Recalculare pensii. Decizia 983/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6518/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.983/
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.4792 din data de 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13930/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.24628 din 13.01.2009 depusă la dosar-fila 21, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 19.01.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.
Intimata,prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata,prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4792 din data de 10.06.2008, pronunțată în dosarul nr.13930/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a anulat decizia nr. -/2102.2008 emisă de 3.
A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr. 1226/17.05.2004 emisă de SC SA și din adeverința nr. 1253/18.05.2004 emisă de SC SA, începând cu 24.03.2007 și să emită o nouă decizie în acest sens.
A respins cererea sub aspectul valorificării mențiunilor din adeverința nr. 1265/19.05.2004 emisă de SC SA, începând cu 24.03.2007, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. -/21.02.2008 emisă de Casa de Pensii Sector 3, contestatoarei i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă, prin trecerea de la pensia anticipată, începând cu data de 24.03.2007, în funcție de un număr total de puncte realizate în valoare de 39,51255 și un punctaj mediu anual în valoare de 1,51971.
Potrivit mențiunilor din adeverința nr. 1253/18.05.2004 emisă de SC SA, contestatoarea a realizat venituri suplimentare, iar conform adeverinței nr. 1226/17.05.2005, coloana acord și coloana prime, aceasta a încasat sume ce au constituit baza lunară de calcul a CAS, conform art. 1 din Decretul nr.389/1972 și a celorlalte acte normative menționate în adeverințele amintite, care nu au fost avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Prima instanță a constatat că, astfel a fost încălcat principiul contributivității, prevăzut de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, veniturile suplimentare menționate trebuie să fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
În ceea ce privește sporurile de vechime evidențiate în adeverința nr. 1265/19.05.2004 emisă de SC SA, prima instanță a constatat că ele au fost valorificate în calculul punctajului mediu anual, după cum rezultă din mențiunile inserate în anexele deciziei conținând datele privitoare la activitatea în muncă, depuse la dosar, până la data de 01.04.2001, dată de la care se au în vedere în calculul punctajul sumelor contributive, care au constituit baza de calcul a CAS, nefiind necesară evidențierea distinctă a componenței lor, pentru că intră în calculul pensiei sumele care au făcut parte din baza de calcul a CAS, conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor legale incidente, în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor menționate în adeverințele nr.1226/17.05.2004 și nr. 1253/18.05.2004 emise de SC SA.
Astfel, veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, așa încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
La calculul drepturilor de pensie, a arătat recurenta, întotdeauna s-a ținut seama de respectarea principiului egalității, atât pentru persoanele care, prin munca depusă, au depășit producția, cât și pentru situația nerealizării producției planificate - caz în care retribuția se diminua -, la calculul drepturilor de pensie fiind avută în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat intimata să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele nr.1226/17.05.2004 și nr. 1253/18.05.2004 emise de SC SA. Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverințele menționate atestă realizarea de către intimata reclamantă, în perioada 1969-2004, a unor venituri suplimentare - acord și prime, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul adeverinței emise de fostul angajator.
De asemenea, fostul angajator atestă că veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele mai sus menționate au avut caracter permanent, în înțelesul Legii nr. 3/1970, Legii nr. 57/1964 și Legii nr. 49/1992.
Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că veniturile suplimentare obținute de asigurat trebuie să fie avute în vedere la determinarea punctajelor anuale, constituind baza de calcul a pensiei, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.
La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele la care asigurata și-a desfășurat activitatea.
Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității, obligativității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga recurenta căzută în pretenții să plătească intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, suma de 500 lei, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței nr. 21 din 13.01.2009 (fila 22 din dosarul curții de apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.4792 din data de 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./02.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță