Recalculare pensii. Decizia 978/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6781/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.978/
Ședința publică de la 24 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta -, împotriva deciziei civile nr.6394/R din data de 10.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5046/2009), în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: revizuienta -, personal, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 15.02.2010, cerere din partea revizuientei - prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, din motive medicale, anexând alăturat adeverință medicală, note de susținerea și înscrisuri în fotocopie.
Curtea, în ședință publică, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4217/19.05.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea -, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; s-a obligat intimata să emită decizie și să revizuiască drepturile de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea salariului în valoare de 2760 lei/lunar în perioada 01.11.1977- 01.12.1978, începând cu data de 1.02.2006, precum și la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei sentințe, începând cu data de 1.02.2006 și s-a respins, ca prematur formulată cererea referitoare la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinței nr.4048/21.07.2008, emisă de Ministerul Transporturilor și adeverinței nr.26/11.02.2009, emisă de INTEC SA.
Prin aceeași sentință, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea sub celelalte aspecte.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, petentei i s-a deschis dreptul la pensia de limită de vârstă la data de 01.02.2006, în baza Legii nr. 19/2000, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare nr. -/16.03.2006, emisă de Casa de Pensii Sector 6.
S-a avut în vedere că reclamanta a investit instanța cu o cererea referitoare la revizuirea drepturilor de pensie, deoarece la emiterea deciziei privind acordarea pensiei de limită de vârstă, a fost valorificat eronat salariul din perioada 01.11.1977-01.12.1978, în sensul că s-a luat în calcul suma de 1760 lei/lunar și nu 2760 lei/lunar, așa cum este trecut în cartea de muncă.
S-a constatat că din coroborarea datelor indicate în anexele deciziei de pensionare, care cuprind date privitoare la activitatea în muncă, cu cele din copia carnetului de muncă, respectiv mențiunile de la pozițiile nr.14, 15, rezultat că într-adevăr, la stabilirea punctajului mediu anual intimata a avut în vedere pentru perioada 01.11.1977-01.12.1978 salariul de 1760 lei în loc de 2760 lei cum ar fi fost corect, probabil datorită modului în care este consemnată respectiva mențiune la poziția nr.14 din carnetul de muncă, dar care este reconfirmată de mențiunile de la poziția 15, ultima mențiune fiind efectuată ca urmare a schimbării denumirii unității nu ca urmare a majorării retribuției, situație în care este cert faptul că valoarea salariului a fost de 2760 lei, pe perioada amintită.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
În ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei nr.-/16.03.2006, emisă de Casa de Pensii Sector 6, prin prisma mențiunilor din adeverinței nr.4048/21.07.2008, emisă de Ministerul Transporturilor și adeverinței nr.26/11.02.2009, emisă de INTEC SA, s-a considerat că este neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada faptului că ar fi fost puse la dispoziția intimatei, anterior emiterii deciziei contestate(de altfel nici nu fuseseră emise atunci când a fost depusă cererea de pensionare sub nr.1846/30.01.2006 iar în dosarul de pensionare aceste adeverințe nu se regăsesc).
S-a apreciat că legalitatea și temeinicia deciziei contestate se stabilește în raport de actele pe care intimata le-a avut la dispoziție la data emiterii deciziei, deoarece cauzele de anulare trebuie să fie anterioare sau concomitente cu data emiterii actului juridic contestat și nu prin raportare la acte noi, obținute după data emiterii deciziei.
S-a mai arătat că cererea referitoare la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea adeverinței nr.4048/21.07.2008, emisă de Ministerul Transporturilor și adeverinței nr. 26/11.02.2009 emisă de INTEC SA, este o cerere având ca obiect obligația de a face, având în vedere mențiunile din cererea modificatoare.
Din această perspectivă, s-a apreciat că cererea este prematur formulată, motiv pentru care a fost respinsă, având în vedere că adeverințele nu au fost depuse la dosarul de pensionare, situație în care dreptul la acțiune al contestatoarei, sub acest aspect, nu s-a născut, iar în sarcina intimatei, la acest moment, nu poate fi dispusă prin hotărâre judecătorească obligația de a proceda la recalculare.
S-a precizat că, potrivit dispozițiilor art. 95, 169 din Legea nr.19/2000, cererea de recalculare a pensiei urmează aceeași procedură de soluționare ca și cererea de pensionare.
Cum, în vedere pensionării, partea are obligația de a depune cererea și actele doveditoare la intimată, conform art.82 din Legea nr.19/2000, aceeași procedură trebuie urmată ori de câte ori se tinde la modificarea dreptului de pensie stabilit, fie prin valorificarea unor stagii noi fie prin valorificarea unor venituri neavute în vedere inițial.
