Recalculare pensii. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 96/
Ședința publică din 2 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII B în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect: "recalculare pensie", împotriva sentinței civile nr. 1425 din 22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 26 ianuarie 2010, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 2 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1425/2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B și, în consecință: a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, stabilite prin decizia nr. -/31.03.2006 emisă de intimată, prin valorificarea veniturilor obținute prin retribuirea în acord global înscrise în coloana nr. 3 adeverinței nr. 1088/23.02.2006 eliberată de. B, începând cu data de 01.05.2009. A obligat intimata să plătească în favoarea contestatoarei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 17712/27.04.2009, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței nr. 1088/23.02.2006 emisă de B, potrivit căreia a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, obținute prin retribuirea în acord global.
Potrivit adeverinței menționate, în perioada februarie 1978 - iunie 1999, contestatoarea a beneficiat de venituri suplimentare obținute prin retribuirea în acord global (coloana a 3-a). Aceste venituri suplimentare au fost plătite din fondul de salarii iar angajatorul a calculat și a virat contribuția de asigurări sociale, aferentă acestora, conform legii.
Intimata a refuzat recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului stabilite prin decizia nr. -/31.03.2006, prin valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând retribuția în acord global.
Retribuirea în acord global presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după calitatea și cantitatea muncii prevedea la art. 8, ca formă de retribuire, și formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. Potrivit art. 120 alin. 1 din același act normativ, în activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 2/1983, cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii, forma de retribuire în acord global se extinde și se generalizează în toate unitățile economice. Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, contribuția la asigurările sociale s-a plătit inclusiv pentru acordul global. Pentru aceste venituri suplimentare s-au reținut și virat la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile, conform legii. Textul de lege menționat prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Potrivit adeverinței nr. 1088/22.02.2006 emisă de B, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform legii.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege. Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat. După cum se observă, textul de lege se referă la contribuția angajatorului iar nu la contribuția individuală a salariatului. Drept urmare, susținerea intimatei din întâmpinare potrivit căreia contribuția angajatorului nu ar impieta asupra modului de calcul al pensiei stabilită potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și pe cale de consecință susținerea că principiul contributivității nu s-ar aplica decât odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 iar nu și pensiilor stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 și recalculate după principiile noii legi, sunt nefondate.
Cum sporul de acord evidențiat în adeverința nr. 1088/2006 a fost acordat contestatoarei lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa unică la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada februarie 1978 - iunie 1999, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.
Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.
Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii, criticând-o pentru nelegalitate susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalculare deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Recursul este nefondat.
Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverință prin care se face dovada că s-a acordat contestatorului și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, deci la salariul de bază, constituie spor permanent și intră în baza de calcul a pensiei conform Legii 19/2000 art. 23 alin. 1, pct.
Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.
Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "
Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei.
Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.
În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.
Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.
Aceasta este și situația în speță.
Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am aflat în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.
De asemenea instanța apreciază că, în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar ce nu îl respectă. Soluția contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului enunțat și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus.
Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.
De asemenea, tribunalul opinează în sensul că și în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.
Față de cele ce preced, instanța va respinge recursul și va obliga recurenta în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata onorariului avocațial de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 1425/M/22.10.2009 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red.: - -/08.02.2010
Dact. /08.02.2010
Jud. fond: -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina