Recalculare pensii. Decizia 6860/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.6399/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.6860/

Ședința publică de la 25 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.3428/R din data de 18.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (923/2009), în contradictoriu cu intimataCasa de Pensii a Municipiului

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul,personal, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea contestatorului, cu BI seria - nr.- eliberat de Secția 16 la data de 05.05.1993.

Contestatorul, personal, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia depune la dosar dovada comunicării hotărârii instanței de fond, dovada înregistrării cererii de recurs, precum și un calcul al său cu privire la termenul de declarare a recursului.

Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.

Contestatorul, personal, interpelat fiind, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă contestatorului cuvântul în susținerea contestației în anulare dedusă judecății.

Contestatorul, personal, având cuvântul, susține oral motivele contestației în anulare, solicitând a se observa că în raport de data comunicării hotărârii de fond către acesta - 12.01.2009, conform dovezii de comunicare depusă la dosar și data declarării recursului - 29.01.2009, recursul formulat împotriva hotărârii instanței de fond nu putea fi tardiv.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că în raport de prevederile art.101 alin.1 și 2 din codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar a calculat greșit termenul de declarare a recursului, întrucât data de 12.01.2009, nefiind zi liberă, nu intră în calculul de declarare a recursului care începe din data de 14.01.2009.

În raport de cele susținute, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată în scris, casarea deciziei contestate și pe cale de consecință, trimiterea dosarului aceleiași instanțe, în vederea rejudecării cererii sale de recurs.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2009, contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Baf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3428R din 18.05.2009, pronunțată în cauza ce formează obiectul dosarului nr- pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2008, sub nr. 16449/3AS/2008 a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului B pentru recalcularea pensiei și plata sumei cu care a fost prejudiciat prin faptul că nu i-a fost recalculată pensia, în termen util, de la data primirii documentelor menționate în cererea de chemare în judecată și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.

Instanța de fond - Tribunalul București - prin Sentința Civilă nr. 7492 din 03.12.2008, a admis, în parte, acțiunea obligând pârâta să emită o decizie prin care să-i recalculeze pensia pentru limită de vârstă, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de Adeverința nr. 5692/2004 eliberată de "CFR Marfă" - SA și Adeverința nr-/02.10.2007 eliberată de Regionala de Transport Feroviar de Călători B, cu plata diferențelor dintre pensia cuvenită conform hotărârii instanței și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.12.2005 la zi, celelalte capete de cerere fiind respinse.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul a formulat recurs, ce a fost respins de către Curtea de APEL BUCUREȘTI ca tardiv formulat.

Contestatorul recurent a arătat că instanța de recurs a fost în eroare când a considerat tardivă declararea recursului, excepția pusă în discuție, din oficiu, fiind neîntemeiată.

Într-adevăr, a susținut contestatorul, conform art. 158 din Legea nr. 19/2000, raportat la art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs împotriva hotărârii tribunalului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit dovezii de comunicare și procesului-verbal de predare aflate la dosarul instanței de fond (fila 54), sentința civilă nr. 7492/03.12.2008 i-a fost comunicată la data de 12.01.2009.

Contestatorul a considerat că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, pe zile libere, nu a expirat, așa cum a considerat instanța de recurs, la data de 28.01.2009.

Data la care i-a fost comunicată sentința, respectiv 12.01.2009 nu intră în calculul termenului de recurs, deoarece nu mai este o zi liberă, ea fiind înregistrată ca dată de sosire a comunicării hotărârii judecătorești.

Respectând spiritul și litera legii, respectiv a prevederilor art. 101 alin. 1 și 2 din codul d e procedură civilă, contestatorul a susținut că trebuie interpretat prin aceea că prima zi liberă, după data primirii comunicării hotărârii judecătorești -12.01.2009 - este 13.01.2009 de la ora 00:00.

Stabilind, astfel, că data de la care trebuie să înceapă curgerea termenului de recurs este 13.01.2009 de la ora 00:00 și nu 12.01.2009 calculând termenul conform prevederilor art. 101 alin. 1 din codul d e procedură civilă, respectiv ". neintrând în socoteală nici ziua când a început 13.01.2009, nici ziua când s-a sfârșit termenul" (în urma calculului 28.01.2009); rezultă că ultima zi când se putea declara recurs era 29.01.2009 până la orele 24.00.

Recurentul a susținut că a expediat recursul împotriva Sentinței Civile nr. 7492/03.12.2008 la 29.01.2009, ultima zi când se putea declara recurs, astfel că recursul a fost formulat în termen legal nefiind tardiv.

A fost atașat prezentei cauze dosarul -.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3428R din 18.05.2009, pronunțată în dosarul nr- a fost respins recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.7492/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimata-parata Casa de Pensii a Municipiului B, ca tardiv declarat.

Instanța de recurs a reținut, cu privire la această excepție de tardivitate că, potrivit dovezii de comunicare și procesului-verbal de predare aflate la dosarul instanței de fond, sentința atacată a fost comunicată recurentului la data de 12.01.2009, astfel că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art. 101 alin.1 Cod procedură civilă, pe zile libere, a expirat la data de 28.01.2009, zi lucrătoare, prin raportare la care, formularea cererii de recurs la data de 29.01.2009, înscrisă pe plicul transmis prin poștă, potrivit art.104 Cod procedură civilă, este tardivă.

Curtea, învestită cu soluționarea prezentei contestații în anulare, reține că instanța de recurs a calculat corect termenul de declarare a căii de atac în condițiile în care acesta este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și se calculează, așa cum a susținut și contestatorul, pe zile libere, adică nu include nici ziua în care termenul începe să curgă și nici ziua în care termenul de 15 zile se împlinește.

În cauză termenul de recurs a început să curgă din ziua următoare comunicării sentinței, respectiv 13.01.2009 și întrucât 27.01.2009 a fost a 15-a zi calendaristică, zi liberă ce nu intră în calculul termenului, acesta s-a împlinit în ziua următoare expirării celor 15 zile libere, respectiv la 28.01.2009, ultima zi în care contestatorul putea să declare recurs.

Acesta a declarat recursul la data de 29.01.2009, cu o zi peste termenul legal, astfel că recursul a fost corect declarat tardiv.

Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește motivul de contestație prevăzut de disp. art. 318 alin. 1 cod proc. civilă referitor la incidența unei greșeli materiale de calcul și în consecință, va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.3428/R din data de 18.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (923/2009), în contradictoriu cu intimataCasa de Pensii a Municipiului

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,25.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnored.

4ex./24.12.2009

Jud.recurs: //

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6860/2009. Curtea de Apel Bucuresti