Recalculare pensii. Decizia 970/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 970/R/2009
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M împotriva sentinței civile nr. 1242 din 07 noiembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta și pe pârâtul TRIBUNALUL MARAMUREȘ -SERVICIUL PERSONAL ȘI SALARIZARE, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 aprilie 2009, prin registratura instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că, prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1242 din 07.11.2008, pronunțată de TRIBUNALUL MARAMUREȘ în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii M și TRIBUNALUL MARAMUREȘ și, în consecință, a fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii M să actualizeze pensia de serviciu a contestatoarei începând cu data de 01.10.2007, în conformitate cu majorarea salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, conform OG8/2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. În conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. 7 din acest act normativ pensiile de serviciu ale personalului auxiliar se actualizau doar anual. Prin OUG nr. 100/2007 intrată în vigoare la data de 08.10.2007 se stabilește că actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se face ori de câte ori salariul de baza brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate se actualizează. În conformitate cu OG nr. 8/2007 salariul personalului auxiliar de specialitate s-a majorat la data de 1.10.2007, drepturile salariale astfel majorate fiind corespunzătoare lunii octombrie a anului 2007. Astfel că apreciem că pârâta Casa Județeană de Pensii prin prisma dispozițiilor OUG nr. 100/2007 intrată în vigoare la data de 08.10.2007 se impune a lua în considerare că baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate aferent lunii octombrie 2007, luna în care OUG nr. 100/2007 își produce efecte. În acest sens TRIBUNALUL MARAMUREȘ căruia îi revine obligația legală de a elibera adeverința în vederea actualizării pensiei de serviciu a răspuns solicitărilor reclamantei eliberând adeverința nr. 613/03.03.2008.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute instanța a apreciat întemeiată cererea reclamantei pe care a admis-o conform dispozitivului. S-a reținut că TRIBUNALUL MARAMUREȘa fost chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu stabilită în baza Legii nr.567/2004. În conformitate cu prevederile art.68 alin.7 din Legea nr.567/2004, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual. Prin OUG nr.100/2007, care a intrat în vigoare la 08.10.2007, aceste dispoziții legale au fost modificate: astfel, potrivit art.68 alin.2 din Legea nr.567/2004, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.100/2007, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate.
Pentru anul 2007 OG nr.8/2007 a prevăzut modificarea salariilor cu data de 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007. Întrucât OUG nr.100/2007 a intrat în vigoare la data de 08.10.2007, iar după această dată nu au mai avut loc majorări ale salariului personalului auxiliar aflat în activitate, actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei începând cu data de 01.10.2007 ar însemna aplicarea retroactivă a prevederilor OUG nr.100/2007.
Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.68 alin.7 din Legea nr.567/2004 în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr.100/2007, "pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual în raport cu media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni ale personalului auxiliar de specialitate în activitate.
Astfel, reclamanta era îndreptățită să beneficieze, în baza acestei dispoziții legale de actualizarea pensiei de serviciu la începutul anului 2008 în raport de media salariilor brute realizate de personalul auxiliar de specialitate în activitate în cele 12 luni ale anului 2007, care reflectau și indexările salariale acordate prin OG nr.8/2007,
Prin urmare, reclamanta avea legitimă în temeiul dispoziției legale citate de a dobândi în cursul anului 2008 o pensie de serviciu în cuantum superior, celei aflate în plată în anul 2007, ceea ce are semnificația, în lumina art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că reclamanta dispunea de un bun în sensul normei menționate.
Or, prin art. III din OUG nr.100/2007, act normativ intrat în vigoare la 08.10.2007, s-a prevăzut că actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se va realiza "ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate" (art.68 alin.12).
Interpretarea pe care o dă recurenta dispozițiilor legale menționate anterior este criticabilă pentru că acreditează posibilitatea suprimării dreptului legitim al reclamantei de a obține un cuantum superior al pensiei de serviciu, înlăturând efectele dispozițiilor OG nr.8/2007 asupra pensiei de serviciu, ceea ce nu poate fi acceptat în raport de prevederile art.1 din Protocolul nr.1.
De asemenea, recurenta nu are în vedere că, deși indexarea salarială s-a acordat începând cu luna octombrie 2007, plata efectivă a drepturilor salariale s-a efectuat în luna noiembrie 2007, așadar ulterior intrării în vigoare a OUG nr.100/2007, ceea ce înlătură critica recurentei privind încălcarea de către prima instanță a principiului neretroactivității legii civile în contextul în care elementul esențial în speță este plata salariului, nu stabilirea și calcularea sa.
În fine, Curtea observă că fostul angajator al reclamantei, i-a emis acesteia o adeverință (24 fond) cuprinzând baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu începând cu 01.10.2007, situație în care conform art.18 din HG nr.290/2005, pârâta nu avea posibilitatea cenzurării acestei adeverințe pentru a cărui conținut răspunde doar angajatorul.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaCasa Județeană de Pensii Mîmpotriva sentinței civile nr. 1242 din 07.11.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
- - - - - -
plecată în concediu de maternitate
semnează președintele instanței
GREFIER
în concediu medical
Semnează prim-grefier
Red.//2 ex./06.05.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu