OUG 79 2003 suspendarea plăţii tva la organele vamale pentru echipamentele din import destinate înzestrării Serviciului de Protecţie şi Pază

 

OUG 79 2003 privind suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugata la organele vamale pentru echipamentele din import destinate înzestrării Serviciului de Protecţie şi Pază, publicată în Monitorul Oficial nr. 666 din 19 septembrie 2003

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,

Guvernul Românieiadoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1

Prin derogare de la prevederile art. 29 lit. D.b) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru importurile de echipamente efectuate de Serviciul de Protecţie şi Pază, destinate creşterii securităţii obiectivelor, în valoare de 400.000 euro.

Art. 2

Suspendarea prevăzută la art. 1 se acordă pe termen de 270 de zile de la data efectuării importului.

Art. 3

Taxa pe valoarea adăugată se achită la organele vamale până la expirarea termenului de suspendare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,

Gabriel Naghi

p. Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Comentarii despre OUG 79 2003 suspendarea plăţii tva la organele vamale pentru echipamentele din import destinate înzestrării Serviciului de Protecţie şi Pază