Recalculare pensii. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 917/

Ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Focșani, cartier Gară,-, -. 1,. 14, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 429/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în litigiul intervenit în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiect " recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurentul-reclamant și intimata-pârâtă MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; prin cererea de recurs s-a solicitat de către reclamant judecarea cauzei în lipsă; citat cu duplicatul motivelor de recurs instituția intimată a depus întâmpinare în cadrul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei competenței teritoriale de soluționare a cauzei pe fond de către Tribunalul Vrancea față de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000, modificată și, față de această excepție rămâne în pronunțare.

CURTEA

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul Vrancea reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul d e Interne și al Reformei Administrative și Casa de Pensii de pe lângă acest minister solicitând recalcularea pensiei prin adăugarea sporului de 9% reprezentând contribuția la pensia suplimentară prevăzut de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 179/2004 și care nu a fost luat în considerare la stabilirea pensiei de serviciu.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin decizia nr. - din 16.02.2009 i s-a stabilit o pensie de serviciu fără a i se lua în calcul și sporul de 9% reprezentând contribuția la pensia suplimentară, spor prevăzut de art. 78 alin. 1 lit. c din Legea nr. 179/2004.

Poziția pârâtului - întâmpinarea

Prin întâmpinarea din data de 27.01.2009 pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că la stabilirea pensiei s-a ținut seama de baza de calcul de 1520 lei, de procentul corespunzător vechimii de 48 de ani, din care 30 de ani de activitate desfășurată în condiții speciale și de perioada de contribuție la fondul pentru pensie suplimentară, rezultând un procent de 109% ( 64% + 36% + 9%), procent ce a fost plafonat la 100%, în condițiile aplicării disp. art. 79 din Legea nr. 179/2004.

A mai arătat că, potrivit art. 10 din Legea nr. 179/2004, sunt prevăzute cele 3 categorii de pensie, respectiv de serviciu, de invaliditate și de urmaș.

Sentința civilă nr. 429/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea

Prin sentința civilă nr. 429/15.06.2009 Tribunalul Vranceaa respins acțiunea ca fiind neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond

Prin decizia nr. - din 16.02.2009 reclamantului, i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 2078 lei RON, cuantum la care nu i s- luat în calcul sporul de 9% prevăzut de dispozițiile art. 78 pct.1 din Legea nr. 179/2004, împrejurare arătată de către pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul că procentul 109 % privind vechimea pentru stabilirea pensiei, a fost plafonat la 100%, respectându-se astfel prevederile art. 79 din Legea nr. 179/2004.

Sporul pentru pensia suplimentară este prevăzut de dispozițiile art. 78 al. 1 lit. c din Legea nr. 179/2004, iar art. 79 din același act normativ prevede că pensia polițistului stabilită în condițiile acestei legi nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei. Din textul de lege rezultă că în situația în care prin luarea în calcul a sporului prevăzut pentru pensia suplimentară se depășește 100% din baza de calcul, el nu mai poate fi luat în considerare, fapt respectat de către pârâtă prin plafonarea la 100% a procentului mai sus amintit corespunzător vechimii pentru stabilirea pensiei.

Analizând aceste dispoziții legale, prevăzute de art. 79, Legea nr. 179/2004, rezultă clar că intenția legiuitorului a fost de a limita cuantumul sporului prevăzut pentru pensia suplimentară până la un cuantum prin a cărui adăugare la calculul pensiei, nu s-ar depăși 100% din baza de calcul.

Instanța a constatat că modul de calcul efectuat de pârâtă este corect și în aplicarea corectă a prevederilor art. 79 pensia reclamantului nu putea rămâne 1656,80 lei așa cum rezultă în urma adăugării sporului de 9 %, fiind corect stabilită la 1520 lei cât însuma baza de calcul.

Este irelevantă susținerea reclamantului cum că aceleași prevederi privind interdicția că pensia stabilită să depășească 100% din baza de calcul este prevăzută și în Legea nr. 64/2001 privind pensiile militare de stat, interdicție care este imediat următoare articolelor referitoare la acordarea sporului pentru pensia suplimentară, astfel încât de aici s-ar înțelege că, potrivit Legii nr. 179/2004 limitarea cuantumului pensiei se referă numai la acest spor, pe când, din cealaltă lege nu.

De observat este faptul că la cuantumul pensiei de serviciu s-a adăugat și sporul de 20% privind semnul onorific, însă tocmai pentru că acest spor este prevăzut într-un alt act normativ și se acordă pentru meritele deosebite în câmpul muncii depuse de salariați, nefiind un spor care să fie luat în calcul pentru stabilirea cuantumului pensiei, așa cum este sporul de vechime sau cel pentru munca prestată în condiții speciale. Acest spor este numai adăugat cuantumului pensiei după ce aceasta a fost deja stabilită, în condițiile Legii nr. 179/2004, neputând fi astfel susținută aprecierea că și prin adăugarea acestui spor s-a depășit procentul de 100% din baza de calcul, dar totuși a fost luat în calcul.

Instanța a constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată având în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 442 din data de 31.03.2009 potrivit căreia art. 79 din Legea nr. 179/2004, este constituțional, motivat de faptul că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituție, dar se exercită în condițiile prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească în ce condiții și pe baza căror criterii se acordă pensia, baza de calcul și cuantumul acesteia, în raport cu situația concretă a fiecărui titular al dreptului. Nici Constituția și nici vreun instrument juridic internațional nu prevede cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabilește prin legislația națională. În aceste condiții legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maxim al acesteia.

Recursul declarat de reclamantul

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Considerentele deciziei instanței de recurs

Instanța de recurs, din oficiu, la termenul de judecată din data de 12.10.2009, a invocat un motiv de recurs de ordine publică, în baza dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă ce se raportează la dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.

Astfel, s-a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe - Tribunalul Vrancea de a soluționa prezenta cauză în fond și, față de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos, cercetarea în fond a pricinii.

Instanța apreciază că motivul de recurs invocat din oficiu este întemeiat și astfel este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate, față de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă.

Astfel, recurentului contestator i s-au recalculat drepturile de pensie de serviciu prin decizia nr. -/19.01.2009 emisă de către Ministerul Administrației și Internelor, în baza Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.

Prin Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ prin care se instituie o competență teritorială excepțională, specială, a instanțelor care soluționează cererile în materia respectivă.

Dispozițiile art. 156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Ori, cererea contestatorului recurentul nu este îndreptată nici împotriva Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale și nici împotriva unei case teritoriale de pensii.

În acest caz, devin incidente dispozițiile tezei II a art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora celelalte cereri de adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.

În cauză este chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a cu sediul în B, deci competența teritorială excepțională de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Legea nr. 179/2004 se completează cu Legea nr. 19/2000 nu numai în ceea ce privește contestarea deciziilor ci și privitor la orice alte cereri ce vizează drepturile de pensie de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.

Conform disp. art. 155 din Legea nr. 19/2000, Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:

a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale;

b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c) înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale;

d) deciziile de pensionare;

e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;

g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții încheiate conform prezentei legi;

h) contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legii;

i) alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.

În consecință, actul normativ vizează litigii având ca obiect orice cerere în legătură cu drepturile de pensie nu numai contestațiile.

Acesta este și raționamentul pentru care legiuitorul, în articolul 156, face vorbire de "cereri" îndreptate împotriva caselor de pensie.

Față de aceste considerente arătate mai sus, hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică ce reglementează competența teritorială excepțională, urmând ca, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2, și 6 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, să se admită recursul declarat de pârâtă cu consecința casării sentinței civile recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, cu aplicarea dispozițiilor art. 160 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Focșani, cartier Gară,-, -. 1,. 14, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 429/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Casează sentința civilă nr. 429/15.06.2009 a Tribunalului Vrancea și trimite cauze spre competentă soluționare la Tribunalul București.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Alina Savin

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier,

: - -/05.11.2009

: 4 ex.//05 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Alina Savin
Judecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Galati