Recalculare pensii. Decizia 866/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.866/R/2008

Ședința publică din data de 15 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel

JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 3: Adrian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 197 din 07.02.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Cluj cu nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenta a solicitat judecata în condițiile art. 242.proc.civ. iar Curtea apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.197 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată și precizată de reclamantul, mpotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință a fost anulată Decizia nr.-/30.11.2005 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant cu luarea în calcul a sporului de gestiune acordat pe perioada 1.06.1990-30.06.1995 cuprins în carnetul de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantului i s-a recalculat pensia acordându-i-se prin Decizia de recalculare nr. -/30.11.2005 un punctaj mediu anual de 0,98081 puncte.

Pârâta a emis decizia de recalculare nr.-/27.10.2005 în care punctajul mediu anual a fost stabilit la 0,99749 puncte, această decizie fiind anterioară deciziei atacate ( nr.-/30.11.2005).

Astfel, ultima decizie o anulează pe cea anterioară, ultima decizie fiind cea atacată de către reclamant, respectiv cea emisă în data de 30.11.2005.

Din buletinul de calcul a deciziei de recalculare a pensiei nr.-/30.11.2005 rezultă că pârâta nu i-a luat în calcul reclamantului la emiterea deciziei de recalculare a pensiei nr. -/30.11.2005 sporul de gestiune pentru perioada 01.06.1990-30.06.1995.

Acest spor este evidențiat în cartea de muncă a reclamantului.

Totodată instanța a constatat că acest spor s-a acordat în baza Legii nr.57/ 1974 și s-a reținut contribuția la asigurările sociale.

Referitor la sporul de vechime pentru anii 1994-2000 acesta a fost trecut în calculul salariului de la numărător în cartea de muncă a reclamantului.

Prin precizarea de acțiune reclamantul nu mai solicită acest spor ci doar luarea în calcul a sporului de gestiune.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 155 din Legea nr.19/2000 s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamant și s-a dispus obligarea pârâtei la anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.-/30.11.2005 și emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru reclamant cu luarea în calcul a sporului de gestiune acordat pentru perioada 01.06.1990-30.06.1995.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței nr.197/2008 cu respingerea acțiunii.

În motivele de recurs arată că instanța a acordat sporul de gestiune pentru perioada 01.06.1990 - 30.06.1995, fără a verifica dovezile. Astfel, Pentru perioada 01.06.1990-30.06.1995 sporul de gestiune a fost luat în calcul, conform adeverințelor nr.465/08.05.2000 a SC SA Decizia din 27.10.2005 cu punctajul mediu anual de 0,99749 puncte este ulterioară deciziei din 30.11.2005 cu un punctaj mediu anual de 0,98081 puncte.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:

Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, instanța de fond a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii C să emită pentru reclamant o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a sporului de gestiune acordat pe perioada 01.06.1990 - 30.06.1995, cuprins în carnetul de muncă.

Dar, din actele de la dosar, respectiv cele aflate și în dosarul de fond, dar și în cel de recurs la filele 13-16 intitulate "date privitoare la activitatea în muncă", întocmite de pârâta Casa Județeană de Pensii C, precum și din adeverințele de la filele 23-26, se constată că sporul de gestiune a fost luat în calcul, evidențiat la coloana "alte sporuri-suma", astfel că decizia de recalculare nr.-/30.11.2005 a fost corect emisă de către pârâtă.

Cum, instanța de fond a pronunțat sentința atacată fără a observa cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 197 din 7 febr. 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantului .

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - --- - -

GREFIER,

Red.AR

Dact./3ex./03.06.2008

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Marta Carmen Vitos, Adrian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 866/2008. Curtea de Apel Cluj