Recalculare pensii. Decizia 6562/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5457/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6562R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.536 din 01.06.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 25.09.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, văzând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin sentința civilă nr.536 din data de 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași,Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost respinsa exceptia tardivitatii introducerii actiunii, a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata Casa Județeană de Pensii C și a fost obligata parata să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului conform OUG nr.4/2005 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. Pe cale de consecinta, instanta a obligat parata sa achite diferenta dintre pensia cuvenita in urma recalcularii si pensia efectiv incasata incepand cu data de 01.05.2006.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut ca reclamantul, la data stabilirii dreptului la pensie prin decizia nr. -/7.06.2000, avea o vechime în grupa I de muncă de 27 de ani, 6 luni și 29 de zile și în grupa a III-a, de 2 ani, 3 luni și 25 de zile.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr. 3/1977.
Potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4 /2005 la recalcularea drepturilor de pensie, punctajul mediul anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art.2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Ori, în cazul reclamantului care a înregistrat o vechime în muncă în grupa I-a de muncă de 27 de ani, 6 luni și 29 de zile și în grupa a III-a, de 2 ani, 3 luni și 25 de zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 40 din data de 22.09.2008 pronunțată în dosarul nr. 16/2008, a admis că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 27.08.2009, prin care a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii de către prima instanță.
In motivarea recursului se arata ca reclamantul a iesit la pensie in baza Legii nr. 3/1977 care nu prevedea reducerea vechimii integrale in munca in raport de activitatea prestata in grupa I sau a II-a de munca. Arata recurenta ca interpretarea potrivit careia trebuia utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani este contrara prevederilor HG nr. 1550/2004 care stabileste ca "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
Mai sustine recurenta ca art. 2 alin 1 din anexa la HG nr. 1550/2004 prevede ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare. Or, vechimea integrala in munca prev. la art. 8 din Legea nr. 3/1977 este de 30 de ani pentru barbati si de 25 de ani pentru femei. Prin urmare, stagiul complet de cotizare este cel prev. la art. 8 din Legea nr. 3/1977.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă si art. 3041.proc.civ.
Intimatul, desi legal citat, nu a formulat intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Drepturile de pensie ale intimatului s-au nascut in baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut in vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil.
Curtea apreciaza ca notiunea de vechime in munca utilizata de legea nr. 3/1977 este echivalenta celei de stagiu complet de cotizare reglementata de legea nr. 19/2000, avand in vedere prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 potrivit carora "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977" precum si prevederile art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arata ca "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare."
Conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cite:
a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;
b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.
(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;
b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de alin. (1) sint pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atit barbatii cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca."
Prin urmare, vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta in cazul desfasurarii activitatii in grupa I de munca timp de 20 de ani, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000. Or, intimatul a dovedit faptul ca indeplineste aceasta conditie.
Argumentul recurentei in sensul ca intimatul a beneficiat de reducerea varstei de pensionare datorita conditiilor de munca nu il consideram intemeiat intrucat este vorba de o doua institutii diferite, care, prin specificul lor si prin finalitatea distincta, nu pot conduce la concluzia ca intimatul a beneficiat de valorificarea repetata a aceleiasi situatii.
De altfel, este solutia retinuta de Inalta C de Casatie si Justitie prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronuntata in interesul legii, aceasta statuand ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care au desfasurat activtate in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din legea nr. 3/1977.
Prin urmare, în mod legal și temeinic, facand o corecta aplicare a legii, prima instanță a stabilit că stagiul complet de cotizare in cazul intimatului este de 20 de ani, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.536 din 01.06.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
4ex./07.12.2009
Jud. fond.:,
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta