Legea 253 2004 actualizata Caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare

 

Legea 253 2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28.6.2004

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar 01 septembrie 2011 Monitorul Oficial 607/2011
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

Dispoziţiile prezentei legi se aplică:

a)sistemelor definite la art. 2 alin. (1) pct. 1, care operează în orice monedă sau în diferite monede pe care sistemul le converteşte una în alta;

b)participanţilor la sistemele prevăzute la lit. a);

c)garanţiilor constituite în legătură cu participarea la un sistem sau cu operaţiunile Băncii Naţionale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale Băncii Centrale Europene, în calitatea acestora de bănci centrale.

Art. 2

(1)În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

1. sistem – o convenţie în formă scrisă care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a)este încheiată între 3 sau mai mulţi participanţi, alţii decât operatorul de sistem al acelui sistem, un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect, şi are reguli comune şi proceduri standardizate pentru compensare, realizată prin intermediul unei contrapărţi centrale sau al altei entităţi, şi/sau pentru executarea ordinelor de transfer între participanţi;

b)este guvernată de legea aleasă de participanţi, care poate fi legea unui stat membru al Spaţiului Economic European, dacă cel puţin unul dintre participanţi îşi are sediul social în respectivul stat membru;

c)este desemnată de Banca Naţională a României ca sistem ce intră sub incidenţa prezentei legi sau este desemnată de alt stat membru al Spaţiului Economic European a cărui lege îi este aplicabilă şi este notificată ca atare Comisiei Europene.

O convenţie încheiată între operatorii unor sisteme interoperabile nu constituie un sistem.

2.instituţie – oricare dintre următoarele entităţi, care participă la un sistem şi care este obligată să execute obligaţiile financiare rezultate din ordinele de transfer emise în cadrul respectivului sistem:

a) o instituţie de credit, aşa cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să atragă depozite ori alte fonduri rambursabile de la public şi să acorde credite pe cont propriu, sau orice entitate, alta decât o instituţie de credit, având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică;

b) o firmă de investiţii, aşa cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice persoană juridică având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să presteze unul ori mai multe servicii de investiţii către terţi şi/sau să desfăşoare una ori mai multe activităţi de investiţii pe baze profesionale;

c)o autoritate publică şi alte entităţi garantate public;

d)orice entitate având sediul social în afara teritoriului României sau al statelor membre ale Spaţiului Economic European şi ale cărei funcţiuni corespund celor ale instituţiilor de credit, instituţiilor emitente de monedă electronică sau ale persoanelor juridice autorizate să ofere servicii de investiţii financiare;

3.contraparte centrală – o entitate care se interpune, din punct de vedere juridic, între instituţiile participante la un sistem şi care acţionează în calitate de cocontractant exclusiv al fiecărei instituţii şi preia obligaţiile acestor instituţii în legătură cu ordinele lor de transfer;

4.agent de decontare – o entitate care pune la dispoziţia instituţiilor şi/sau a contrapărţii centrale, care participă la sistem, conturi de decontare prin care ordinele de transfer din sistem sunt decontate şi care poate acorda credite respectivelor instituţii şi/sau contrapărţii centrale, în scopul decontării;

5.casă de compensare – o entitate însărcinată cu calculul poziţiei nete a fiecărei instituţii, a unei posibile contrapărţi centrale şi/sau a unui posibil agent de decontare;

6. participant – o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem; în conformitate cu regulile sistemului, participantul poate acţiona în acelaşi timp în toate sau doar în unele dintre aceste calităţi;

7. participant indirect – o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem care are o relaţie contractuală cu un participant la sistem care execută ordine de transfer şi în temeiul căreia participantul indirect poate transmite ordine de transfer în respectivul sistem, cu condiţia ca participantul indirect să fie cunoscut operatorului de sistem. Pentru prevenirea riscului sistemic, un participant indirect poate fi considerat participant, fără ca aceasta să limiteze responsabilitatea participantului prin intermediul căruia participantul indirect transmite ordine de transfer în respectivul sistem;

8. instrumente financiare – acele instrumente prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 141 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

9.ordin de transfer:

a) o instrucţiune dată de un participant de a se pune la dispoziţia unui destinatar o sumă de bani, prin înscrierea acesteia în conturile unei instituţii de credit, ale unei bănci centrale, ale unei contrapărţi centrale ori ale unui agent de decontare, sau orice instrucţiune care antrenează asumarea ori executarea unei obligaţii de plată, aşa cum este aceasta definită de regulile de funcţionare a sistemului; sau

b)o instrucţiune dată de un participant de a se transfera proprietatea asupra unuia sau mai multor instrumente financiare sau orice alt drept asupra unuia sau mai multor instrumente financiare, prin înscrierea în registrul de evidenţă a acestora sau prin orice altă modalitate;

