Recalculare pensii. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 88/R/2009

Ședința publică din 20 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1720/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Având în vedere că pârâtul recurent, în temeiul art. 242 pct. 2.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea, constatând că la dosar există suficiente probe pentru soluționarea recursului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.1720 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII C pârâta fiind obligată să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor menționate în Adeverința nr. 1612/26.03.2007 și a anexei la aceasta emisă de SC SA C-N, începând cu data de 01.08.2008.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. -/30.11.2005 reclamantei i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 273 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 0,92367 puncte în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, OUG nr. 4/2005 ce a fost aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și HG nr. 733/2005.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 1612/26.03.2007 eliberată de către - C-N din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere și alte sporuri. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivele de recurs arată că reclamantei i s-a stabilit pensia conform Legii nr.3/1977, înainte de Legea nr.19/2000, această pensie fiind supusă recalculării potrivit unor legi speciale și nu Legii 19/2000.

În prevederile art.10 din Legea nr.3/1977, printre sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, nu se regăsește și sporul pentru munca în acord.

Potrivit pct.VI al nr.OUG4/2005 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor de dinainte de 01.04.2001 formele de retribuire în acord, astfel că nu pot fi luate în calcul la recalcularea pensiei.

Potrivit Legii nr.250/2007 art.23 alin.3 arată că baza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 este venitul brut realizat lunar. Astfel, numai veniturile realizate de la data aplicării acestei legi din 19.07.2007 se pot lua în considerare sub forma de venituri brute, iar sumele în discuție sunt realizate înaintea acestei date.

În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 al Legii nr.49/1992 formele de retribuire în acord global nu sunt considerate sporuri permanente.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:

Este de știut că potrivit dispozițiilor Legii 19/2000 care reglementează sistemul asigurărilor sociale de stat, dreptul la asigurările sociale este garantat de stat și se exercită în conformitate cu principiile consacrate la art.2 a legii printre care principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite (lit."e").

Tocmai pentru a putea răspunde acestui principiu, Legea 19/2000 a și suferit în timp mai multe modificări, însă esențial pentru cazul din speță, sunt modificările aduse de Legea 250/2007 a art.23 alin.(3), potrivit cărora baza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 este venitul brut realizat lunar.

În acest context au suferit modificări, conform Ordinului nr.680/1.08.2007 și Normele de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 aprobate prin Ordinul nr.340/2001, și care au dat o definiție a sintagmei "venitul brut" și care înseamnă venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii reprezentând salariile de bază corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări, premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, etc, toate enumerate la pct.19 ale normelor arătate.

Din anexa adeverinței rezultă că în fapt reclamanta a beneficiat tocmai de venituri care sunt incluse în venitul brut realizat lunar, astfel cum mai sus a fost definit, situație în care în mod corect prima instanță a apreciat că la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei aceste venituri trebuie să fie luate în considerare, astfel că recursul pârâtei trebuie privit ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1720 din 29 sept. 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

- - - - - -

GREFIER

Red.AR

Dact./2ex.

29.01.2009

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Cluj