OUG 35/2008 pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din OUG nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură
Comentarii |
|
OUG 35/2008 pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 2 martie 2008
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autorizat să gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene conform plafoanelor anuale şi angajamentelor convenite prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Având în vedere prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul politicii agricole comune şi stabilirea altor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 28 alin. (2), care stabilesc că plăţile directe pe suprafaţă se efectuează o singură dată pe an, în intervalul cuprins între datele de 1 decembrie şi 30 iunie ale anului calendaristic următor, şi ale Regulamentului Consiliului Uniunii Europene (CE) nr. 1.290/2005 privind finanţarea politicii agricole comune, precum şi necesitatea asigurării fondurilor aferente aplicării schemelor de plăţi directe pe suprafaţă, care se acordă producătorilor agricoli,
ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ poate avea drept consecinţă limitarea sferei beneficiarilor schemelor de plăţi numai la beneficiarii schemei de plăţi naţionale directe, excluzându-i pe cei ai plăţilor naţionale directe complementare, ai schemelor de plăţi directe pentru culturi energetice şi ai schemelor de plată pentru zahăr, şi având în vedere faptul că trebuie asigurate urgent resurse financiare necesare desfăşurării activităţilor din agricultură pentru toţi beneficiarii, se impune modificarea în regim de urgenţă a cadrului legal prin măsuri apreciate ca reprezentând o situaţie extraordinară.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul Românieiadoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic
Alineatul (3) al articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 21 decembrie 2007, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3)Beneficiarii plăţilor efectuate în cadrul schemelor de plăţi directe pentru agricultură sunt persoanele fizice şi/sau juridice prevăzute la art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (3), pentru plăţile care au sursă de finanţare F.E.G.A., şi la art. 8 alin. (3) pentru plăţile care au sursă de finanţare F.E.A.D.R., din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007.“
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Dacian Cioloş
p. Secretarul de stat al Departamentului pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
← OUG 39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor... | OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009... → |
---|