Reconstituire vechime. Decizia 165/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 165/2010-
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Viorel Pantea |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în Aleșd,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1193/LM din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: reconstituire vechime.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă intimata reclamantă -personal, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 22.01.2010 întâmpinare din partea intimatei reclamante, după care:
Intimata reclamantă întrebată fiind, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, menținerea hotărârii recurate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, prima instanță pronunțând o hotărâre în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1193/LM din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată in cauza de pârâta Direcția de munca și Protecție Socială B.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, și în consecință:
S-a constatat că în perioada 1958 - 1 septembrie 1972 reclamanta a desfășurat activitate ca mic meseriaș-croitoreasă, realizând un venit lunar de 450 lei, venit în raport de care a plătit o contribuție de asigurări sociale de 10%.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ost obligată să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei cu luarea în considerare a vechimii în muncă reconstituită pe seama reclamantei pentru perioada 1958-01.09.1972.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin adeverința nr. 1006 din 31.03.2008 emisă de PRIMĂRIA ORAȘULUI ALEȘD se atestă că reclamanta figurează pe statele de plată ale fostului S Raional Aleșd, - state de plată existente în arhiva Primăriei -, sectorul Particulari-mici meseriași, având funcția de croitoreasă de dame cu autorizația nr. 81759, în perioada 01.01.1962 -15.06.1968, fără să existe informații referitoare la salariul realizat. De asemenea se menționează că în urma verificării registrelor existente în arhivă, a rezultat că reclamanta a avut ucenici plătiți cu 450 lei lunar și că s-a achitat lunar CAS 10%, pentru întreaga perioadă.
În ceea ce privește perioada 1958-1962, prin adeverința nr. 1194 din 23.03.2009 eliberată tot de către Primăria Orașului Aleșd se atestă că în arhiva instituției nu se regăsesc statele de plată ale fostului S Raional Aleșd privind sectorul "particulari-mici meseriași", acestea fiind pierdute sau distruse.
Cu privire la aceeași perioadă, reclamantei i-a fost comunicată de către Consiliul Județean B - Direcția Generală Administrație Publică Locală - Compartimentul Coordonare și Relații Instituționale adresa nr. 139/j/ 24.03.2009, prin care i s-a adus la cunoștință că nu este posibilă eliberarea unei adeverințe din care să rezulte salariul tarifar avut în perioada 1958-1962, perioadă lucrată în sectorul "Mici Meseriași", deoarece arhiva instituției nu deține statele de plată solicitate.
Lipsa evidențelor oficiale care să permită stabilirea integrală a vechimii în muncă a reclamantei în raport de întreaga activitate prestată de aceasta, îi deschide reclamante calea prezentei acțiuni, cu atât mai mult cu cât nu există date cu privire la funcționarea la nivelul județului Bac omisiei cu atribuții în materie de reconstituire a vechimii în muncă, comisie la care fac referire prevederile Decretului 92/1976.
În consecință, în cauză au formulată administrate probe testimoniale care au relevat faptul că reclamanta a desfășurat activitate de mic meseriaș la domiciliu în perioada 1958-1972, realizând un venit lunar de 450 lei, raportat la care s-a plătit o contribuție de asigurări sociale de 10%.
În raport de această stare de fapt, în temeiul art. 296 Codul muncii, tribunalul a admis în parte cererea reclamantei și în consecință a constatat că în perioada 1958 - 1 septembrie 1972 reclamanta a desfășurat activitate ca mic meseriaș-croitoreasă, realizând un venit lunar de 450 lei, venit în raport de care a plătit o contribuție de asigurări sociale de 10%.
Având în vedere că modificarea datelor referitoare la vechimea în muncă recunoscută pe seama reclamantei este de natură a produce consecințe inclusiv în privința cuantumului pensiei de care beneficiază în prezent acesta, pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ost obligată să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei cu luarea în considerare a vechimii în muncă reconstituită pe seama reclamantei pentru perioada 1958-01.09.1972.
