Recalculare pensii. Decizia 848/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(7160/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.848/
Ședința publică din data de 12 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.4245 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 26156/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 4245/20.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, dispunându-se anularea deciziei nr. -/13.04.2006 și obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie în temeiul Legii nr. 19/2000, prin care să stabilească drepturile de pensie anticipată parțială cuvenite contestatorului în raport de un număr total de puncte de 70,05820 puncte, un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, un punctaj mediu anual de 2,15564 puncte, un număr de 53 luni de anticipare și un procent de diminuare de 21,2%.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- hotărârea este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale;
- instanța a încuviințat proba cu expertiză, deși aceasta nu era utilă, prin simplul fapt că reclamantul nu a adus critici concrete deciziei contestate;
- expertul a concluzionat că nu sunt diferențe de calcul între raportul întocmit de el și calculul Casei de Pensii;
- cu toate acestea, depășind atribuțiile puterii judecătorești, instanța preia în sentință punctajul stabilit de expert, diferența de punctaj rezultând din luarea în calcul a unei zile;
- în virtutea rolului activ, instanța trebuia să solicite expertului o lămurire în ceea ce privește diferența de o zi;
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, realizând o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor;
- un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță, care ar fi trebuit guvernată de principiul echității, luând în calcul toate datele care ar fi dus la o concluzie justă și pertinentă, nu doar concluzii trunchiate dintr-un raport de expertiză.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului, pe parcursul judecății în fond, Tribunalul a încuviințat proba cu expertiză contabilă, conformându-se în acest fel îndrumărilor cuprinse în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare pronunțată în cauză (decizia nr. 2331/R/25.06.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale), îndrumări obligatorii conform art. 315.proc.civ.
La termenul din 13.05.2008, când au avut loc dezbaterile în fond, nici una dintre părțile în proces nu a înțeles să formuleze obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză depus la dosar.
Pronunțând hotărârea recurată, prima instanță s-a conformat întrutotul calculelor făcute de expert, dispunând în consecință anularea deciziei nr. -/13.04.2006 și obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie în temeiul Legii nr. 19/2000, prin care să stabilească drepturile de pensie anticipată parțială cuvenite contestatorului în raport de un număr total de puncte de 70,05820 puncte, un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, un punctaj mediu anual de 2,15564 puncte, un număr de 53 luni de anticipare și un procent de diminuare de 21,2%.
Așa fiind, criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt lipsite de orice fundament faptic sau juridic, neputându-se susține că instanța ar fi aplicat greșit prevederile legale ori că ar fi apreciat eronat materialul probator administrat în cauză.
Referitor la împrejurarea că "instanța a încuviințat proba cu expertiză, deși aceasta nu era utilă, prin simplul fapt că reclamantul nu a adus critici concrete deciziei contestate", s-a arătat anterior faptul că Tribunalul era obligat în temeiul art. 315.proc.civ. să administreze dovada cu expertiză, deoarece avea îndrumări date în acest sens prin decizia precitată a,
Cât privește susținerea recurentei în sensul că "în virtutea rolului activ, instanța trebuia să solicite expertului o lămurire în ceea ce privește diferența de o zi", aceasta apare ca total nefondată, deoarece potrivit principiului disponibilității și în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1.proc.civ. părțile au în primul rând obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, de a-și proba pretențiile și apărările. În situația concretă din speță, Casa de Pensii a Municipiului B, prin reprezentantul său legal, trebuia să dea dovadă de atenție și să formuleze obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, dacă avea nemulțumiri ori neclarități referitor la conținutul ori concluziile acestuia. Or, recurenta-intimată nu a procedat în acest sens, astfel că nu poate reproșa instanței lipsa de rol activ.
Nici celelalte afirmații ale recurentei nu sunt întemeiate. Instanța de fond, sesizată cu o contestație împotriva unei decizii de pensionare, întemeiată pe disp. art. 87 din Legea nr. 19/2000, era îndreptățită să cenzureze sub toate aspectele actul juridic contestat (deci inclusiv sub aspectul stabilirii punctajului și al cuantumului pensiei), fiind competentă în acest sens, în temeiul prev. art. 155 lit. d și f din aceeași lege, care statuează că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare și modul de stabilire a pensiilor.
În speță, Tribunalul București nu a făcut decât să acționeze potrivit competențelor sale legale, reținând pe baza probatoriului administrat (înscrisuri, raport de expertiză contabilă) că în conținutul deciziei contestate s-au strecurat erori.
Dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al recurentei în sensul că stabilirea pensiilor (mai precis a punctajului și cuantumului pensiei) este atributul exclusiv al Casei de Pensii, ar însemna să ajungem la concluzia că art. 87 și 155 din Legea nr. 19/2000 devin inaplicabile și nu mai pot produce nici un fel de efecte juridice, deși sunt texte legale în vigoare la momentul actual. Or, o asemenea ipoteză nu poate fi acceptată, căci legea a fost adoptată în scopul de a fi aplicată și a produce efecte juridice specifice, aceasta fiind voința legiuitorului.
Cât privește raportul de expertiză întocmit în cauză, acesta are valoarea juridică a unui mijloc de probă (vezi art. 201 și urm. pr.civ.), astfel că, în măsura în care se coroborează cu alte dovezi administrate pe parcursul procesului, este obligatoriu a fi luat în considerare de instanța de judecată, adică exact ceea ce a făcut și Tribunalul în prezenta speță.
Iar expertul era îndreptățit să verifice dacă s-au strecurat erori în ce privește modul de stabilire și calcul al pensiei prevăzută în decizia contestată, câtă vreme acesta a fost unul dintre obiectivele expertizei, fixat de instanța de judecată, în virtutea rolului său activ și al atribuțiilor ce-i revin pentru a asigura o justă soluționare a pricinilor cu care este învestită.
Ca atare, nu se poate susține teza depășirii atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 4245/20.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED// 2ex.27.02.2009.
Jud.fond: Fl..
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște