Recalculare pensii. Decizia 648/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 648/R/2008

Ședința publică din 13 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

- -

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

--- -

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1248 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, privind și pe pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M și TRIBUNALUL MARAMUREȘ având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei. De asemenea, constată că prin memoriul de recurs (4 din dosar), reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 11 martie 2008, pârâta-intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.

În baza actelor de la dosar, instanța constată că recursul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1248 din 19 nov. 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Tribunalul Maramureș.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că eclamanta urmărește valorificarea unui drept salarial recunoscut prin sentința civilă nr. 1415/2006, rămasă irevocabilă în 2007, iar față de această dată acțiunea este în termen.

Reclamanta este beneficiara pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr. 303/2005, începând cu 23.05.2005 conform deciziei nr. -/23.05.2005.

Cuantumul pensiei a fost stabilit pe baza mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, comunicate Casei Județene de Pensii M prin adeverința nr. 837/18.04.2005 emisă de Tribunalul Maramureș.

Datele înscrise în această adeverință corespund realității, fapt acceptat și de reclamantă prin semnarea adeverinței.

Prin decizia -/18.06.2007, pensia reclamantei a fost actualizată, pe baza mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de un judecător în exercițiu, comunicate cu adresa nr. 924/28.03.2007.

Prin sentința civilă nr. 1420/27.11.2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș, modificată prin decizia civilă nr. 310/2007 a Curții de Apel Brașov, s-a reținut în favoarea reclamantei dreptul de a beneficia de un spor de vechime în muncă, spor cu caracter permanent, începând cu 18.10.2004 și până la pensionare.

La data eliberării adeverinței 924/28.03.2007, sentința civilă nr. 1420/27.11.2006 nu a fost pusă în executare, astfel că veniturile unui judecător în exercițiu pe ultimele 12 luni sunt cele înscrise în adeverință, ele fiind cele reale.

Punerea în executare a sentinței civile nr. 1420/2006 s-a făcut doar ulterior introducerii acțiunii.

În conformitate cu dispozițiile art. 85 al.2 și 3 din Legea nr. 303/2004 anterior modificării aduse prin OUG 100/2007, actualizarea pensiilor de serviciu se făcea doar anual la începutul fiecărui an cu respectarea unei proceduri speciale astfel cum este reglementată în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 aprobate prin HG. 1275/2005 art.18.

Aceasta impunea comunicarea de către Casa Națională de Pensii, către Consiliul Superior al Magistraturii a unei liste cu titularii pensiilor de serviciu, aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an, iar Consiliul Superior al Magistraturii transmitea adeverințe nominale casei teritoriale de pensii pentru punerea în aplicare.

În conformitate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 100/2007, pensiile de serviciu se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime în muncă.

Față de considerentele reținute, instanța a apreciat că până la intrarea în vigoare a OUG nr. 100/2007 respectiv data publicării în Monitorul Oficial 04.10.2007, actualizarea pensiei de serviciu se făcea doar odată pe an, adeverințele eliberate de Tribunalul Maramureș fiind corecte și decizia de pensionare din 23.05.2005 cât și decizia din 18.06.2007 sunt la rândul lor corect calculate.

După data de 04.10.2007, în baza art. 85 din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificat prin art. 10 din OUG nr. 100/2007, reclamanta este îndreptățită la actualizarea pensiei de serviciu prin luarea în considerare și a sporului de vechime în muncă, dar atributul actualizării pensiei de serviciu revine în exclusivitate Casei Județene de Pensii, reclamanta nefăcând dovada că ar fi adresat pârâtei o cerere în acest sens.

Pentru considerentele reținute mai sus, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.

În motivele de recurs arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Așa cum a arătat și în motivarea contestației, atât sporul de vechime în muncă cât și cel de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, solicitate a fi incluse în baza de calcul a pensiei de serviciu, au fost stabilite și acordate prin Sentința civilă nr. 1420/27.12.2006 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă și a Sentinței civile nr.1415/27.12.2006 a Tribunalului Maramureș, modificata prin Decizia civilă nr. 310/2007 a Curții de Apel Brașov.

Aceste sporuri, fiind stabilite ulterior emiterii adeverinței nr. 837/18.04.2005 și a deciziei de pensionare nr. -/23.05.2005, nu au fost incluse în baza de calcul a pensiei.

În mod eronat s-a reținut de prima instanță că adeverința nr. 924/28.03.2007 eliberată de Tribunalul Maramureș, pe baza căreia a fost actualizată pensia, ar corespunde realității, fără a ține cont de faptul că la data eliberării acesteia sporul de vechime era stabilit prin sentința civilă 1415/27.11.2006 și cu toate acestea nu a fost luat în considerare la actualizarea pensiei, fiind ignorate și prevederile art. 7 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004.

Hotărârea atacată este criticabilă și pentru că deși în considerentele acesteia se reține că n baza dispozițiilor art.85 din Legea nr.303/2004 modificat prin art.10 din OUG nr.100/2007 contestatoarea este îndreptățită la recalcularea pensiei prin includerea sporului de vechime în baza de calcul, instanța a respins contestația invocând faptul că nu a făcut dovada sesizării Casei de Pensii cu o cerere în acest sens.

Arată că anterior promovării contestației, a solicitat Tribunalului Maramureș, cu cererea înregistrată la 20.08 2007, eliberarea unei adeverințe care să cuprindă și sporurile arătate mai sus, în vederea recalculării corecte a pensiei, însă cererea a fost respinsă de conducerea tribunalului.

În lipsa documentației necesare recalculării pensiei prevăzută de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, Casa Județeană de Pensii nu putea fi sesizată cu o astfel de cerere.

Pârât CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, prin întâmpinarea de la fila 11, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Motivarea primei instanțe este doar parțial exactă.

Art. 23 din Legea nr. 19/2000 prevede că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie printre altele salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege.

Așadar, venitul brut avut în vedere de legiuitor la stabilirea bazei de calcul este cel care include toate sporurile, indiferent de caracterul lor permanent sau ocazional și indiferent dacă acesta a fost acordat în mod corect odată cu salariul sau dacă în mod nelegal acesta nu a fost acordat, dar s-a dispus acordarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească.

Dacă s-ar considera altfel, atunci efectele hotărârii judecătorești de acordare a acelui spor nu ar fi depline, ci doar parțiale, deoarece s-ar recunoaște doar dreptul la plata acelui spor, iar nu și celelalte beneficii care rezultă din plata acelui spor, cum este în speță dreptul de a beneficia de o pensie corespunzătoare contribuției la bugetul de asigurări sociale, potrivit principiului contributivității.

Atunci când instanța a dispus plata acelui spor, a făcut-o în considerarea faptului că acel spor i se cuvenea anterior, părțile fiind repuse în drepturi cu privire la un moment anterior, ca și cum drepturile ar fi fost plătite regulat, prin urmare ca și cum încă de la acel moment s-ar fi plătit contribuția la asigurări sociale, în condițiile în care reclamantei nu i se poate imputa vreo culpă pentru neplata la timp a acelor contribuții, acestea fiind plătite cu întârziere pentru respectivele sume.

Sporul de 40% și sporul de vechime, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 19/2000, intră în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și astfel la stabilirea pensiei este obligatoriu trebuie a se avea în vedere și acestea.

Curtea reține că și dacă aceste sume au fost acordate cu titlu de despăgubiri, trebuie sesizat că au fost acordate având în vedere proveniența lor, anume că trebuiau acordate anterior cu titlu de salariu, pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Nu se poate imputa reclamantei că angajatorul nu a plătit la timp aceste drepturi. Ar exista o discriminare între angajații care au primit acest spor și cei care nu l-au primit. Pentru primii s-a virat la timp contribuția de asigurări sociale și li se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie și aceste sume. Pentru cea de a doua categorie contribuția de asigurări sociale s-a virat, este adevărat că mai târziu, dar nu li se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie aceste sume. În acest caz ar exista o discriminare legată de momentul virării contribuției la asigurări sociale. Or legea nu distinge în acest sens, ci prevede doar că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor pentru fiecare sistem.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu contribuția plătită, creându-se o inechitate.

Cele expuse mai sus sunt valabile cu privire la fondul dreptului.

Pentru ca aceste drepturi să fie recunoscute, în cazul în care există o procedură de recunoaștere a lor, trebuie ca respectiva procedură să fie respectată.

Atributul actualizării pensiei de serviciu revine în exclusivitate Casei Județene de Pensii, pe baza unei adeverințe emise de către tribunal.

Până în prezent casa de pensii a emis în mod corect deciziile pe baza adeverințelor ce i-au fost comunicate de către tribunal.

Față de considerentele de mai sus se constată că acțiunea reclamantei este greșit și incomplet formulată, ceea ce trebuia să solicite în mod corect și complet reclamanta era obligarea tribunalului să îi calculeze în mod corect drepturile ce i se cuvin potrivit celor expuse mai sus cu privire la sporul de 40% și la sporul de vechime iar în urma acestui calcul să îi emită o adeverință conformă, adeverință ce se va comunica pârâtei casa de pensii.

Or, reclamanta nici măcar nu a chemat în judecată tribunalul iar cererea de emitere a adeverinței a fost formulată ca o cerere în probațiune iar nu ca un petit și nici nu ar fi fost posibilă formularea petitului față de o persoană pe care nu a chemat-o în judecată.

Dacă reclamanta nu a chemat în judecată și tribunalul atunci nu poate solicita obligarea casei de pensii la emiterea unei noi decizii cât timp casa de pensii a emis corect deciziile potrivit actelor ce i s-au comunicat.

Cât timp nu s-a emis o adeverință potrivit dorinței reclamantei iar aceasta nu a fost comunicată pârâtei casa de pensii reclamanta nu poate solicita cele formulate prin acțiunea sa și de fapt nici nu este îndreptățită să cheme în judecată casa de pensii deoarece nu există dovada unui refuz al casei de pensii de a emite o nouă decizie iar dreptul nu este litigios.

Recurenta arată că anterior promovării contestației, a solicitat Tribunalului Maramureș, cu cererea înregistrată la 20.08 2007, eliberarea unei adeverințe care să cuprindă și sporurile arătate mai sus, în vederea recalculării corecte a pensiei, însă cererea a fost respinsă de conducerea tribunalului.

Tocmai față de acest refuz reclamanta trebuia să cheme în judecată tribunalul iar nu casa de pensii care nu are nici o culpă deoarece calculează și poate calcula pensiile doar pe baza adeverințelor ce i se comunică.

Chiar recurenta arată că în lipsa documentației necesare recalculării pensiei prevăzută de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, Casa Județeană de Pensii nu putea fi sesizată cu o astfel de cerere.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1248 din 19.11.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

- - --- - -

GREFIER,

de, dactilografiat de Sz.

În 2 ex. la data de 20.03.2008

Judecător fond -, - Tribunalul Maramureș

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 648/2008. Curtea de Apel Cluj