Recalculare pensii. Decizia 7086/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(5714/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.7086/

Ședința publică din data de 03 decembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.3379 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8969/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3379 din data de 22.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului

Au fost anulate deciziile nr.-/12.02.2009 și nr.-/ 17.02.2009, emise de intimată.

A fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să stabilească în favoarea contestatoarei retroactiv, cu începere din data de 01.12.2005, o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 724 RON, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,80782 puncte.

A fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să stabilească în favoarea contestatoarei, retroactiv, cu începere din data de 01.09.2007 o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 961 RON, pe baza unui punctaj mediu anual de 2,30942 puncte.

A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 805 RON, reprezentând diferența dintre pensia cuvenită și cea încasată pe perioada 01.12.2005 - 31.12.2008.

A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 802,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a fost pensionată la2.03.2000 pentru munca depusă și limita de vârstă fiind emisă decizia nr.-/2.03.2000 prin care s-a stabilit o pensie în cuantum de - lei.

La data de 21.05.2004 a fost emisă o deciziei de revizuire a pensiei prin care au fost aplicate în mod incorect disp. HG.565/1996.

Prin sentința civilă nr.65/10.01.2006 a fost admis acțiunea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/27.05.2004 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6, menținându-se decizia nr.-/2.03.2000.

La data de 8.03.2007, a fost emisă de către Casa Locală de Pensii Sector 4 decizia nr.- ca urmare a sentinței civile nr.65/10.0 1.2006.

La data de 24.04.2008, 11.09.2008, 12.02.2009 și 17.02.2009 au fost emise din nou decizii privind recalcularea pensiei reclamantei.

A reținut Tribunalul, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză la data de 01.12.2005, că în concret cuantumul brut al pensiei cuvenit reclamatei era de 724 RON, iar la data de 1.09.2007 cuantumul acesteia era de 961 RON, diferențe nete cuvenite reclamantei pentru perioada 1.12.2005 - 31.12.2008 totalizând un cuantum de 3890 RON din care au mai rămas de achitat 805 RON.

Având în vedere probele administrate în cauză și în special concluziile raportului de expertiză contabilă Tribunalul a constatat că cererea reclamantei este întemeiată și pe cale de consecință a fost admisă dispunându-se anularea deciziilor nr.-/12.02.2009 și -/17.02.2009 emise de intimată.

Instanța a obligat intimata să plătească reclamantei suma de 805 RON reprezentând diferența dintre pensia cuvenită și cea încasată pe perioada 1.12.2005 - 31.12.2008.

Văzând dispozițiile art.274 Cod procedură civilă Tribunalul a obligat intimata la plata către reclamantă a sumei de 802,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4, 7, 8, 9 Cod procedură civilă, recurenta susține că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, că a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.

Se arată în dezvoltarea recursului formulat că prima instanță nelegal a procedat la judecata completării la acțiune, realizată ulterior primei zile de înfățișare, completări prin care se solicită anularea deciziilor din data de 24.04.2008 și 11.09.2008, aceste petite fiind formulate tardiv, la trei termene de judecată în decursul a 6 luni. Instanța de fond potrivit art.112, 114, 132, 260 Cod procedură civilă trebuia să se rezume la a judeca cererea principală, modificată doar la prima zi de înfățișare.

Totodată, se arată că Tribunalul s-a mărginit să analizeze superficial textele de lege, precum și probele administrate, astfel că a pronunțat o hotărâre aparent motivată în drept, încălcând principiul legalității ce guvernează desfășurarea procesului civil și pe care instanța de fond era obligată să-l respecte.

Dispozitivul hotărârii este contradictoriu, neîntemeiat, bazat pe interpretări trunchiate ale dispozițiilor legale și nerespectarea procedurii și a principiului echității ce trebuie să guverneze un proces.

Deși acțiunea este neîntemeiată, instanța de fond a dispus o expertiză contabilă, expertiză care nu a luat în calcul obiecțiunile formulate de recurentă.

Instanța de fond, preluând punctul de vedere al expertului, a stabilit un anumit cuantum al drepturilor de pensie, pe care recurenta prin obiecțiuni l-a contestat, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, realizând o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice exclusive în domeniul pensiilor.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Prima instanță a pronunțat sentința atacată cu interpretarea corectă a art.112, 114, 132, 260 Cod procedură civilă. Se va avea în vedere astfel că reclamantul are dreptul până la prima zi de înfățișare, să ceară instanței un termen pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată, conform art.132 Cod procedură civilă. Textul nu are un caracter imperativ, astfel că și după prima zi de înfățișare reclamantul poate să-și modifice acțiunea, dacă pârâtul nu se opune. Modificarea acțiunii constă în înlocuirea pretenției inițiale a reclamantului cu o altă pretenție.

Ori, în speță recurenta nu s-a opus precizărilor și modificării acțiunii prin care s-a solicitat anularea deciziilor din data de 24.04.2008 și 11.09.2008, sens în care în mod corect a procedat prima instanță la soluționarea lor. Nu poate fi primită excepția tardivității acestor petite invocată în calea de atac, întrucât în condițiile în care recurenta s-ar fi opus modificării acțiunii, sancțiunea nu era cea a tardivității, ci a judecării separate, a disjungerii cererii modificatoare.

Totodată, așa cum s-a mai arătat dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, referitoare la modificarea acțiunii, nu au caracter imperativ, așadar obiecțiunile în legătură cu neregularitatea cererii de chemare în judecată nu pot fi ridicate în recurs, dacă înaintea instanței de fond nu s-a făcut nici o rezervă.

Hotărârea instanței de fond cuprinde motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, soluția admiterii acțiunii din dispozitiv, justificându-se prin considerentele aceleiași hotărâri, hotărârea neconținând motive contradictorii, cum susține recurenta.

Recurenta apreciază greșit că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, critică ce va ocaziona motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.

În realitate, Tribunalul Bucureștia pronunțat sentința atacată cu respectarea dispozițiilor legale. Faptul că instanța de fond a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză contabilă util cauzei și a reținut concluziile corecte prezentate de expertul contabil nu reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât dispozițiile art.1169 cod civil dispun că acela care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Sentința atacată este legală, întrucât a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale în materia asigurărilor sociale și în consecință nu suntem în situația în care instanța de fond să fi încălcat legea.

De altfel, recurenta nu indică ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de fond prin pronunțarea sentinței atacate, menționează doar că probele administrate în cauză nu au fost apreciate corect și că raportul de expertiză nu poate stabili un cuantum al pensiei, stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al.

Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât raportul de expertiză contabilă, omologat de instanța de fond a stabilit baza de calcul a pensiei în funcție de care trebuia determinată pensia ce i se cuvine contestatoarei.

Expertul contabil a evidențiat în cuprinsul raportului de expertiză modalitatea eronată de calcul a pensiei, indicând în ce constă calculul greșit, în funcție de care trebuie stabilită pensia contestatorului.

Tribunalul Bucureștia cenzurat concluziile acestui raport, omologându-l, pronunțând sentința atacată prin analiza întregului material administrat cauzei, inclusiv proba cu înscrisuri, concluzie ce se regăsește în considerentele sentinței și justificând soluția din dispozitiv.

Din cele mai sus expuse rezultă evident că expertul contabil nu și-a depășit atribuțiile și nu a efectuat operațiuni ce revin în exclusivitate Casei de Pensii a Municipiului

Drept urmare, instanța de judecată nu a realizat o imixtiune în activitatea recurentei și nu a săvârșit acte ce intră în atribuțiile unor organe, aparținând altei autorități în stat decât cea judecătorească.

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată, fiind motivată în fapt și în drept, pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, normelor de drept incidente în cauză fără a exista o imixtiune a instanței în activitatea recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.3379 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8969/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 03.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LU.

Dact.LG/2 ex./22.12.2009

Jud.fond:;

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 7086/2009. Curtea de Apel Bucuresti