10.procedură de insolvenţă – orice procedură colectivă prevăzută de legislaţia română sau străină, care urmăreşte fie lichidarea unui participant, fie reorganizarea sa, dacă această măsură implică suspendarea sau limitarea transferurilor sau plăţilor;

11.compensare – înlocuirea creanţelor şi obligaţiilor rezultând din ordine de transfer din cadrul sistemului, pe care unul sau mai mulţi participanţi le emit în favoarea altui participant sau a altor participanţi ori pe care le primesc de la aceştia, cu o creanţă sau o obligaţie netă unică, astfel încât această creanţă netă unică să poată fi pretinsă, respectiv această obligaţie netă unică să fie datorată;

12. cont de decontare – un cont deschis la banca centrală, la un agent de decontare sau la o contraparte centrală, utilizat pentru depozitarea de fonduri ori de instrumente financiare, precum şi pentru decontarea tranzacţiilor dintre participanţii la un sistem;

13. garanţie – orice activ care se poate valorifica, inclusiv o sumă de bani, instrumente financiare şi creanţe private, şi care face obiectul oricărei forme de garantare, al unui contract de report ori al unui contract similar şi care este constituit în scopul garantării drepturilor şi obligaţiilor care pot rezulta în legătură cu participarea la un sistem sau care este pus la dispoziţia Băncii Naţionale a României ori a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;

14.sistem de plăţi de importanţă sistemică – un sistem în care, în cazul în care nu este suficient protejat împotriva riscurilor specifice, o întrerupere în funcţionarea sa poate produce sau transmite alte întreruperi în activitatea participanţilor sau chiar întreruperi în cadrul altor sisteme din sectorul financiar;

15.sistem de plăţi de importanţă deosebită – un sistem care are un rol important în procesarea şi decontarea unor tipuri variate de plăţi şi care, în cazul imposibilităţii de funcţionare, poate provoca efecte economice majore şi poate submina încrederea publicului în sistemele de plăţi şi în monedă, în general.

16.zi de operare – intervalul de timp în care au loc decontările din cursul zilei şi/sau nopţii, inclusiv toate procesele care se desfăşoară în cadrul ciclului de operare al sistemului;

17.sisteme interoperabile – două sau mai multe sisteme ai căror operatori de sistem au încheiat acorduri în temeiul cărora este posibilă executarea ordinelor de transfer dintr-un sistem în altul;

18.operator de sistem – entitatea ori entităţile responsabile din punct de vedere legal de operarea unui sistem. Un operator de sistem poate să acţioneze inclusiv în calitate de agent de decontare, contraparte centrală sau casă de compensare;

19.ESMA – Autoritatea Europeană pentru Supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Pieţe şi Valori Mobiliare – European Securities and Markets Authority), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei;

20.CERS – Comitetul European pentru Risc Sistemic (European Systemic Risk Board), înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic.

(2)Pentru prevenirea riscului sistemic, prin derogare de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Naţională a României poate desemna, ca sistem care intră sub incidenţa prezentei legi, o convenţie încheiată în formă scrisă, îndeplinind condiţiile stipulate la alin. (1) pct. 1, care este încheiată cu scopul executării ordinelor de transfer definite la alin. (1) pct. 9 lit. b) şi care, într-o măsură limitată, execută şi ordine referitoare la alte instrumente financiare.

(3) Pentru prevenirea riscului sistemic, prin excepţie de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Naţională a României poate, după caz, să desemneze ca sistem care intră sub incidenţa prezentei legi şi o convenţie încheiată în formă scrisă între 2 participanţi, alţii decât un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare, un posibil operator de sistem sau un posibil participant indirect.

(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) pct. 2, dacă un sistem este supravegheat în baza legislaţiei române sau a legislaţiei unui stat membru al Spaţiului Economic European şi execută doar ordine de transfer precizate la alin. (1) pct. 9 lit. b), precum şi plăţi rezultând din aceste ordine, Banca Naţională a României poate hotărî ca entităţile care participă la acest sistem şi care sunt obligate să execute obligaţiile financiare rezultând din ordinele de transfer emise în cadrul acelui sistem să fie considerate instituţii în sensul prezentei legi, cu condiţia ca cel puţin 3 participanţi la sistem să facă parte din categoriile prevăzute la alin. (1) pct. 2 şi ca o astfel de decizie să fie justificată din punct de vedere al prevenirii riscului sistemic.

(5) Abrogat.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

CAPITOLUL II

Compensarea şi ordinele de transfer

Art. 3

(1) Ordinele de transfer şi compensarea sunt valabile, îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă asupra unui participant (în sistemul în cauză sau într-un sistem interoperabil), cu condiţia ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, aşa cum este acesta definit la art. 6 alin. (1).

(11)Dispoziţiile alin. (1) se aplică chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant.

(2) Dacă ordinele de transfer sunt introduse în sistem după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi sunt procesate în cursul zilei de operare, aşa cum este aceasta definită în regulile sistemului, în care s-a deschis procedura de insolvenţă, aceste ordine de transfer şi compensarea îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor, cu condiţia ca operatorul sistemului să poată dovedi că în momentul în care ordinele de transfer au devenit irevocabile nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască faptul că s-a deschis procedura de insolvenţă.

(3)Nici o normă juridică, regulă, dispoziţie sau practică vizând anularea unor contracte şi tranzacţii încheiate înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, definit la art. 6 alin. (1), nu poate conduce la anularea unei compensări efectuate în conformitate cu alin. (1) şi (2).

(4)Momentul din care un ordin de transfer este considerat introdus în sistem trebuie să fie clar precizat prin regulile sistemului.

(5)În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul introducerii în sistem a unui ordin de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul introducerii în sistem a ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 4

Având în vedere termenii contractuali aplicabili, fondurile sau instrumentele financiare disponibile în contul de decontare al participantului şi facilitatea de creditare (incluzând împrumutul unor instrumente financiare) acordată participantului în ziua decontării, în limita garanţiilor constituite în acest scop, pot fi folosite, chiar în condiţiile în care împotriva participantului sau a operatorului unui sistem interoperabil a fost deschisă o procedură de insolvenţă, pentru îndeplinirea obligaţiilor participantului în cadrul sistemului în cauză sau al sistemului interoperabil din ziua de operare pe parcursul căreia s-a deschis procedura de insolvenţă, în principal pentru îndeplinirea oricărei obligaţii rezultate în urma compensării, făcând posibilă decontarea finală pentru sistemul în cauză sau pentru sistemul interoperabil.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 5

(1)Un ordin de transfer nu poate fi revocat de către un participant la sistem sau de către un terţ, din momentul stabilit prin regulile sistemului respectiv (momentul irevocabilităţii).

(2)În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul irevocabilităţii ordinelor de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem privind momentul irevocabilităţii ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor interoperabile includ prevederi exprese în acest sens.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

CAPITOLUL III

Prevederi referitoare la procedura de insolvenţă

Art. 6

(1)În înţelesul prezentei legi, momentul deschiderii procedurii de insolvenţă este momentul în care autoritatea competentă pronunţă hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

(2)Autoritatea competentă care a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă în baza legii române împotriva unui participant la sistem este obligată să comunice de îndată această hotărâre Băncii Naţionale a României şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Obligaţia de notificare a fiecărei autorităţi menţionate se consideră îndeplinită numai dacă autoritatea competentă a primit de la respectiva autoritate confirmarea de primire a hotărârii.

(3)Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor comunica de îndată tuturor sistemelor naţionale hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă primită de la autoritatea competentă, conform prevederilor alin. (2), sau de la statele membre ale Spaţiului Economic European.

(4)Banca Naţională a României va comunica de îndată şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă comunicată de statele membre ale Spaţiului Economic European.

Art. 7

(1)Deschiderea procedurii de insolvenţă asupra unui participant nu are efect retroactiv asupra drepturilor şi obligaţiilor sale care decurg din participarea sa la sistem sau sunt legate de această participare, care au luat naştere anterior momentului deschiderii acestei proceduri, aşa cum acesta este definit la art. 6 alin. (1).

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unui participant într-un sistem interoperabil sau ale operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 8

Drepturile şi obligaţiile decurgând din participarea la sistem sau legate de această participare ale participantului împotriva căruia s-a deschis o procedură de insolvenţă sunt determinate de legea care guvernează sistemul.

CAPITOLUL IV

Protejarea drepturilor pe care le au deţinătorii de garanţii şi creditorii garantaţi contra efectelor procedurii de insolvenţă împotriva participantului care a constituit garanţia

Art. 9

(1) Drepturile unui operator de sistem ori ale unui participant în legătură cu garanţiile constituite în favoarea sa şi/sau pe care le deţine în legătură cu sistemul ori cu orice sistem interoperabil, precum şi drepturile Băncii Naţionale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale Băncii Centrale Europene în legătură cu garanţiile deţinute sau constituite în favoarea acestora nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva:

a)participantului la sistem sau la un sistem interoperabil;

b)operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant;

c)contrapărţii Băncii Naţionale a României, a băncii centrale dintr-un stat membru al Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;

d)oricărei terţe părţi care a constituit garanţiile.

