încheierii de ședință din 12.06.2009 dată în Camera de Consiliu, ambele pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1871/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei la ora 10,13 nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, și intimatul-reclamant ,

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 28.10.2009 de către intimatul-reclamant întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, în dublu exemplar, cu precizarea că pe această cale s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, văzând lipsa părților la prima strigare a cauzei, și având în vedere dispozițiile art.104 alin.(13) din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la ordine.

La reluarea pricinii la ordine, la ora 10,38, se prezintă recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic, d-na, cu delegație aflată la fila 11 dosar recurs, lipsind intimatul-reclamant .

Recurentul-pârât Ministerul Apărării naționale, prin consilier juridic, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat sub aspectul actualizării diferențelor rezultate cu indicele de inflație.

Interpelat fiind, recurentul-pârât, prin consilier juridic, arată că recursul declarat vizează și încheierea dată în Camera de Consiliu din 12.06.2009 de către instanța de fond.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.4655/29.05.2009 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Serviciul Pensii Militare și Drepturi Sociale, a fost obligat intimatul să recalculeze pensia ce i se cuvine reclamantului în funcție de datele conținute în fișa cu locurile de muncă în care a lucrat anterior pensionării conform Legii nr.90/2007 și să-i achite acestuia diferența rezultată, actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data de 2.11.2007 la zi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamantul a formulat cerere de recalculare a pensiei care i se cuvenea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 90/2007, prin care a solicitat să i se restituie drepturile bănești, care i se cuvin începând cu data de 01.01.2008, însă pârâta nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, așa cum au precizat reprezentantul pârâtei în fața instanței de fond.

Tribunalul a reținut că reclamantul beneficiază de recalcularea pensiei având în vedere dispozițiile art.9 alin.1-5 din Legea nr.164/2007 și că pârâta nu a procedat la recalculare, deși aaf ost formulată o cerere în acest sens.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12.06.2009, instanța a admis sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea de eroare materială a sentinței civile nr.4655 din data de 29.05.2009 din dosarul nr.1871/3/AS/2009 și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței menționate în sensul obligării pârâtului "să-i achite reclamantului diferența rezultată, actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data de 01.01.2008 la zi".

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 21.07.2009, sub nr-.

Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe disp. art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, recurentul critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.3 din Legea nr.90/2007 coroborate cu dispozițiile art.9 alin.1 și 5 din Legea nr.164/2001. Astfel, dispozițiile legale privind recalcularea pensiei în funcție de datele conținute în fișa cu locurile de muncă în care a lucrat anterior pensionării se realizează de la data de 01.01.2008, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.90/2007.

Al doilea motiv de recurs se referă la împrejurarea că instanța de fond a dispus actualizarea cu rata inflației la data plății efective a diferențelor de pensie neachitate, rezultate ca urmare a recalculării pensiei, deși, în conținutul textului de lege care prevede reactualizarea nu se menționează acest lucru.

a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr.4655 din data de 29.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1871/3/AS/2009.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor aduse sentintei atacate, Curtea constata ca acesta este fondat pentru următoarele motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă:

Astfel, reclacularea pensiei intimatului-reclamant se realizează în temeiul art. 3 din Legea nr.90/2007 coroborat cu art.9 alin.1-5 din Legea nr.164/2001, începând cu data de 01.01.2008, data prevăzută în actul normativ, ca fiind data intrării în vigoare a acestuia.

Instanța de fond, prin sentința recurată, a dispus inițial recalcularea diferențelor de pensie, începând cu data de 2.11.2007 la zi, deși reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, solicitase obligarea pârâtei la plata diferențelor începând cu data de 01.01.2008, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr.90/2007.

Ulterior, s-a dispus îndreptarea acestei sentințe prin încheierea pronunțată la data de 12.06.2009, în temeiul art.281 din Codul d e Procedură Civilă, în sensul obligării pârâtului "să-i achite reclamantului diferența rezultată, actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data de 01.01.2008 la zi".

Curtea reține că nu erau incidente în cauză dispozițiile art.281 din Codul d e Procedură Civilă, deoarece nu ne aflam în prezența unei erori materiale, ci a unei erori de judecată, care nu putea fi îndreptată pe calea reglementată de art.281 din Codul d e Procedură Civilă, ci numai pe calea exercitării recursului.

Pentru aceste motive, Curtea reține că au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art.281 din Codul d e Procedură Civilă și pe cale de consecință va dispune admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii pronunțată în Camera de Consiliu la data de 12.06.2009 în sensul că va respinge cererea de îndreptare a erorii materiale, va modifica în parte sentința civilă nr.4655 din data de 29.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1871/3/AS/2009, în sensul că va obliga pe pârâtă să achite reclamantului diferențele rezultate din actualizarea cu indicele de inflație, calculate de la data de 1.01.2008.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv actualizarea diferențelor de pensie cu rata inflației, instanța reține că acordarea reactualizării urmărește menținerea valorii economice a sumelor datorate. Pensia reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce o compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa pensionarul ce are ca unică sursă de venit pensia lunară primită. reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale în care sunt plătite pensiile și salariile. Pentru a păstra valoarea economică a pensiei, este necesar ca acesta să reflecte procesul inflaționist prin acoperirea diferențelor de valoare reală a pensiei între data plății efective a acestuia și data la care a devenit exigibilă. Prin această măsură cuantumul pensiei nu crește, chiar dacă aparența nominativă a banilor încasați este mai mare, ci pensia își mențin aceeași valoare economică.

Cu privire la susținerea recurentului-pârât că nu este prevăzută în Legea nr.90/2007 actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate cu titlu de diferență de pensie, se reține că nu toate actele normative prin care se stabilește recalcularea se stipulează posibilitatea actualizării cu rata inflației a sumelor datorate, însă lipsa unei dispozițiile în acest sens, nu îndreptățește instanța să refuze actualizarea cu rata inflației atâta timp cât, potrivit art. 1082 din Codul Civil "debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".

Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art.312 coroborat cu art. 304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă va dispune admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii pronunțată în Camera de Consiliu la data de 12.06.2009 în sensul că va respinge cererea de îndreptare a erorii materiale, va modifica în parte sentința civilă nr.4655 din data de 29.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1871/3/AS/2009, în sensul că va obliga pe pârâtă să achite reclamantului diferențele rezultate din actualizarea cu indicele de inflație, calculate de la data de 1.01.2008 și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr.4655 din data de 29.05.2009 cât și împotriva încheierii de ședință din 12.06.2009 dată în Camera de Consiliu, ambele pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1871/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Modifică în tot încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 12.06.2009 în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptarea erorii materiale.

Modifica în parte sentința civilă nr.4655 din data de 29.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1871/3/AS/2009, în sensul că:

Obliga pe pârât să achite reclamantului diferențele rezultate din actualizarea cu indicele de inflație, calculate de la data de 1.01.2008.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

2 ex./8.12.2009

Jud.fond:

Președinte:Farmathy Amelia
Judecători:Farmathy Amelia, Zeca Dorina, Petre Magdalena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6416/2009. Curtea de Apel Bucuresti