Cât privește perioada 01.09.1972-31.10.1972 cuprinsă în adeverința nr. 1938/1976 eliberată de Spitalul Teritorial Alesd, tribunalul a apreciat că în mod nefondat se susține de către reclamantă că acesta nu a fost înscrisă în carnetul său de muncă și nu a fost valorificată la calcularea drepturilor de pensie, în condițiile în care această adeverință apare operată în cartea de muncă a reclamantei la poziția 42. În urma unui calcul simplu, se poate lesne constata că din data de 15.06.1968 până la data depunerii dosarului de pensionare al acesteia -02.10.1995, vechimea în muncă a reclamantei totalizează 27 ani și aproximativ trei luni de zile (în condițiile în care pentru luna noiembrie 1972 nu există date care să ateste că reclamanta ar fi desfășurat activitate salarială). Or, această vechime corespunde celei trecute în decizia de pensionare a reclamantei, astfel încât cererea de reconstituire a vechimii în muncă pentru perioada la care se referă adeverința nr. 1938/1976 eliberată de Spitalul Teritorial Aleșd a fost respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a pârâtei Direcția de Muncă și Socială B, s-a apreciat că întemeiată, în condițiile în care, această pârâtă nu are atribuții legate de valorificare de către persoanele interesate a perioadelor ce constituie vechime în muncă, prevederile Legii nr. 19/2000 instituind o atare competență exclusiv în sarcina pârâtei de rândul 2.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, cuantumul onorariului avocațial al reprezentantei reclamantei nefiind precizat sau justificat cu înscrisuri doveditoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Casa Județeană de Pensii B, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul precizării perioadei de început care urmează a fi luată în calcul la stabilirea pensiei reclamantei și anume ziua și luna anului 1958 precum și în sensul eliminării perioadei de 16.07.1968-01.09.1972, care a fost deja valorificată.
În motivare, recurenta a arătat că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în anul 1995, în baza Legii nr. 3/1977 drepturile sale de pensie fiind recalculate în baza HG nr. 1550/2004, iar, în baza adeverinței cu nr. 1361/2005 aceste drepturi au fost din nou calculate în temeiul HG nr. 1550/2004, fiind emisă decizia de pensionare nr. -/08.02.2006.
Astfel cum rezultă din buletinul de calcul care însoțește decizia de pensionare, perioada 16.07.1968-01.09.1972 a fost deja valorificată la stabilirea pensiei reclamantei în baza adeverinței nr-.
Mai menționează că instanța de fond nu a precizat clar perioada de început ce urmează a fi luată în calcul la stabilirea pensiei reclamantei, astfel că în conformitate cu modalitatea de calcul prevăzută de Legea nr. 19/2000 această hotărâre nu poate fi pusă în aplicare.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2006 și Legea nr. 3/1977.
Legal citată intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică.
În motivare arată intimata că astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, s-a avut în vedere întregul an 1958, respectiv începând cu data de 01.01.1958.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr prin sentința pronunțată, instanța de fond a constatat că în perioada 1958-1 septembrie 1972 reclamanta a desfășurat activitate ca mic meseriaș -croitoreasă, realizând un venit lunar de 450 lei, neprecizând în mod concret data de început a anului 1958, fiind însă evident că s-a avut în vedere întregul an 1958, aspect ce rezultă din cuprinsul considerentelor sentinței, raportat la probatoriul administrat, astfel că în cauză susținerile recurentei în sensul că sentința nu poate fi executată sunt nefondate, vechimea în muncă reconstituită vizând perioada 01.01.1958-1 septembrie 1972.
Pe de altă parte, susținerile intimatei în sensul că perioada 16.07.1968-01.09.1972 a fost deja valorificată urmând a fi înlăturată din vechimea reconstituită în favoarea reclamantei, sunt neîntemeiate în raport de obiectul acestei cauze, putând fi analizate eventual cu ocazia executării sentinței.
În speță instanța de fond, sesizată fiind cu cererea reclamantei de reconstituire a vechimii în muncă în mod temeinic și legal a avut în vedere întreaga perioadă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea ce mic meseriaș și pentru care a plătit contribuție de asigurări sociale, perioadă care urmează a fi luată în considerare ca vechime în muncă, la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta
pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în Aleșd,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1193/LM din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
Antik
- redactat decizie judecător - 11.02.2010
- dactilografiat grefier - 15.02.2010 - 4 ex.
-comunicat 16.02.2010- 2ex.
- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul
-, domiciliată în Aleșd,-, județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Viorel Pantea, Doina Măduța