Reconstituire vechime. Decizia 1195/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR.2099,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1195

Ședința publică din data de 20 iunie 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr.895 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosar nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în B, str.-,.6 A,.6, județ B, în contradictoriu cu intimatele SC SA B,-, județ B și SC SA B, Bd.- - - Palat, nr.38, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat din Baroul Buzău, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatele au depus la dosar întâmpinări, filele 13 și respectiv 21-22, un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimata SC fiind comunicat apărătorului contestatorului.

Avocat având cuvântul arată că a luat cunoștință din dosar și de conținutul întâmpinării formulată de intimata SC SA. Pentru a combate susținerile din întâmpinarea formulată de intimata SC SA B prezintă instanței spre confruntare fișa de calcul nr.2544/25.02.2008, în original, arătând că în recurs, contestatorul a depus-o la dosar la termenul din 5 octombrie 2007, termen la care s-a și soluționat recursul.

După confruntare, Curtea constată că originalul fișei de calcul este identic cu cel depus în copie xerox atât în dosarul de recurs, cât și în cadrul contestației în anulare și o restituie apărătorului contestatorului.

Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru contestator arată că temeiul de drept al contestației este art.318 Cod pr.civilă, susținând în esență că instanța de recurs a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, neținând cont de actele depuse în recurs la dosar și în special de fișa de calcul nr.2544/1982 care confirma susținerile din cererea inițială. Mai arată că la momentul soluționării cauzei la instanța de fond, nu s-a aflat în posesia acestei fișe de calcul, act cu care contestatorul făcea dovada că este îndreptățit la acordarea sporului de climă de 30%. De asemenea, arată că această fișă reprezintă proba forte a contestatorului, însă acesta nu s-a aflat în posesia ei la instanța de fond, întrucât a fost în imposibilitatea de aop rocura de la angajator și nici unitatea angajatoare nu a prezentat-o în instanță, chiar dacă în materia litigiilor de muncă sarcina probei incumbă angajatorului.

Solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.895/2007 pronunțată în recurs și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură, admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, în sensul acordării contestatorului a sporului de climă de 30%. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.2099,-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimatele SC SA B și SC SA B, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.895/5 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate, cu admiterea recursului declarat de acesta împotriva sentinței civile nr.595/21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, acordându-se contestatorului sporul de climă de 30% și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia civilă nr.895/5 octombrie 2007 i-a fost respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr.595/21 mai 2007a Tribunalului Buzău, însă respingând recursul, instanța a omis să cerceteze unul din motivele de modificare și nu a dat eficiență probelor cu înscrisuri depuse în condițiile art.305 Cod pr.civilă la instanța de recurs, respectiv adeverința nr.2544/25.02.1982 emisă de Întreprinderea Aparate Cale - B (denumirea anterioară intimatei SC SA), pe care instanța de recurs a menționat-o, fără a-i da nicio eficiență juridică.

Se arată în continuare de către contestator că a obținut această adeverință cu mari eforturi, iar prin înscrisul respectiv, emis chiar de către unitatea-intimată și care datează din perioada menționată, reușea să dovedească temeinicia cererii sale în constatare a unor sporuri acordate la salariul de bază de către unitatea-pârâtă.

Susține contestatorul că această adeverință arată în mod clar modalitatea de calcul a veniturilor salariale lunare primite de contestator în perioada de 5 ani lucrată în Libia, în care se menționează două sporuri acordate la salariul de bază și anume, sporul de vechime și sporul de climă, în cuantum de 30% din veniturile totale, adeverința respectivă coroborându-se cu o alta, având nr-, în care se precizează că numitul a beneficiat de concediu suplimentar climă de 6 zile, adăugat la concediul de odihnă pentru perioada lucrată în Libia, astfel că raportat la probatoriul administrat, este nelegal modul în care instanța de recurs a pronunțat decizia nr.895/5 octombrie 2007, omițând să cerceteze și să dea eficiență juridică actelor depuse în probațiune.

În drept, contestatorul și- întemeiat cererea pe disp.art.318 Cod pr.civilă, depunând la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, în copie, precum și un memoriu.

Intimatele SC SA B și SC SA B au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare față de acestea.

Pentru justa soluționare a cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr-, soluționat prin decizia civilă nr.895/5 octombrie 2007 împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.895/5 octombrie 2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul, contestatorul din prezenta cauză, împotriva sentinței civile nr.595/21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatele SC A B și SC SA

Prin cererea ce fusese adresată instanței de fond, respectiv Tribunalului Buzău, contestatorul solicitase, în contradictoriu cu cele două intimate, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reconstituirea pentru perioada 2.02.1978 - 1.07.1990 a unor sporuri legale la salariul tarifar de bază, expres indicate de acesta.

Instanța de control judiciar, respectiv Curtea de APEL PLOIEȘTI, a reținut, potrivit considerentelor deciziei civile sus-menționate, că recursul contestatorului este nefondat, cu consecința respingerii acestuia.

Art.318 Cod pr.civilă indicat de contestator ca temei de drept al contestației în anulare de față reglementează contestația în anulare specială, statuând că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestatorul a susținut că instanța de recurs, respingându-i recursul, a omis să cerceteze unul din motivele de modificare invocate de acesta, prin aceea că nu a dat eficiență înscrisurilor depuse de acesta în recurs, respectiv adeverinței nr.2544/25.02.1982 emisă de fosta Întreprindere Aparate Cale -

Motivul contestației în anulare speciale prev. de art.318 teza a II-a Cod pr.civilă nu este incident în cauză, câtă vreme se constată că prin decizia atacată instanța de recurs a răspuns, conform argumentelor expuse pe larg în considerentele deciziei, motivelor de recurs formulate de recurentul-contestator, pe care le-a apreciat ca neîntemeiate, iar la pronunțarea soluției a fost avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, neputându-se reține că instanța de control judiciar nu a răspuns criticilor din recurs prin faptul că nu a dat eficiență adeverinței sus-menționate depusă la dosar în recurs de către contestator, în sensul celor solicitate de acesta.

Nici primul motiv al contestației în anulare speciale, prev. de art.318 teza I Cod pr.civilă nu este incident în speță, câtă vreme în practica judiciară s-a arătat în mod constant că în legătură cu acest motiv, se au în vedere erorile materiale evidente privind aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi: respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Textul vizează, așadar, greșeli de fapt, involuntare, iar noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate, prin urmare, greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Aceasta, deoarece, a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ceea ce se încearcă, practic, prin contestația în anulare de față, ar însemna să se lase dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.

Aspectele la care se referă contestatorul în cuprinsul cererii nu se pot încadra, pentru considerentele mai sus-arătate, nici în noțiunea de greșeală materială evidentă la care se referă disp.art. 318 teza I pr.civ. ci vizează o pretinsă greșeală de judecată, ce nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește prezenta contestație în anulare ca nefondată, urmând în consecință aor espinge.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr.895 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosar nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în B, str.-,.6 A,.6, județ B, în contradictoriu cu intimatele SC SA B,-, județ B și SC SA B, Bd.- - - Palat, nr.38, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

--- - - - -- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

2008-06-27

2 ex.

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Reconstituire vechime. Decizia 1195/2008. Curtea de Apel Ploiesti