Art. 262 Cod penal Nedenunţarea unor infracţiuni INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
| Comentarii |
|
Capitolul II
INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
Art. 262
Nedenunţarea unor infracţiuni
Omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 2151, 217 alin. 2-4, art. 218 alin. 1 şi art. 276 alin. 3 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată, nu se pedepseşte.
Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.
| ← Art. 261 Cod penal Încercarea de a determina mărturia... | Art. 263 Cod penal Omisiunea sesizării organelor judiciare... → |
|---|
► Art. 266 "(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau
Citește mai mult
care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor."Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-266
Pentru a exista nedenunţare, în sensul art. 262 alin. 1 C. pen., este necesar ca făptuitorul să cunoască suficiente elemente de natură a-i forma convingerea că s-a săvârşit una din infracţiunile prevăzute de lege. Această condiţie nu este îndeplinită atunci când făptuitorul are cunoştinţă doar de fapte disparate, incomplete, care nu sunt în măsura a-i întregi imaginea
Citește mai mult
infracţiunii. Căci o simplă bănuială despre săvârşirea unei infracţiuni nu obligă la denunţarea acesteia.în speţă, inculpatul l-a văzut pe autorul infracţiunii principale cu mâna în buzunarul părţii vătămate, iar ulterior l-a observat şi cu pulovărul acesteia, dar n-a asistat la săvârşirea nici unui act de violenţă şi nici autorul tâlhăriei nu i-a relatat modul în care a ajuns în posesia pulovărului, aşa încât a fost îndreptăţit să creadă că s-a comis un furt, infracţiune pentru care nu există obligaţie de denunţare.
Pe de altă parte, urmarea nedenunţării este o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, concretizată în întârzierea descoperirii infracţiunilor şi infractorilor; or, în speţă, chiar dacă s-ar reţine că inculpatul a ştiut că s-a comis o tâlhărie, pe care nu a denunţat-o, o asemenea urmare nu s-a produs, deoarece autorul infracţiunii principale a fost descoperit şi arestat în aceeaşi zi.
In mod corect, aşadar, inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni, iar recursul prin care parchetul critică această soluţie este nefondat.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 449/1998
Notă: a. în sensul că cunoştinţa subiectului infracţiunii prevăzute în art. 262 C. pen. despre infracţiunea nedenunţată trebuie să fie sigură, v. A. F i l i p a ş, Infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei, 1985, p. 91; D. V. Zlătescu, Infracţiunea de omisiune a denunţării, JN nr. 6/1958, p. 210.
b. Argumentul invocat în partea finală a deciziei suscită însă rezerve. Nedenunţarea are, într-adevăr, ca efect crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei; dar pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă s-a produs sau nu, efectiv, o întârziere sau o împiedicare a urmăririi infracţiunii săvârşite, fiind suficient doar să fie creată această posibilitate (v. V. D o n g o r o z ş. a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Editura Academiei, Bucureşti, 1976, p. 201).
c. Ar mai putea fi discutat un aspect care, însă, depăşeşte situaţia de fapt reţinută de instanţe. Obligaţia de nedenunţare trebuie adusă la îndeplinire de îndată, adică neîntârziat. Această prevedere nu constituie un termen în sensul propriu al cuvântului; numai în funcţie de împrejurările concrete în care subiectul a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii se poate aprecia care a fost momentul în care acesta a avut efectiv posibilitatea de a informa. Presupunând că inculpatul a ştiut că s-a comis o tâlhărie, s-ar putea considera că el se afla încă "în termen" pentru a face denunţul, atâta vreme cât, aşa cum rezultă din decizie, fapta autorului principal a fost decoperită în aceeaşi zi? Nu cunoaştem alte împrejurări de fapt, dar atâta vreme cât nu s-a invocat existenţa vreunui caz de forţă majoră sau caz fortuit, s-ar putea susţine că autorul nu şi-a îndeplinit de îndată obligaţia de a anunţa autorităţile. Ca atare - în ipoteza că ar fi cunoscut existenţa tâlhăriei -, inculpatul n-ar fi putut să fie exonerat de răspunderea penală ce-i incumba în baza art. 262 C. pen.