Recalculare pensii. Decizia 999/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6762/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.999/
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.3196 din data de 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7861/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 09.02.2009, întâmpinare din partea intimatei.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S2 biroul nr.1 la data de 30.05.2006.
Intimata, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3196 din data de 15.04.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7861/3/AS/2008, astfel cum a fost îndreptată, prin încheierea din Camera de Consiliu, de la data de 17.06.2008, s-a admis cererea formulată de reclamanta contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; s-a anulat decizia de pensionare nr.-/23.03.2005, emisă Casa Locală de Pensii Sector 2 și s-a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B, să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, prin luarea în considerare a tuturor sumelor evidențiate la rubrica total venituri realizate în adeverința nr.769/13.08.2002, emisă de SC SA, începând cu data de 01.05.2005, precum și a sumelor evidențiate în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 1987 la rubrica total venituri realizate din adeverința nr.167/7.05.2007, emisă de SC SA, începând cu data de 1.01.2008.
Prin aceeași sentință s-a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B, să plătească contestatoarei, începând cu data de 01.05.2005 la zi, diferențe bănești dintre pensia calculată și cuvenită conform prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată, în funcție de punctajul mediu anual ce se va determina la data de 1.05.2005 și la data de 1.01.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, rin p. decizia de pensie nr.-/23.03.2005, emisă de Casa de Pensii a Municipiului B - Casa Locală de Pensii Sector 2, în temeiul Legii nr.19/2000, s-au stabilit, începând cu data de 1.03.2005, drepturile de pensie anticipată parțială cuvenite contestatoarei, stabilind un punctajul mediu anual de 1,88517 puncte.
Astfel, din buletinul de calcul al decizie, a rezultat că la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatoarei nu s-au luat în considerare sumele evidențiate la rubrica total venituri realizate în adeverința nr.769/13.08.2002 emisă de SC SA.
De asemenea, contestatoarea a învederat că adeverința a fost depusă la constituirea dosarului de pensie, însă intimata nu a înțeles să prezinte dosarul de pensie în original, așa cum s-a dispus prin rezoluția președintelui de complet și cum s-a adus la cunoștința intimatei prin citația comunicată la data de 17.03.2006, motiv pentru care tribunalul a făcut aplicare dispozițiilor art.174 pr.civ. considerând întemeiată susținerea contestatoarei.
Ulterior, contestatoarea a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de revenire pentru recalcularea pensiei înregistrată sub nr.-/31.12.2007, la care a anexat adeverința nr.167/7.05.2007, emisă de SC SA, cerere care nu a fost soluționată în nici un fel până în prezent.
S-a constatat că, din cuprinsul celor două adeverințe a rezultat că este vorba de venitul brut realizat de contestatoare în perioada noiembrie 1975-martie 1997 și că cele două adeverințe se suprapun până în luna decembrie 1993, cu excepția sumelor evidențiate în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 1987, la rubrica total venituri realizate din adeverința nr. 167/7.05.2007, emisă de SC SA.
S-a apreciat de către tribunal, faptul că nu s-a indicat separat toate elementele componente ale salariului brut nu constituie un impediment pentru luarea în considerare a salariului brut realizat de o persoană, mai ales atunci când există certitudinea plății contribuției de asigurări sociale pentru întreg salariul brut realizat. De altfel, sub imperiul Legii nr.19/2000 contribuția se datorează la venitul brut, în declarațiile nominale de plată a CAS neindicându-se sporurile sau celelalte venituri ce intră în venitul brut.
Câtă vreme fostul angajator își asumă întreaga răspundere pentru realitatea datelor înscrise în adeverință, este inechitabil și contrar principiului contributivității să nu se ia în considerare veniturilor atestate de cele două adeverințe mai sus indicate.
S-a considerat că, în ambele adeverințe se menționează că unitatea emitentă a lucrat în acord global conform Legii nr.3/1974, sporurile salariale având caracter permanent. De asemenea, se mai menționează că la aceste sporuri s-a calculat și virat CAS și pensia suplimentară conform Legii nr.27/1966 și Decretului nr.389/1972.
S-a mai reținut că retribuirea în acord global și prin plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Astfel, Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prevederile art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
S-a avut în vedere și rt.164 din Legea nr.19/2001, care prevede că "la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".
S-a arătat că, în privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 a Ordonanței de Urgență nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie în perioada în care contestatorul și-a desfășurat activitatea și i s-a deschis dreptul la pensie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, și că acest principiu este reiterat în Legea nr.19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
S-a considerat că ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente.
S-a arătat că plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.
Prin urmare, s-a reținut că pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intimata Casa Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond a recunoscut în considerentele sentinței că, în mod greșit Casa Locală de Pensii Sector 2 nu a luat în considerare veniturile suplimentare, apreciind că această soluție, ar reprezenta o încălcare a principiului contributivității potrivit art.2, lit.e din Legea nr.19/2000.
În privința veniturilor obținute de către intimată cu titlu de prime și sporuri de acord, recurenta a arătat că, potrivit OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, norma juridică ce are caracter special, formele de retribuire care nu avut caracter nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.
Prin întâmpinare intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate de către recurentă, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu conform art.3041pr.civ. Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarei, având deci un caracter permanent.
Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Totodată, Curtea mai reține că, deși veniturile obținute în acord global nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, totuși acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în raport de prevederile art.2, art.4 alin.3 și 4 din OUG nr.4/2005, de vreme ce au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitate contribuțiile de asigurări sociale, iar legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă, ci și cu adeverințele emise de angajatori, conform art.164 din Legea nr.19/2000.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.3196 din data de 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7861/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
20.02.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță