OUG 59 2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD
Comentarii |
|
OUG 59 2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD, publicată în Monitorul Oficial nr. 769 din 11 septembrie 2006
OUG 59 2006 actualizată prin:
- OUG 108/2009 - pentru modificarea art. 5 din OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD Monitorul Oficial 688/2009
- OUG 104/2008 - pentru modificarea art. 5 din OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD Monitorul Oficial 658/2008
- Legea 473/2006 - pentru aprobarea OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD Monitorul Oficial 1020/2006
Având în vedere că la data de 31 iulie 2006 au fost epuizate fondurile Programului SAPARD alocate prin acordurile anuale de finanţare pentru perioada 2000–2006, precum şi faptul că s-a depus un număr foarte mare de proiecte conforme care depăşesc alocarea financiară comunitară pentru măsurile 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole“, 3.1 „Investiţii în exploataţiile agricole“ şi 3.4 „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative“, este necesară asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru realizarea acestor proiecte de investiţii, în condiţii de şanse egale pentru toţi beneficiarii Programului SAPARD şi pentru aplicarea cerinţelor acquis-ului comunitar în sectorul agroalimentar românesc.
Pentru continuarea procesului de reformă a sectorului agroalimentar, precum şi pentru asigurarea unei acţiuni tranzitorii între Programul SAPARD şi viitorul program de dezvoltare rurală finanţat din fonduri comunitare, care se va derula începând din a doua jumătate a anului 2007,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul Românieiadoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Proiectele conforme depuse în cadrul Programului SAPARD până la data de 31 iulie 2006 pentru măsurile 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole“, 3.1 „Investiţii în exploataţiile agricole“ şi 3.4 „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative“, care sunt declarate eligibile, selectate şi contractate pentru finanţare până la data de 28 februarie 2007 şi care nu beneficiază de fonduri publice nerambursabile aprobate pentru Programul SAPARD în perioada 2000–2006, beneficiază de următoarele facilităţi:
a)acordarea cofinanţării publice nerambursabile de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale ale fişelor tehnice pentru aceste măsuri;
c)aplicarea prevederilor Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare, cu modificările şi completările ulterioare.
OUG 59 2006 actualizată prin:
Legea 473/2006 - pentru aprobarea OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD din 12 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1020/2006;
Art. 2
Facilităţile prevăzute la art. 1 se acordă pentru beneficiarii proiectelor de investiţii în următoarele domenii:
I.Măsura 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole“:
a)carne şi produse din carne;
b)legume, fructe şi cartofi;
c)vin;
d)cereale;
e)lapte şi produse lactate.
II.Măsura 3.1 „Investiţii în exploataţiile agricole“:
a)culturi de câmp;
b)horticultură;
c)viticultură;
d)pomicultură;
e)sere;
f)ferme de vaci de lapte/bivoliţe;
g)creştere şi îngrăşare de taurine;
h)ferme de oi/capre;
i)îngrăşătorii de berbecuţi;
j)ferme de porci;
k)ferme de păsări.
III.Măsura 3.4 „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative“:
a)alte activităţi de turism în spaţiul rural;
b)activităţi meşteşugăreşti;
c)acvacultură;
d)alte activităţi: sericicultură, apicultură, cultivarea şi procesarea ciupercilor, procesarea fructelor de pădure şi de arbuşti fructiferi şi a plantelor medicinale şi aromatice, melcilor şi broaştelor.
OUG 59 2006 actualizată prin:
Legea 473/2006 - pentru aprobarea OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD din 12 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1020/2006;
Art. 3
Beneficiarii proiectelor de investiţii prevăzute la art. 2 sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 231/2005, cu modificările ulterioare.
Art. 4
(1)Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, asigură implementarea tehnică şi financiară a proiectelor de investiţii prevăzute la art. 2.
(2)Procedurile de lucru pentru Programul SAPARD se aplică de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pentru proiectele de investiţii prevăzute la art. 2.
(3)Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va ţine o evidenţă distinctă a proiectelor prevăzute la art. 2 şi a sumelor aferente acestora şi va raporta periodic Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Art. 5
Se autorizează Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ca, în numele Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, să încheie angajamente legale pentru proiectele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita sumei de 1.029,0 milioane lei, acordată de la bugetul de stat, cu termene de plată în anii 2007, 2008, 2009 şi 2010.
OUG 59 2006 actualizată prin:
OUG 108/2009 - pentru modificarea art. 5 din OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 688/2009;
OUG 104/2008 - pentru modificarea art. 5 din OUG 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD din 10 septembrie 2008, Monitorul Oficial 658/2008;
Art. 6
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va elabora norme metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
Nicolae Flaviu Lazin,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
← OUG 58 2011 pentru modificarea art. 5^2 din OG 70/2002 privind... | OUG 59 2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi... → |
---|