(2)Garanţiile prevăzute la alin. (1) pot fi executate în scopul realizării drepturilor garantate.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 10

Dacă în favoarea participanţilor, operatorilor de sistem şi/sau a Băncii Naţionale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European ori a Băncii Centrale Europene s-au constituit drept garanţie instrumente financiare sau drepturi asupra unor instrumente financiare şi dacă dreptul lor ori al oricărui mandatar, agent sau terţ care acţionează pe seama acestora asupra respectivelor instrumente financiare este înscris valabil într-un registru de evidenţă, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, localizat în România ori într-un stat membru al Spaţiului Economic European, determinarea opozabilităţii, conţinutului, întinderii şi efectelor drepturilor acestora asupra garanţiilor este guvernată de legea statului unde drepturile au fost valabil înscrise.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

CAPITOLUL V

Dispoziţii aplicabile după aderarea la Uniunea Europeană

Art. 11

Banca Naţională a României este obligată să notifice decizia prevăzută la art. 6 alin. (2), de îndată ce i-a fost comunicată, altor state membre ale Spaţiului Economic European, CERS şi ESMA.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 12

(1)Banca Naţională a României va comunica ESMA sistemele şi operatorii de sistem care intră sub incidenţa prezentei legi. ESMA va face publice respectivele informaţii pe pagina sa de internet.

(2)Ministerul Finanţelor Publice va informa ESMA că Banca Naţională a României este autoritatea naţională competentă care trebuie să informeze şi să fie informată cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unui participant la un sistem.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 13

(1)Banca Naţională a României desemnează sistemele, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 1, care intră sub incidenţa prezentei legi.

(2)Desemnarea sistemelor care, conform legii, nu sunt autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se face de către Banca Naţională a României pe baza unor criterii proprii.

(3)Toate sistemele care, conform legii, sunt autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi destinate decontării operaţiunilor cu instrumente financiare intră sub incidenţa prezentei legi. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare va comunica Băncii Naţionale a României toate sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare autorizate de aceasta, iar Banca Naţională a României va desemna automat aceste sisteme ca intrând sub incidenţa prezentei legi.

(4)Banca Naţională a României va monitoriza permanent sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare care decontează prin intermediul unor sisteme de plăţi de importanţă sistemică sau de importanţă deosebită.

Art. 14

Fiecare operator al unui sistem desemnat de către Banca Naţională a României în conformitate cu prevederile art. 13 este obligat să comunice acesteia participanţii la sistem, inclusiv participanţii indirecţi şi operatorii de sisteme interoperabile care nu sunt participanţi, precum şi orice schimbare cu privire la aceştia.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 15

O instituţie va oferi gratuit, la cerere, oricărei persoane care justifică un interes legitim informaţii referitoare la sistemele la care această instituţie participă şi la principalele reguli de funcţionare a acestor sisteme, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii cererii.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 16

Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor urmări respectarea prevederilor prezentei legi în cadrul sistemelor care intră sub incidenţa acestora.

Art. 161

(1)Banca Naţională a României va coopera cu ESMA în scopul aplicării prevederilor prezentei legi, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului.

(2)Banca Naţională a României va furniza ESMA, fără întârziere, toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor acesteia, în conformitate cu art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Legea 253 2004 actualizată prin:

OG 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar din 24 august 2011, Monitorul Oficial 607/2011 ;

Art. 17

Prezenta lege transpune Directiva nr. 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 166 din 11 iunie 1998.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

ANEXĂ

SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE

1. a) Primirea şi transmiterea, în numele investitorilor, a ordinelor la unul sau mai multe instrumente financiare

b)Executarea unor astfel de ordine, altfel decât pe cont propriu

2.Tranzacţionarea pe cont propriu a oricăror instrumente financiare

3.Administrarea pe bază discreţionară şi individuală a portofoliilor de investiţii, în conformitate cu mandatul dat de investitori, atunci când aceste portofolii includ unul sau mai multe instrumente financiare

4.Subscrierea, în cadrul emisiunilor, a oricăror instrumente financiare şi/sau plasamentul unor asemenea emisiuni.

Comentarii despre Legea 253 2004 actualizata Caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare