OUG 41 2010 unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii
Comentarii |
|
OUG 41 2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 28 aprilie 2010
OUG 41 2010 actualizată prin:
- Legea 3/2011 - pentru aprobarea OUG 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii Monitorul Oficial 158/2011
Având în vedere numărul mare de construcţii finalizate sau în curs de execuţie, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, aflate pe terenuri proprietate publică sau privată, realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire,
ţinând cont de faptul că, anual, sezonul estival începe la data de 1 mai şi că în acest scop trebuie asigurate condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţilor de turism, precum şi de asigurare a siguranţei şi sănătăţii turiştilor,
luând în considerare că trebuie asigurat cadrul legislativ necesar stopării proliferării de construcţii/lucrări de construcţii realizate fără autorizaţie de construire, atât pe domeniul public şi privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi pe proprietatea privată a persoanelor juridice/fizice, fapt ce afectează grav zonele construite protejate, zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, rezervaţiile naturale şi altele asemenea, mediul, siguranţa şi sănătatea populaţiei în aceste zone,
având în vedere că acestea reprezintă elemente ce vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul Românieiadoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Prin derogare de la prevederile art. 28, 31 şi 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri proprietate publică ori privată, finalizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează.
OUG 41 2010 actualizată prin:
Legea 3/2011 - pentru aprobarea OUG 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii din 1 martie 2011, Monitorul Oficial 158/2011 ;
Art. 2
(1)După constatarea faptului că respectivele construcţii au fost executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, aceştia înştiinţează Direcţia generală lucrări publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care somează proprietarii construcţiilor să le desfiinţeze în termen de 48 de ore.
OUG 41 2010 actualizată prin:
Legea 3/2011 - pentru aprobarea OUG 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii din 1 martie 2011, Monitorul Oficial 158/2011 ;
Art. 3
În cazul în care proprietarul nu dă curs somaţiei în termenul prevăzut la art. 2, desfiinţarea se face în termen de 24 de ore, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Direcţia generală lucrări publice, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor generate de această operaţiune de la proprietarul construcţiei, în condiţiile legii.
Art. 4
Autorităţile de ordine publică, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, sprijină acţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Mihai Capră,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
← OUG 74 2005 înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru... | Ordin 247 2012 procedura unitară pentru aplicarea prevederilor... → |
---|