OUG 49 2002 pentru modificarea şi completarea OUG 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
Comentarii |
|
OUG 49 2002 pentru modificarea şi completarea OUG 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, publicată în Monitorul Oficial nr. 292 din 30 aprilie 2002
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 29 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2001, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.După articolul 33 se introduce articolul 331cu următorul cuprins:
„Art. 331
Sumele de bani reprezentând plăţi compensatorii se pot plăti şi într-o singură tranşă, dacă benefi ciarul prezintă o propunere de afacere pentru înfiinţarea, dezvoltarea sau asocierea în vederea dezvoltării unei societăţi comerciale, desfăşurarea unei activităţi comerciale pe cont propriu, înfiinţarea unei asociaţii familiale, achiziţionarea sau asocierea în vederea achiziţionării de inventar agricol.“
2.După articolul 37 se introduce articolul 371cu următorul cuprins:
„Art. 371
Persoanele disponibilizate care au primit plăţile compensatorii în condiţiile prevăzute la art. 331sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data încasării sumelor, să facă dovada utilizării lor în scopul pentru care au fost solicitate; în caz contrar sunt obligate să restituie comisionul perceput de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, prevăzut la art. 37 alin. (4).“
3.Articolul 39 va avea următorul cuprins:
„Art. 39
(1)Dreptul beneficiarului la plata compensatorie încetează la data reîncadrării în unitatea din care a fost disponibilizat, iar în situaţia în care a primit plăţi compensatorii în condiţiile art. 331, acestea se restituie în limita sumelor aferente perioadei ulterioare reîncadrării în muncă.
(2)În cazul în care beneficiarul care primeşte plăţi compensatorii în condiţiile art. 33 se angajează într-o altă unitate decât cea de la care a fost disponibilizat, acesta va primi la data angajării suma tranşelor cumulate cuvenite timpului rămas până la expirarea perioadei de acordare a plăţilor compensatorii.“
Art. II
Prevederile art. 39 alin. (2) sunt aplicabile şi persoanelor care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de plăţi compensatorii potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2001.
Art. III
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 29 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2001, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată după aprobarea acesteia din urmă prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sârbu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
← OG 41 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale... | OUG 40 2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 4... → |
---|