Legea 156 din 2000 protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate

Legea 156 din 2000 republicata privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 291 din 5.5.2009

Nota: aceasta lege este cunoscuta popular si drept legea romanilor din Spania.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

Statul român asigură, în conformitate cu prevederile prezentei legi, protecţia cetăţenilor români cu domiciliul în România care lucrează în străinătate.

Art. 2

Cetăţenii români care lucrează în străinătate şi cărora nu le sunt aplicabile prevederile prezentei legi beneficiază de măsuri speciale de protecţie, stabilite prin legile române şi străine sau prin tratate şi convenţii internaţionale la care România este parte, dacă se află în următoarele situaţii:

a)sunt angajaţii unor instituţii publice străine care sunt organizate şi funcţionează pe teritoriul altui stat decât România;

b)sunt angajaţii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi reprezentanţelor comerciale române;

c)sunt angajaţii unor organizaţii internaţionale cu sediul pe teritoriul altui stat decât România;

d)sunt angajaţii unor societăţi comerciale, persoane juridice române sau străine, care efectuează activităţi de transport internaţional.

Art. 3

(1)Guvernul României, prin autorităţile competente, va depune diligenţele necesare pentru încheierea de acorduri, înţelegeri, tratate sau convenţii cu autorităţi publice similare din alte state, în vederea stabilirii condiţiilor de protecţie a cetăţenilor români cu domiciliul în România care lucrează în ţările respective.

(2)Acordurile, înţelegerile, tratatele sau convenţiile încheiate potrivit alin. (1) vor avea la bază:

a)principiul egalităţii de tratament;

b)aplicarea clauzelor mai favorabile prevăzute în legislaţia română, străină sau internaţională la care România este parte.

(3)Prin acordurile, înţelegerile, tratatele sau convenţiile încheiate pe baza principiilor enumerate la alin. (2) se vor stabili cel puţin:

a)nivelul salariului minim;

b)durata timpului de lucru şi de odihnă;

c)condiţiile generale de muncă, de protecţie şi de securitate a muncii;

d)asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale, precum şi pentru cele care intervin în afara procesului muncii.

Art. 4

Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare, va depune diligenţele necesare pentru ca, prin intermediul autorităţilor publice sau al organismelor străine competente, să se asigure cetăţenilor români prevăzuţi la art. 1:

a)respectarea pe durata angajării a drepturilor prevăzute la art. 3;

b)aplicarea măsurilor de protecţie a salariaţilor, prevăzute de legislaţia statului respectiv;

c)soluţionarea, potrivit legislaţiei aplicabile statului respectiv, a unor eventuale litigii având ca obiect acordarea drepturilor prevăzute de prezenta lege.

CAPITOLUL II

Agenţi de ocupare a forţei de muncă în străinătate

Art. 5

Pe teritoriul României pot desfăşura, în condiţiile prezentei legi, activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate societăţile comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv filialele societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit art. 42 şi 44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca activitate principală „Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă“ cod CAEN – 7810, denumite în continuare agenţi de ocupare a forţei de muncă.

Art. 6

Agenţii de ocupare a forţei de muncă desfăşoară activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români cu domiciliul în România care solicită să lucreze pe baza ofertelor de locuri de muncă transmise din străinătate de persoane juridice, fizice şi organizaţii patronale străine, după caz.

Art. 7

Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia să prelucreze datele cu caracter personal ale cetăţenilor români cu domiciliul în România care solicită locuri de muncă în străinătate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 8

Agenţii de ocupare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

a)dispun de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, aşa cum acestea vor fi precizate în metodologia de aplicare a prezentei legi;

b)au încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă;

c)au organizat o bancă de date care să cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor;

d)au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinătate, după caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;

e)sunt înregistraţi la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi au sediul.

Art. 9

(1)Contractele prevăzute la art. 8 lit. d) vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:

a)durata contractului;

b)numărul de locuri de muncă în străinătate pentru care se încheie contractul;

c)funcţia, meseria sau ocupaţia;

d)natura şi durata angajării, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;

e)durata timpului de muncă şi de repaus;

f)tariful orar, salariul lunar şi datele de plată a salariului;

g)sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale;

h)cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;

i)durata, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă;

j)condiţiile de muncă, măsuri de protecţie şi securitate a muncii;

k)posibilitatea transferării salariului în România;

l)asigurarea medicală a angajaţilor români, similar cu cea a cetăţenilor din ţara primitoare;

m)acordarea de despăgubiri angajaţilor români în cazul accidentelor de muncă, al bolilor profesionale sau al decesului;

n)condiţiile de cazare, de locuit sau, după caz, de închiriere a unei locuinţe şi de asigurare a hranei;

o)asigurarea formalităţilor, stabilirea condiţiilor de transport din România în statul în care se asigură ofertele de locuri de muncă şi retur pentru angajaţii cetăţeni români şi membrii de familie care îi însoţesc sau îi vizitează, precum şi suportarea cheltuielilor aferente;

p)taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor angajaţilor cetăţeni români, asigurându-se evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale;

r)obligaţiile angajaţilor cetăţeni români în străinătate.

(2)Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. c)–r) şi în contractul individual de muncă încheiat între angajatorul străin şi angajatul cetăţean român.

Art. 10

Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractelor individuale de muncă şi în limba română.

Art. 11

Cetăţenii români care lucrează în străinătate pe baza contractelor prevăzute la art. 8 lit. d) beneficiază în ţară de prestaţiile acordate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sistemul asigurărilor pentru şomaj sau de sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dacă, în temeiul contractelor de asigurare încheiate, plătesc organelor competente din România contribuţiile corespunzătoare stabilite pe baza declaraţiilor privind veniturile lunare realizate în străinătate.

Art. 12

Controlul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 şi 9 şi al activităţii desfăşurate de agenţii de ocupare a forţei de muncă se realizează de personalul din cadrul Inspecţiei Muncii, împuternicit în acest sens.

CAPITOLUL III

Contravenţii

Art. 13

(1)Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a)exercitarea de către agenţii de ocupare a forţei de muncă a activităţii de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8–10, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

b)exercitarea activităţii de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate de către alte persoane juridice, în afara celor prevăzute la art. 5, sau de către persoane fizice, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

(2)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul din cadrul Inspecţiei Muncii, împuternicit în acest sens.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 14

În aplicarea dispoziţiilor prezentei legi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Externe vor elabora norme metodologice, care vor fi supuse aprobării prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.

Art. 15

Dispoziţiile din prezenta lege, referitoare la răspunderea contravenţională, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 16

Dispoziţiile art. 11 se aplică şi cetăţenilor români care lucrează în străinătate în baza unui contract individual de muncă încheiat cu o persoană fizică sau juridică străină, aflat în executare la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 17

La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.

Republicată în temeiul dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 pentru modificarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 5 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 592/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 7 noiembrie 2002, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 156/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 4 august 2000.

Comentarii despre Legea 156 din 2000 protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate




Stefan Elena ionela 17.05.2022
Sunt interesata de un post de munca as dori sa iau legatura cu dumneavoasta
Răspunde
Nica Stefan 4.05.2021
Bună ziua !. Vă scriu din Portugalia , ţară de religie predominant catolică .Lucrez de mulţi ani împreună cu soţia la o fabrică de produse din plastic.Anul acesta la sărbătorirea Paştelui catolic am beneficiat vrând-nevrând de liber de la muncă (vinerea -plătit şi lunea fiecare muncitor şi-a exprimat dorinţa de a beneficia de o zi din concediu ).La Paştele ortodox ,patronul ne-a comunicat că în urma convorbirii cu avocatul intreprinderii " nu putem beneficia de dreptul la a avea liber întrucât muncim în Portugalia " ,astfel că am fost nevoiţi să solicităm o zi din concediu ptr.vineri şi o zi
Citește mai mult ptr.luni (a II-a zi de Paşti. Însăşi Constituţia acestei ţări prevede obligativitatea respectării drepturilor străinilor la serbarea sărbătorilor religioase în religia de care aparţin .Consider aceasta un abuz şi o discriminare şi cer un sfat competent ptr.rezolvarea acesteia.
Răspunde
nistor constantin 4.05.2020
ce dosar de acte imi trebuie ca sa lucru legal in UE
Răspunde
Kovacs cosmin 10.09.2014
Buna ,vreau sa stiu daca persoanele care lucreaza ca si autonom(pfa)in Spania beneficiaza de recuperarea taxelor.Multumesc ....
Răspunde
Carmen 26.11.2012
Buna ziua,

Am terminat 5 ani Universitate la zi si am lucrat 4 ani in Romania.
Acum lucrez in Canada.
In clipa cind voi iesi la pensie voi beneficia si de anii lucrati in Romania?
Se adauga si facultatea la pensie?
Citi ani trebuie sa am in total, in Romania, ca sa beneficiez de pensie.
Daca anii lucrati in Romania nu sint suficienti pot sa cotizez in vederea pensiei de mai tirziu?

Multumesc,

Carmen
Răspunde
mihai daniel 14.09.2012
sunt salariat in romania dar dar lucrez instrainatate sofer de tir am avut o avarie la masina cu care lucrez iar firma la care sunt angajat mi a oprit toate drepturile financiare (diurna si salariu )este legal as dori un sfat pt aceasta intamplare
Răspunde
pop daniela 22.05.2012
buna ziua.va scriu aceste randuri in speranta ca ma ve-ti putea ajuta macar cu un sfat.Scriu in numele unui prieten care mi-a cerut ajutorul.Scriu pe scurt cu ce problema se confrunta:el se afla in Spania,si sustine ca,conform unei legi din aceasta tara,are dreptul(fiind trecut de 55 de ani)de un fel de ajutor social care se acordas persoanelor trecute de aceasta varsta si care nu-si gasesc un loc de munca.A fost,a vorbit,a facut ttoate demersurile(cei de acolo i-au spus ca are dreptul la acesti bani)dar au zis ca mai trebuie un formular--E205--pe care sa-l trimita casa de pensii din orasul
Citește mai mult din Romania unde a muncit ultima data.Cei de la casa de pensii au trimis de trei ori formularul respectiv,dar cei din Spania unde a fost trimis de TREI ori,sustin ca nu au primit nimic.Ultimul formular a fost trimis anul trecut prin luna august.De acolo i se spune ca nu s-a primit nimic.Acum vreau sa va intreb daca departamentul d-voastra ar putea fi in vreun fel de ajutor acestei situatii.Noi incepem sa credem ca cei de acolo sunt rauvoitori.Astept un raspuns,iar daca acesta e favorabil,va voi trimite detaliile necesare.Sincer,n-am stiut cui sa ne mai adresam.Casa de pensii de aici nu poate face mai mult decat sa trimita formularul,doar ca destinatarul sustine ca n-a primit nimic. Cu respect si consideratie,pop daniela.
Răspunde