Recalculare pensii. Decizia 891/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.891
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr.475/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta Casa Județeană de Pensii consilier juridic și pentru intimata av., ambii apărători cu delegații în dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei consideră că nu sunt motive pentru emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei.
Solicită admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii de fond și a fi luate în considerare veniturile depuse la dosar.
Apărătorul intimatei consideră că recurenta trebuia obligată să emită o decizie cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare potrivit adeverinței depusă la dosar.
Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
La data de 18.02.2009 reclamanta a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii B pentru a fi obligată la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverinței nr.3314/2.09.2008 emisă de SC SA B, ce atestă perioada cât a lucrat în proiectare.
A arătat reclamanta că a lucrat în 1962-1991 în cadrul SC SA B, fostul Institut de Cercetare și Proiectare pentru și, în care sistemul de salarizare al cercetătorilor și proiectanților a fost cel valabil în toate institutele similare din țară conform Legii 57/1974 art.117, fiind retribuită în acord global.
Pârâta, prin adresa nr.88411/12.01.2009 i-a comunicat reclamantei că veniturile respective nu pot fi valorificate prin includerea lor în baza de calcul a pensiei întrucât fac parte din categoria veniturilor excluse de la recalculare de prevederile OUG nr.4/2005.
Prin sentința civilă nr.475/27.05.2009 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să emită decizia având în vedere adeverința nr.3314/2.09.2008 emisă de SC SA
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că conf.art.7 din OUG nr.4/2008 pârâta neemițând decizie, a privat-o pe reclamantă de posibilitatea legală de a contesta pe cale judecătorească cuantumul pensiei și celelalte drepturi ce i-ar putea fi lezate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B criticând soluția instanței de fond.
Recurenta a arătat că nu poate lua în calcul adeverința depusă de reclamantă și de aceea nu au fost motive pentru emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, neexistând un temei legal în acest sens.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii în sensul obligării Casei Județene de Pensii la recalcularea pensiei în funcție de veniturile pentru care a contribuit la pensie, venituri prevăzute în adeverința emisă de SC SA
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și a celor de ordine publică conf.art.304 pr.civ.instanța de recurs constată următoarele:
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a investit instanța de judecată cu soluționarea cererii de recalculare a pensiei cu luarea în calcul a adeverinței emise de angajatorul SC SA Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat pe pârâtă să emită decizie având în vedere adeverința nr.3314/2008 apreciind că prin neemiterea deciziei pârâta o privează pe reclamantă de posibilitatea legală de a contesta pe cale judecătorească cuantumul pensiei și celelalte drepturi ce i-ar putea fi lezate.
Observăm astfel că instanța de fond s-a pronunțat pe altceva decât ceea ce s-a cerut, respectiv recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverinței.
Chiar dacă pârâta Casa Județeană de Pensii nu a procedat întrutotul corect la solicitarea reclamantei, respectiv să emită decizie conform legii, a răspuns totuși reclamantei că adeverința depusă nu poate duce la recalcularea pensiei, exprimând astfel clar punctul său de vedere.
Instanța de fond ar fi trebuit să răspundă întocmai la petitul acțiunii și nu să reformuleze cererea reclamantei.
Conform art.312 pr.civ.urmează a se admite recursul, a se casa sentința civilă nr.475/27.05.2009 a Tribunalului Brăila și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr.475/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.475/27.05.2009 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- -
Grefier
-
Red./19.10.2009
Dact./4 ex/27.10.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel