Reprezentativitate sindicat. Decizia 734/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 734/R/2009

Ședința publică din 23 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Nicorici

JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Ana Ionescu Carmen Maria

---

GREFIER:

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta NOKIA ROMÂNIA, împotriva deciziei civile nr. 23/R/CC din 17 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul SINDICATUL METAL- - TM- IT, având ca obiect reprezentativitate sindicat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul revizuientei, avocat, din Baroul Cluj și reprezentantul intimatului, dl., președinte al Filialei Ca D. Cartel.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată că, prin registratura instanței, la data de 9 martie 2009, reprezentantul revizuientei a depus la dosar "Precizare a cererii de revizuire", din care un exemplar îl comunică reprezentantului intimatului.

Reprezentanții părților depun delegațiile la dosar.

Instanța constată că prin precizarea cererii de revizuire, s-a formulat o cerere prin care se solicită suspendarea executării hotărârii pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în condițiile art. 325 pr.civ. pentru care revizuienta trebuie să achite o cauțiune în cuantum de 500 lei și pune în vedere reprezentantului revizuientei să precizeze dacă mai susține această cerere.

Reprezentantul revizuientei arată că nu înțelege să achite cauțiunea în cuantum de 500 lei și, prin urmare nu mai susține cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.

Instanța, din oficiu, invocă un motiv de ordine publică și anume, acela al inadmisibilității cererii de revizuire, în condițiile în care hotărârile invocate nu sunt intrate în puterea lucrului judecat, conform prevederilor art. 337.pr.civ.

Reprezentantul revizuientei solicită unirea excepției cu fondul cauzei.

Reprezentantul intimatului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate din oficiu de către instanță.

Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Curtea, după deliberare, unește excepția invocată din oficiu de către instanță cu fondul cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra motivului de ordine publică invocat de către instanță și asupra cererii de revizuire.

Reprezentantul revizuientei solicită respingerea excepției invocate din oficiu de către instanță, arătând că acțiunea în constatarea reprezentati-vității unui sindicat este o acțiune în constatare, care se judecă potrivit procedurii contencioase. Arată că, există trei decizii irevocabile pronunțate de Tribunalul Cluj, în care există identitate de părți, de obiect și de cauză, iar hotărârea atacată evocă fondul cauzei, în ciuda faptului că s-a respins excepția autorității de lucru judecat pe care a invocat- Totodată, arată că hotărârile date în primă instanță sunt sentințe și nu încheieri, iar procedura privind acțiunea în constatarea reprezentativității unui sindicat are natură contencioasă, deoarece prin natura cererii în dobândirea reprezentativității unui sindicat se creează un raport juridic nou pe viitor, între organizația sindicală și unitate; astfel că, în speță trebuie recunoscută autoritatea de lucru judecat. Precizează că a invocat această excepție a autorității de lucru judecat în recurs și a fost respinsă, însă a exercitat toate mijloacele de apărare pentru a reprezenta interesele juridice ale România, invocând excepția autorității de lucru judecat și în revizuire. De asemenea, arată că problema naturii procedurii privind acțiunea în constatarea reprezentativității unui sindicat nu este rezolvată, deoarece unii spun că este o procedură necontencioasă, iar alții spun că este o procedură contencioasă. Totodată, arată că mențiunea "dacă este ridicată excepția autorității de lucru judecat în revizuire, aceasta trebuie respinsă", a fost valabilă la nivelul anilor 1970, însă în prezent există dreptul la un proces echitabil în care să se respecte principiul contradictorialității. Solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și precizată în scris și susține oral motivele menționate în cererea de revizuire și în precizarea cererii de revizuire.

Reprezentantul intimatului arată că excepția autorității de lucru judecat invoată pentru pricinile judecate în care părți au fost Sindicatul Metal- - TM- IT și România acestea au fost pricini soluționate pe procedură necontencioasă în care, conform dispozițiilor art. art. 337 pr.civ. "Încheierile nu au puterea lucrului judecat", deci având în vedere textul de lege citat, autoritatea lucrului judecat prevăzută la art. 1201 cod civil nu este aplicabilă acestor pricini. Solicită respingerea cererii de revizuire și menținerea deciziei civile nr. 23/R/CC din 17 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-. Arată că, în situația în care există un singur membru de sindicat angajat în România, se poate vorbi de Sindicatul - Metal, conform art. 1.1 din statut ". al salariaților din România L și al altor salariați, chiar dacă aceștia își desfășoară activitatea la angajatori diferiți.", având în vedere și faptul că, însăși România, admite că o parte din slariații săi sunt membrii ai Sindicatului Metal- - TM- IT. Invocă dispozițiile art. 2 și 7 din Legea Sindicatelor nr. 54/2003 și arată că revizuienta România nu poate face dovada legală asupra faptului că Sindicatul Metal- - TM- IT nu este sindicatul salariaților din România

Reprezentantul revizuientei arată că sunt veritabile problemele juridice ivite și în prezenta cauză, iar acestea ar trebui rezolvate.

CURTEA

Prin cererea de revizuire, ulterior precizată, revizuienta SC România SRL C-N, în contradictoriu cu intimata Metal TM-IT C-N, a solicitat revizuirea hotărârii pronunțate în 17.II.2009 de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, raportat la decizia civilă nr.7/R/CC/14.2009 și Decizia civilă nr.1103/R/CC/10.2008 ale aceluiași Tribunal C, date în dosarul nr- și respectiv dosar nr-.

În motivare s-a arătat că prin soluțiile pronunțate prin aceste din urmă decizii, au fost în final respinse irevocabil, cererile în constatarea reprezentativității la nivelul unității revizuiente România SRL, pe când prin Decizia a cărei revizuire se cere, s- pronunțat o soluție potrivnică, în speță existând tripla identitate de părți, obiect și cauză, consideră că sunt incidente dispozițiile art.322 pct.7 pr.civ.

Curtea examinând dosarul cauzei, reține următoarele:

Conform art.322 pct.7 pr.civ. revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între același persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

În cauza dedusă judecății, revizuienta s-a prevalat de dispozițiile art.322 pct.7, invocând existența unor hotărâri potrivnice pronunțate în recurs, de către Tribunalul Cluj, toate având ca obiect constatarea reprezentativității la nivelul unității revizuiente, a organizației sindicale.

Având în vedere că toate cele trei hotărâri pronunțate de Tribunalul Cluj, au fost date în camera de consiliu, conform procedurii necontencioase și că astfel de hotărâri, în virtutea art.337 pr.civ. nu sunt susceptibile a intra în puterea lucrului judecat, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta NOKIA ROMÂNIA SRL împotriva deciziei civile nr. 23/R/CC din 17 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, a Deciziei civile nr. 1103/R/C/10.10.2008, dosar nr- al Tribunalului Cluj și Deciziei civile nr. 7/R/CC/14.01.2009, dosar nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - -

Red./Dact.

2.ex./31.03.2009

Președinte:Silvia Nicorici
Judecători:Silvia Nicorici, Ana Ionescu Carmen Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Decizia 734/2009. Curtea de Apel Cluj