S-a menționat că, textul legal stabilește două condiții prealabile, respectiv formularea cererii de către beneficiarul prestației de asigurări sociale, pe de o parte, și prezentarea actelor doveditoare de către acesta, pe de altă parte.
S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada depunerii adeverințelor la intimată, iar în dosarul de pensionare adeverințele nu se regăsesc.
Astfel, condiția ca dreptul ce face obiectul acțiunii să fie născut la momentul promovării cererii este îndeplinită doar după ce, în prealabil formulării cererii în instanță, partea face dovada depunerii cererii de recalculare și a adeverințelor la intimată, iar intimata nu răspunde cererii în termenul legal sau răspunsul materializat într-o decizie nu este apreciat de parte ca fiind corect.
S-a mai reținut că, în speță, contestatoarei i se naște dreptul la acțiune cu privire la datele menționate în adeverințele mai sus menționată, după expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de intimată, în măsura în care fie cererea nu i se soluționează, fie decizia emisă este considerată necorespunzătoare de către aceasta.
S-a mai constatat că, începând cu data de 1.04.2001, punctajul mediu anual se determină în raport de suma contributivă care a constituit baza de calcul a CAS, în acest sens fiind dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000.
Așadar, s-a arătat că la stabilirea punctajului mediu anual se au în vedere sumele din adeverința de certificare a stagiului de cotizare, care au constituit baza de calcul a CAS.
S-a mai considerat că, în susținerea acestei precizări sunt și dispozițiile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 modificată, potrivit cărora punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin.1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Astfel, în adeverința nr. 3841/25.01.2007 emisă de CP MB - Direcția Economic de cotizare și Arhive, nu este certificat stagiul de cotizare realizat în luna octombrie 2006. Prin urmare, nu poate fi avută în vedere în calculul pensiei.
Or, începând cu data de 01.04.2001, punctajul mediu anual se determină conform art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 și art.78 alin.4 din Legea nr. 19/2000.
S-a avut în vedere faptul că în luna noiembrie 2003 i s-a valorificat o sumă contributivă de - lei este corect pentru că în adeverința de certificare este indicată suma contributivă de - lei și de - lei pentru luna 11 din anul 2003.
S-a reținut că în speță, intimata a procedat la determinarea punctajului mediu anual utilizând în această perioadă sumele contributive indicate în adeverința nr. 3841/25.01.2007 privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei, emisă de - Direcția Economic, de și Arhive.
De asemenea, s-a mai menționat că nu poate dispune obligarea intimatei la recalcularea pensiei în funcție de perioada lucrată ulterior pensionării până la data prezentă, conform veniturilor brute specificate în adeverința nr.362/01.04.2009 și nr.363/01.04.2009, emise de, în adeverința nr.588/RT/20.03.2009, emisă de și în adeverința nr.2730/19.- emisă de, pentru perioada februarie 2006-martie 2009, în condițiile în care partea nu a făcut dovada faptului că a formulat o astfel de cerere la casa de pensii cu atribuții în stabilirea drepturilor de pensie, pentru a solicita recalcularea pensiei prin adăugarea tuturor acestor stagii de cotizare realizate după data pensionării, în baza dispozițiilor art. 95 din Legea nr. 19/2000, situație în care, nu se poate reține în sarcina intimatei faptul că ar fi refuzat nejustificat să soluționeze o cerere de asigurări sociale(la dosar a fost depusă decizia nr.-/17.05.2007, emisă de Casa de Pensii Sector 6, în soluționarea cererii nr.2878/08.02.2007 prin care a fost adăugat un stagiu suplimentar de 1 an, până la 01.03.2007).
S-a menționat că reclamanta poate solicita recalcularea pensiei pentru adăugarea celorlalte stagii formulând cerere în acest sens adresată casei de pensii cu atribuții în stabilirea pensiei.
De asemenea, în ceea ce privește modul de calcul al punctajului mediu anual, s-a arătat că acesta este reglementat prin dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000, pentru stagiile de cotizare realizate până la data de 01.04.2001 și de prevederile art.78 din Legea nr.19/2000, pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, situație în care datele din adeverințele referitoare la stagiile realizate după data de 01.04.2001 pot fi avute în vedere doar dacă sunt certificate prin adeverința referitoare la stagiile de cotizare, în condițiile în care, în această privință, prezintă relevanță doar sumele contributive care au constituit baza de calcul a CAS(pentru că baza de calcul a CAS a fost plafonată prin dispozițiile art. 78 alin.4 din Legea nr. 19/2000, în forma anterioară modificării lor prin Legea nr.250/2007).
De altfel, din analiza comparativă a datelor menționate în adeverința nr.588R/20.03.2009 emisă de, cu cele din adeverința de certificare, s-a reținut că venitul brut realizat după data de 01.04.2001 este indicat în adeverința de certificare, ceea ce înseamnă că a fost avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.
S-a constatat că sporurile indicate în adeverința nr.588/RT/20.03.2009 realizate în perioada 01.01.2001-01.04.2001 au fost avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual, fiind indicate explicit în anexele deciziei cu date privitoare la activitatea în muncă.
S-a avut în vedere că adeverința nr.363/01.04.2009, emisă de se referă la stagiile de cotizare din perioada 02.07.2007-28.02.2009, pentru valorificarea cărora contestatoarea trebuie să formuleze în prealabil cerere către casa de pensii cu atribuții în acest sens, iar adeverința nr.2730/19.03.2009, emisă de SA, face dovada veniturilor din perioada iulie 2006-iunie 2007.
S-a reținut că din decizia nr.-/17.05.2007, coroborate cu anexele de la filele 55-62 rezultat că intimata a valorificat un stagiu suplimentar de 1 an, până la data de 01.03.2007, conform mențiunilor din adeverința de certificare a stagiilor de cotizare, în raport de dispozițiile art.78 din Legea nr. 19/2000, iar pentru restul stagiilor, partea poate urma aceeași procedură de recalculare a pensiei.
În ceea ce privește sporul de vechime de 15% aferent perioadei 15.02.1993-01.06.1993, atestat prin adeverința nr.362/01.04.2009, emisă de, s-a reținut că acesta a fost valorificat la stabilirea punctajului mediu anual, la fel ca sporul de vechime de 25% pentru perioada 01.06.1993-01.01.2001, conform mențiunilor din date privitoare la activitatea în muncă, și la fel ca sumele primite cu titlu de compensație.
De asemenea, faptul că partea a realizat stagii de cotizare în grupa a II-a de muncă, în perioada 14.08.1970-31.10.1973 și în perioada 01.11.1973-31.12.1992, conform adeverințelor nr.91/18.01.1996, emisă de SA și nr.7/10.01.1996, emisă de INTEC; SA, a fost reținut de intimată, după cum rezultă din anexe deciziei de la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarata recurs, recurenta -, criticând sentința pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.6394/R/10.11.2009, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare -, împotriva sentinței civile nr.4217/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31810/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea deciziei instanța de recurs a arătat că, suplinind în baza rolului activ nemotivarea în drept de către recurentă a recursului și subsumând criticile expuse în cadrul dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. s-a considerat că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, deși recurenta a susținut că a depus la Casa de Pensii a Sectorului 6 cele două adeverințe mai sus precizate, niciun document nu probează această împrejurare.
S-a arătat că adresa la care face trimitere recurenta, respectiv adresa nr.2674/24.09.2008 emisă de CNPAS ca răspuns la memoriul formulat de reclamanta-recurentă nu constituie dovada înregistrării celor două adeverințe la Casa de Pensii a Sectorului 6, ci probează faptul că recurenta, interesată de punctul de vedere al CNPAS, a solicitat printr-un memoriu adresat acestei instituții un răspuns legat de modalitatea de aplicare a dispozițiilor Legii nr.19/2000.
S-a menționat că CNPAS nu are atribuții legate de calcularea sau recalcularea drepturilor de pensie ale recurentei-reclamante, orice corespondență cu această instituție neputând conduce la recalcularea pensiei.
Pentru asemenea operațiuni, reclamanta trebuie să se adreseze doar Casei de Pensii pe raza căreia își are domiciliul, dacă dorește să obțină documente care să își producă efecte juridice, respectiv o decizie de pensionare, iar nu puncte de vedere lipsite de eficiență practică.
În privința greutăților întâmpinate de recurentă în comunicarea cu Casa Locală de Pensii a Sectorului 6, instanța de recurs a arătat că nu are elemente pentru a contesta aceste susțineri, însă rezolvarea acestor pretinse deficiențe funcționale ale instituției evocate nu cade în sarcina instanței de judecată.
S-a reținut că reclamanta-recurentă are posibilitatea de a expedia prin intermediul serviciilor de poștă adeverințele și de a aștepta în termen legal răspunsul Casei Locale de Pensii a Sectorului 6 concretizat în decizia de recalculare, iar dacă termenul legal prevăzut de dispozițiile art.86 alin.1 și 3 din Legea nr.19/2000 a expirat, reclamanta-recurentă este în măsură să facă dovada expedierii către pârâta-intimată a actelor necesare recalculării, subzistând posibilitatea sesizării instanței de judecată cu o acțiune având ca obiect obligația de a face, respectiv solicitarea de a obliga Casa de Pensii a Municipiului B (întrucât Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 nu are personalitate juridică) să emită o decizie de recalculare a pensiei prin valorificarea veniturilor atestate prin cele două adeverințe, considerând că expirarea termenului legal de soluționare a cererii de recalculare echivalează cu refuzul de soluționare, ce poate fi complinit prin hotărârea instanței.
În egală măsură, s-a arătat că reclamanta-recurentă are posibilitatea de a contesta decizia de recalculare, dacă aceasta este emisă și conținutul ei o nemulțumește, însă în ambele situații mai sus descrise este absolut necesar ca adeverințele în privința cărora se urmărește valorificarea să fie depuse la Casa Locală de Pensii de pe raza domiciliului pensionarului interesat.
În privința stagiului de cotizare aferent lunii octombrie 2006, s-a reținut că verificarea actelor dosarului demonstrează că soluția instanței de fond a fost corectă și legală față de conținutul dispozițiilor art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Astfel, legea pe care instanța este obligată să o aplice prevede obligația de a se proba, la momentul calculării sau, după caz, recalculării drepturilor de pensie, plata contribuției de asigurări sociale pentru venitul care se cere valorificat.
Chiar dacă această obligație nu revine direct recurentei-reclamante, s-a arătat că legea nu distinge între situația în care fostul angajator nu a plătit aceste contribuții și situația fostului angajat care nu cunoaște această împrejurare.
În ambele situații, ceea ce are relevanță juridică pentru calcularea drepturilor la pensie este dovada plății contribuției de asigurări sociale. Dacă această dovadă a plății nu rezultă, veniturile din perioada în care nu apar ca fiind achitate contribuțiile de asigurări sociale nu se iau în calcul.
Din analiza anexei deciziei nr.-/17.05.2007, s-a reținut că pentru perioada cuprinsă între 14.08.1970-31.12.1992, intimata-pârâtă a avut în vedere condițiile deosebite de muncă, încadrând activitatea profesională desfășurată de reclamanta-recurentă în grupa a II-a, în baza Legii nr.3/1977 și sub acest aspect reținut de instanța de fond hotărârea recurată soluționând în mod temeinic și legal acest capăt de cerere.
Împotriva acestui recurs a formulat cerere de revizuire revizuienta, -.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 pct.2 pr.civ. revizuienta a arătat că instanța de recurs nu a avut în vedere notele scrise în care s-a precizat că prin adresa nr. -/27.08.2009, au fost depus la Casa de Pensii toate originalele actelor încă din luna august 2009.
S-a susținut că toți colegi revizuientei de la INTEC au câștigat procesele intentate Casei de pensii, pentru speță identică, adică luarea în calcul la pensie a sporurilor cu caracter permanent, inclusiv a celor de acord global.
S-a arătat că hotărârea TMB nefiind supusă apelului, se impunea analizarea cauzei sub toate aspectele, nu doar conform pct. 9 al art. 304.pr.civ. instanța de recurs necercetând toate motivele de casare.
Revizuienta susține că și în situația în care aceste originale nu ar fi fost depuse la Casa de pensii, instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra aplicabilității art. 110.proc.civ. lucru cerut în recurs și omis a fi cercetat de către instanța de recurs.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, prin prisma dispozițiilor art. 322 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art.322 alin.1 pr.civ. revizuirea unei hotărâri date de o instanța de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până la acel moment.
Prin urmare, din analiza textului legal citat pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă ca această instanță să fi evocat fondul.
Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins ca, în această ipoteză calea de atac fiind inadmisibilă.
În speță, cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanța de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, fără a se putea reține faptul că instanța de recurs a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului contestației introdusă de către revizuientul contestator împotriva deciziei de pensionare, fiind analizate doar motivele de casare invocate de prin cererea de recurs, menținându-se sentința dată în fond și implicit situația de fapt reținută de tribunal.
Se constată așadar că prin decizia supusă prezentei revizuiri, instanța de recurs nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară și nici nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, de natură a conduce la o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese hotărâtă până în acel moment.
Prin respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva hotărârii Tribunalului și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, în sensul art. 322 din Codul d e procedură civilă și prin urmare această decizie a instanței de recurs nu este susceptibilă a fi atacată cu revizuire.
În concluzie, de vreme ce nu s-a evocat fondul pricinii prin decizia contestată de către revizuient, în sensul avut în vedere de prevederile art.322 pr.civ. Curtea va respinge ca inadmisibilă prezenta cerere de revizuire, fiind de prisos analiza criticilor de fond invocate de revizuientă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de revizuienta -, împotriva deciziei civile nr.6394/R din data de 10.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5046/2009), în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
24.03.2010
Jud. recurs:;;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Bodea